ŞARPE SĂRUTÂND

sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrăştie

în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări

pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări

la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre

dragoste despre bani
despre viaţă

doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă

hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară

cum cine spuse mama poetului fiul meu drag
scumpul meu fiu care astăzi învaţă
să moară

N-AM SĂ AŞTEPT

n-am să aştept iubito să-ţi placă poezia
pe care prea stângace
încerc să o
comit
n-am sa aştept să-ţi placă nici slovele-mi sleite
ce nu au relevanţă
în burgul
plictisit

n-am să aştept iubito să-ţi placă poezia
pe care ascultând-o
să te cuprindă
jalea
n-am să aştept să-ţi placă vreo rimă răsuflată
şi nici pisica albă
să ne-ntretaie
calea

n-am să aştept iubito să-ţi placă poezia
ci emigra-voi naibii
în prea măreţul
târg
acolo-n locu-n care doar viaţa şi cu moartea
se-nlănţuiesc pe rupte
şi se iubesc cu
sârg

ADOPŢIE

abandonat

între întuneric şi întuneric

stăteam chircit şi

plângeam

nu plânge

nu plânge însetatule

de lumină

îmi spuse noaptea

şi mă luă

pe genunchii ei goi

atunci

am privit

pentru prima dată

în mine

ca-ntr-o adâncă

fântănă

apoi

am plecat

doar eu şi cu noaptea

mână în

mână

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură

Că uite, scriu umor cu tentă…

Şi-atât de mult mă descusură

C-abia mă coase-o asistentă!

RETROCEDARE

Cu lacrimile-n ochi, şuvoi,

Plângeau ţăranii pe-nserate;

Le-au dat pădurea înapoi…

C-un kilometru jumătate.

CAPRA DIN VECINI, ALTFEL

Tremurând şi dând din cap,
Capra din vecini se-nfoaie
Că stimabilul ei ţap
A făcut-o iar de oaie…

SOŢIE vs AMANTĂ

Dincolo de orice pact,
De hârtii şi de contracte,
Cu soţia-mparţi un act,
Cu amanta… ce de acte!

DIVORŢ AMIABIL

Să divorţăm civilizat

Că doar niciunul nu-i mai breaz:

Tu nu mă suferi când sunt beat,

Eu nu te sufăr când sunt treaz.

RĂTĂCIND PRIN ROUĂ STRĂINĂ

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum despica cerul copilăriei
mele în două
ca un trosnet de muguri
copţi
ca o vecernie într-o limbă
uitată

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum se unduia stângace peste
anii mei fragezi
ca un nor durut
de atâta
zbor ca o aripă de
înger ostenit

îmi amintesc de palma grea a tatei
acum când tata doar ce-a aţipit
sub iarbă
iar greierii s-au pitulat
în ţârâit

NOAPTE RĂSTIGNITĂ

dar poate că la noapte va mai muri o stea
clepsidra mea intra-va din nou
în reparaţii
şi-n palma-mi de zăpadă

nisipul va cădea
sfârşindu-şi zborul tainic de undeva
din spaţii

dar poate că la noapte în lumea descărnată
am să m-aplec sfielnic cu fruntea de
pământ
şi-uitând pentru o clipă

c-am existat vreodată
o să-l întreb în şoaptă să văd dacă
mai sunt

dar poate că la noapte nici noapte nu va fi
voi aştepta zadarnic ca bezna
să i-o sorb
căci ziua va fi noapte

