noi bărbaţii

noi bărbaţii
suntem nişte învinşi
priviţi capul femeii
are cununa de lauri înainte ca noi să putem pricepe
despre ce şi unde are loc întrecerea
marea întrecere “e în mijlocul vieţii tale tăntălăule!
acolo te uiţi la ea! pricepi? sub nasul tău”
noi doar ne continuăm rătăcirea
prin labirintul nesfîrşit al copilăriei
alergând după umbre şi cîini
priviţi-i mersul
şi sclavă de o ţii tot regină îţi e
crestăturile călcâielor ei poartă lut de geneză şi must
le simţi în căuşul palmelor
priviţi pântecul ei cupă solomonică de argint
cînd sluţit şi-l strânge sau îl lasă s-atârne
pare o procesiune de naşteri
toate gata să facă război cu tine
priviţi sânii aceia de durere şi foc
făcuţi de mâna lui dumnezeu fascinat de renoir
tu bărbatul neschimbat solitar
te sprijini de marele târnăcop al universului
devii înţelept impotent în acelaşi timp
şi strigi “femeie! aşteaptă-mă şi pe mine
că vin”