Cel mai mare semn de inovare, cam de mult timp incoace, consta doar in  rastalmacirea acestora, in cautarea de noi sensuri. Reasezarea in propozitii are variante aprope nesfarsite, adaugarea nonsensurilor este considerata totdeauna creatie, desi inseamna doar recunoasterea imaginilor existente dincolo de axe.

O anumita stranietate a combinatiilor si aranjamentelor, nascand indefinite reflexii, place curiozitatii si parasimturilor.

Se mizeaza totdeauna pe ceea ce ni s-a dat pentru a ne cuprinde ca oameni, adica pe cuvant, pe puterea acestuia de a fi independent doar pana cand se insoteste cu alte cuvinte, dar totdeauna nesupus omului. Noi ne rugam la cuvinte ca sa se lege pentru a ne exprima anumite trairi, anuminte atitudini, anumite constructii.

De cele mai multe ori, fata de combinatiile de cuvinte ingalate, avem placerea infinit mai mare decat a celor ce ar fi trebuit sa le primeasca. Cunosc situatii in care, fascinatia produsa in astfel de transa, a facut ca autorul sa se considere drept singurul demn sa se bucure de creatia reusita.