iar noaptea va fi zi
şi lumea va renaşte din ochiul meu
de orb

ANOTIMP REGĂSIT

mi-am zvârlit demult

blândeţea ca pe-o patimă
deşartă -
arma ce-o aflau

duşmanii

când voiau să mă
împartă

mi-am zvârlit demult

credinţa-ntr-ale mele
nenorocuri -
haina roasă şi

murdară

peticită-n mii de
locuri

ieri cădeam cu mâna-ntinsă

înspre cerul meu de

piatră
aşteptând ca peste

veacuri

să răsar din altă

vatră

azi cuvântul meu ucide ca o

gheară de
felină
ca un colţ de întuneric care

muşcă din

lumină

AM MURIT DECI EXIST

de la un timp am început să putrezesc

pe la colţuri

ca o mantie roasă

de vânt şi de

ploi

nisipul mi s-a împuţinat în clepsidra

tocită

şi s-a scurs subţiat

pe pământ

înapoi

acum ochii mei oglindesc chipul morţii

călăuză

de taină-n tărâmul

promis

prin vene îmi curge-un ocean de-ntuneric

abisul ce

umple un alt fel

de-abis

COPILUL LACRIMILOR TALE

de la un timp ochii tăi mamă
începuseră tot mai mult
să semene cu toamna

ai strigat

în noaptea descărnată s-au auzit doar

clopote

ultimele tale lacrimi se topesc
pe buzele-mi arse
de atâta singurătate

nu plâng

doar căprioarele nu vor mai bea niciodată
din palmele tale

nu plâng doar soarele
nu va mai răsări peste luturi
ca mai-nainte

acum poţi să închizi ochii
acum poţi să desfaci

aripele

lumea încape într-o
lacrimã

era ca un fel de primăvară peste ochii subţiri

ai pământului dar şerpii de-ntuneric răsăreau
din iarba vânătă

sâsâind obscenităţi
la adresa www.omenire.com
lângă poarta erei atomice
stăteau Dumnezeu şi
Sfântul Petru
judecând turmele de
crisalide
stadiul larvar a ceea ce
ar fi putut fi odată sufletele
noastre comune

era ca un fel de primăvară peste
epiderma subţire a timpului dar
şerpii de-ntuneric
mâncau antrax cu napalm
pe pâine
şi vomitau neutroni
cu care biciuiau apoi
ochii arzânzi ai
planetei-mamă
ce mai scăpau ici-colo
câte o niagară de
lacrimi uscate

atunci am îngenuncheat în iarba

cea vânătă şi fierbinte ca un

ou de pasăre phoenix

undeva în adâncul găurii negre
căreia obişnuiam să-i spun odată

inimă sufletul mi se zbătea

hăituit
căutându-mi în zadar marginile
şi plângând în hohote peste
întrebările lumii

dar nu mai era deloc primăvară iar eu

muream departe tare departe

mai bine aş fi fost
piatră sau strigăt
sau cale lactee

şi totuşi a fost doar un vis
cu şerpi atomici
şi cu şopârle chimice
care muşcau cu sălbăticie
din primăvara
ce nu avea să mai vină
vreodată

(din volumul in pregatire “Poeme Apocrife”)

Ascultaţi cu mic, cu mare, să vedeţi numai ce show
S-a-ntâmplat în satul nostru chiar acum de Anul Nou.

C-au venit 'napoi acasă, după douăzeci de ani,
Ion cu Leana lu' Cipezăr, cetăţeni americani.

Şi-uite-aşa, Revelionul l-au făcut din case-n case
Pe la rude şi prieteni până-n zori, la ora şase.

Şi-ntorcând pe ulicioară, către casa părintească,
Ion Cipezăr, beat cum cuiul, începu să-şi amintească:

-Măi nevastă, ţii tu minte când erai pe vremuri fată?
Uite-aici, pe întuneric am făcut-o prima dată!

I-arătă Ionică gardul de la fostul Ceapeu:
-Hai s-o facem înc-o dată să-ţi arăt cât sunt de zmeu!

Şi-o înpinse pe Lenuţa drept pe sârmele-alea creţe
Şi-ncepură cu iubitul mai ceva ca-n tinereţe!

Când gătară socoteala, Ion îi spuse-aşa, cuminte:
-Măi nebuno, dar te mişti chiar mai bine ca-nainte!

-Cred şi eu, răspunse dânsa şi sfârşi cu un oftat,
Că pe vremuri, gardul ăsta n-a fost... electrificat!

ANALIŞTII ECONOMICI NE SFĂTUIESC SĂ FUGIM DE DOLARI

                                                          Spun aşa, în linii mari,
                                                          Să se ştie că sunt bine:
                                                          Pân' să fug eu de dolari
                                                          Au facut-o ei de mine.

SERBIA - ROMÂNIA 5-0 LA FOTBAL EXPLICAŢIA EŞECULUI

                                                           Ei, sârbii, joacă la Madrid,
                                                           La Juve sau Valladolid,
                                                           Ai noştri, care-s mai fiţosi,
                                                           La Bamboo şi la Doi Cocoşi.

PATRONUL STELIST GIGI BECALI GONEŞTE GALERIA ŞI ADUCE ÎN LOC PENSIONARI

Fanii oaspeţi, mulţi şi tari,

Au în mâini drapele mari

Iar ai Stelei, din păcate,

Au reţete compensate.

NEDUMERIRE LA CĂDEREA GUVERNULUI

                                                         Guvernul nostru-i dizolvat
                                                         Iar eu întreb şi mă frământ:
                                                        - De unde naibii-o fi picat,
                                                        C-a fost tot timpul la pământ?

MODESTIE

Vă spun acum cinstit şi drept,

Să nu mă mai luaţi la rost:

Când spune lumea că-s deştept,

Mă simt deosebit de prost.

Sunt tânără, frumoasă, cu două facultăţi,

Cu multă şcoala vieţii şi alte-abilităţi,

C-un corp ca de zeiţă sculptat de meşteri greci

Şi milioane-n bancă, în jur de douăzeci,

Mi-e părul blond ca spicul din lanul copt de grâu

Şi-mi curge-ncet, pe umeri, ca cel mai paşnic râu,

Obrajii-mi sunt doi gemeni, aprinşi ca nişte maci,

Mi-e mijlocul de viespe şi-s tare lungă-n craci,

Am vilă în Bucale, chiar în buric de târg

Şi-o firmă de succesuri, unde muncesc cu sârg,

Apar în almanahe, dar numai pe coperţi,

Şi bag în buzunare mulţime de experţi.,

Conduc un Jeep Cherokee, culoare roş-aprins,

Şi niciodată-n viaţă vreun tip nu m-a atins,

Că-s, vorba lui nea Mişu, fecioară între sfinţi,

Deşteaptă şi cuminte, deşi nu am părinţi,

Dar nu am pus anunţul c-aş vrea să mă mărit,

Nici vorbă nu-i de asta, că încă n-am tâmpit,

L-am pus aşa, de sanchi, să mă fălesc un pic,

Şi mai ales de-a dracul, că vreau să vă oftic!

NEUROLOGUL

Pacienţi cu fel de fel
De probleme neuro
Vin cu sutele la el...
De dolari sau euro.

GINECOLOGUL

E un medic cunoscut
În demersurile sale
Drept un mare Institut
De Sondaje... digitale.

DERMATOLOGUL

Fără nicio amânare
Zice că te face bine
Dar nu uită la plecare
Să ia pielea de pe tine.

STOMATOLOGUL

E un doctor ca oricare
Dar m-au sfătuit părinţii:
"Portofelul din dotare
Ţine-l apărat cu dinţii."

CHIRURGUL

Doctorul care prestează
Cu migală şi cu har,
Dar e clar: te operează
Cel mai mult la buzunar.

VIZITĂ MEDICALĂ

Doctorul se uită grav
Dar în sinea-i bucuros:
"Pacientu-i rău bolnav,
Portofelu-i sănătos!"

CHIRURGII

Doctorii care sunt puşi,

Ei si nişte asistente,

Să-opereze cu mănuşi

Pentr-a nu lăsa amprente.

Întuneric… Moarte… Întuneric…

Obosit de atâtea erori -Omul- victimă a evului atomic, sfârteca vidul, însingurat, ca o umbră alungată. Din când în când îşi mai întorcea privirea durută în urmă, apoi, cuprins parcă de o şi mai mare tristeţe se lăsa să plutească pradă întâmplării. Peste umerii săi, geometria ucisă a Universului se scurgea în râuri de cenuşă iar haitele de umbre ale morţii îl pândeau din locurile unde constelaţiile nu mai erau decât o părere.
Atunci, în asemenea clipe, avea nevoie măcar de un licăr de lumină, de o fărâmă de viaţă, dar stelele şi planetele nu mai erau decât nesfârşite mări şi deşerturi de fum. Biciuită de atomii ucigaşi, Lumina încremenise pentru totdeauna în umbra adâncului iar Universul murise otrăvit de proprii săi copii, oamenii.
Iar el, Ultimul Fiu al Universului, se îndrepta acum, ca la o adâncă şi tainică chemare, prăbuşindu-se, către matcă. Când, deodată, se opri din zborul său trist şi, îndepărtându-şi praful, îşi plecă cu grijă urechea şi ascultă, neştiind că nu e decât tăcerea.
„Ce-aţi făcut cu timpul de mâine?" izbucni Însinguratul în inima întunericului. Şi nu îl auzi nimeni. Iar Universul n-a fost niciodată mai trist decât atunci, împodobit cu cenuşa stelelor.

***

Fiul Omului cade, dar călăii îl împing, îi pun pe cap coroana de spini, îl bat şi-l batjocoresc necontenit pe calea crucii până la Golgota unde este despuiat de hainele Sale şi adăpat cu fiere şi oţet. Hainele i se rup şi se împart iar astfel i se reînnoiesc toate rănile pricinuite de bici. Mâinile şi picioarele Lui sunt pironite pe cruce iar Fiul lui Dumnezeu atârnă de rănile mâinilor şi picioarelor şi suferă dureri nespuse pentru toate faptele cele rele ale mâinilor noastre şi pentru căile păcătoase pe care au umblat picioarele noastre.
Curând, Alesul îşi dă de bunăvoie sufletul în mâinile Tatălui Său Ceresc. Lumea se închide în sine ca într-o lacrimă: Doamne, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?

***

Înfiorat, lunecând fără scăpare înspre locul care îl chema pe nume, Îndureratul se apropia clipă cu clipă de acel punct neştiut şi neatins încă de nimeni, niciodată, de acel punct zero care însemna centrul materiei şi al energiei, inima de-abia pâlpăindă a Lumii. Îi apăru în faţa privirii încremenite de atâta pustietate, târziu, ca o supremă mângâiere iar ochii săi porniră deodată să rostogolească peste moartea din jur izvoare de lumină în culorile anotimpului regăsit. De-abia atunci îşi înţelese chemarea şi, alegându-şi mormânt viu Cerul, îl pătrunse.
Apoi se dezlănţui furtuna: strângându-şi de peste tot materia şi energia, într-un hohot înfiorător, Universul se contractă în câteva clipe într-un grăunte neînchipuit de mic şi de luminos. Iar Omul, închis în el ca într-o lacrimă trăi pentru o clipă, în punctul zero al spaţiului, momentul zero al unui alt Univers, apoi, iertat, se risipi în cioburile de lumină ale unei noi dimineţi.
Şi fulgera Lumina incendiind cu razele-i cristale noaptea deşertului cosmic şi frângându-l fâşie cu fâşie până când din hăuri începură să înflorească niagare albastre pentru a lumina cu valurile lor, ca nişte făclii, noua eră. Fotonii sfârtecau vidul revărsându-se şi limpezind trecerea făpturii spulberată atunci, acolo, la marginea clipei şi răspândită întru îmbrăţişarea noii lumi.
Ca o ploaie de argint, lumina curgea peste clipele aţipite într-un ecou iar Omul, risipit celulă cu celulă, nu se mai prăbuşea, ci plutea cu eternitatea în înainte-i, ca un sublim răsărit.
În Univers era din nou viaţă.

***

OMUL A FOST IERTAT! Mai reuşi Crist să murmure, apoi pentru a spăla păcatele noastre trecute şi viitoare se sfârşi, răstignit, dincolo de hotarele Timpului şi ale Spaţiului, călcând în singurătatea nemărginirii.

CRIZA MONDIALĂ

Intrat la Casa Albă-n horă

Spunea Obama cel integru

C-ar fi o criză, dar minoră,

Iar dracul nu-i atât de negru.

PEDOFILIE?

Lumea toată se încruntă

La beţivul de Costică,

Cel surprins acum la nuntă

C-a furat mireasa mică.

GELOZIE

Ciobănaşul se agită

Până când îl trec sudori:

Mioriţa lui iubită

I-a făcut un miel din flori.

SALVAREA VINE DE LA RĂSĂRIT

Când vine frigul pe la uşi

Iar pe-aragaz ţi-ngheaţă kukta

Salvarea vine de la ruşi...

Dar oare le-ai “pupat” conducta?

PRO PATRIA

Mi-aş dori să fiu ministru

De la Tisa pân’ la Nistru

Să-mi salvez ţara, frumos,

Da-i “salvată”… pân’ la os.

LEAC SĂ-I FIE!

Soacră-mea, cu febră mare,

A scăpat acum de chin

C-a luat-o o salvare...

Drept în plin.

PREŢURI CA LA NOI

Cum sunt o fire libertină,

Te-ntreb, stimabile patron,

E preţ -acesta din vitrină-

Sau numărul de telefon?

MINISTRUL REMEŞ A PRIMIT MITĂ

Vor mai reflecta puţin

Ceilalţi posibili boşi:

Adevărul nu e-n vin,

Nici în bani... E-n caltaboşi.

DESCHIDERE AMÂNATĂ

Doi poeţi de mâna-a treia
Cochetează cu ideea
Să deschidă un cenaclu,
Însă n-au găsit... şperaclu.

ADEVĂRATA CRIZĂ

Îl ştim cu mic cu mare,

E-un adevăr ce doare:

De când oricine scrie

E criză…. De hârtie.

Epigrame

DOMNIŞOARA ANIŞOARA

A crescut, e domnişoară,
Ochi şi sâni ispititori.
Pentru-această Anişoară,
Rişti vreo şapte... anişori.

LA O NUNTĂ GAY

Nunta cu perversiuni

Tare mult m-a indispus:

Lumea asta, oameni buni,

S-a întors cu fundu-n sus.

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ

Spun doi moşi mâncaţi de boală

Şi de ani... vreo nouăzeci:

-Încălzirea lor globală

Cred c-o să ne lase reci.

LA TRIBUNAL

Un bărbat mai în etate,

Înjura, ieşind grăbit:

-Fir-ar mama ei, dreptate,

Că şi asta s-a scumpit!

VOTUL UNINOMINAL

Ce mi-e Manda, ce mi-e Tanda,
Doar să fim şi mai cu moţ
N-o să-i mai votăm cu banda,
Ci-i alegem... hoţ cu hoţ!

SEX NEPROTEJAT

Prins de soaţa lui, săracul,
Cu-o vecină jucăuşă
Are capul cât dovleacul
C-a uitat să-ncuie-o uşă.

BECALI ŞI CAZUL “VALIZA”

Am spus-o-n fiecare zi:
Sentinţa e aproape,
E vinovat şi va plăti...
Destul, încât să scape.

Mărţişoare

MĂRŢIŞORUL FEMEII MODERNE

Ţi-aş prinde azi un mărţişor
De sânul tău cel rotunjor,
Dar dac-avem vreun ghinion
Şi ţi se sparge-un silicon?

MĂRŢIŞORUL CA SIMBOL

Simbolul care vrei-nu vrei
Îţi spune lucrurile-n faţă:
Fidelitatea -la femei-
Atârnă de un fir de aţă.

MĂRŢIŞORUL CA MOTIV

Cadoul cu tendinţă clară
Pe care-un lup cu părul sur
Îl dă la câte-o domnişoară
Să-i meargă agăţatul…şnur.

MĂRŢIŞOR, UNEIA CAM TRECUTE

-Să-mi prinzi, iubite-un mărţişor,
Sub sânul meu cel rotunjor!...
Apoi oftând, ca din rărunchi:
-Ah, mi l-ai prins de un genunchi!

MĂRŢIŞORUL

Două fire împletite
Prinse-n haina găurită
Spun aşa, pe ocolite,
Că femeia-i cam sucită.

SĂRBĂTORIND ZIUA FEMEII

M-am băgat şi pe la cramă
Să beau vin, doar sunt poet.
Iar nevestei, bag de seamă,
I-am venit cu un buchet!...