Nicolae Tudor

Adevărat grăiesc oamenii, aceasta a fost « iarna săracilor » - nu le-au trebuit multe lemne de foc, s-au luptat doar cu foamea.

În sfârşit, ninge şi oamenii au alt curaj. « E mai niţel acuma! Dar să nu-nceapâ scârb-aia di vânt !» zic. Fulguiala i-a pus pe toţi cu curul pe gânduri.

Unul dintre cei patru « beleleci » este poreclit Zdreanţă, deoarece curg petecele de pe el (« Da’…-i domn! ») Nevastă-sa vindea prezervative şi veneau toate cucoanele să cumpere. Iar ea le-nţeapă: “Na, uite-aşa, să rămâniţi gravidi, fir-aţi ali draculi! Na, Na, Na!” Îl recunoşti de departe, este singurul care poartă bască. Observ că i s-a lăsat buricul băştii într-o parte, i s-a lăsat rău… Strânge buzele uscate (parcă-s răni ce-au prins coajă) ca si cum ar trage dintr-o ţigară să se sature pe beregată, şi-nclină capul, cu multă mirare. Pe stânga înseamnă: «Treaba ta ce faci, da’ io cred că nu-i bini! » Iar pe dreapta: « Ioti ce faci ăsta, brava lui! A-ha! » Din când în când privirile noastre se-ntâlnesc şi observ o bucurie mare când mă recunoaşte.

O voce decretează: « Se măreşte ziua! » dar toţi se fac că n-aud. Ziua lumină, în ziua de azi, înseamnă zi de muncă.

Zdreanţă e prins de groaza că va deveni nefiinţă, şi-n fiecare clipă pipăie lucrurile înconjurătoare. « Nu vezi ce s-a schimbat lumea la faţă? îmi zice - nu mai recunosc pă niminia şi nimica!» Nici nu vede prea bine, se uită cam aşa.

- Ioti ce străluceşte, ce-o fi, că n-am mai văzut? se miră şi mângâie spătarul din inox al unui scaun. Cine-o fi cel care a zis că se măreşte ziua?! şi-i ia la scăpărat cu privirea, scrutându-i printre sprâncenele-i stufoase şi încruntate. Asta-i Omu, cred că e Omu, da, e Omu… cel de lângă el este Alemo. Allatu? - şi-şi mută lent privirea, ca un aparat de filmat, spre cel care urmează. P-ala... nu-l cunosc, cine-o fi ?! Dar ce-are la gât, parcă străluceşte? (Privirea îi rămâne aţintită spre Desculţ un timp, având corpul răsucit nefiresc spre înapoi.) Mă rog... (Ia chibritul de pe masă şi-l apropie de ochi): Ioti, băiete, chibrit! Ce fel di chibrit ie ăsta, ie făcut la noi în ţarî? Beţili meli nu iau foc, zici că-s jurati!

- Nevastî-mia are o papiţăă...! se destăinuie Omu. Dar nu are şi ia douî vorbi la un loc! A zis să mă duc draculi, să nu stau pă capu iei, să să bugineascî. A băgat un lemn să fie căldură la flori, la caţea, şi-a intrat în scutece. Am o căţea, n-am văzut alta mai proastă! Orice căţeluş cari vini, îl lasî s-o sugî! Ii plac... (ham)siili! Io sînt un om, nu sînt un câini ! Cini vrea un căţel?

-Ce să fac?! sare Alemo, am doi cotoi şi să bat încontinuu. Miau, miau, toatî ziua. Stau numa cu reteveiu-n mânî!

Zdreanţă se miră înclinat spre stânga.

-M-a lăsat un gând şi-am luat pantofii di moarti la târşogealî! Să vezi ce-o mint, di-ngheaţî apa şi treci pă ia! E geloasî pă seminţăreasa di la colţ, că di ce mă lasî toatî ziua să-i bag mâna la ... seminţi? Ii spun c-am fost în obor şi-am căscat gura p-acolu… Măi, fraţilor, au işit acuma nişte chiuvete! Pui mâna, curgi apa singurî. O iei, să opreşti. Am observat că şi cu femeilii-i la fel!

Zdreanţă se miră înclinat spre... dreapta.

Desculţul schimbă subiectul spre ce-l doare:

- Când ieşi la pensie, ce mai aştepţi? Moartea… Au murit mulţi pă stradî, acu văz că s-a oprit! Am mai făcut o camirî s-aveţi undi să mă plângeţi. Dar nu mor, încî nu mi s-aratî... Mă bucur că nu mi-a mîncat Dumnezeu mintea...

Zdreanţă înclină capul spre stânga şi se miră.

(Omu): Auziţi? Să nu vă punî dracu să mergiţi la doctor că vă găseşte cu toati alea... Fieru să faci, omu nu să mai faci!

- Sîntem nişte boi, continuă Desculţul. Undi ne mânî, acolu ne duci! Si ne face cu mâna! Trebuie să vând patru saci cu porumb să iau o perechi di gheti... Cât dracu-o să mai durăm?!

(Alemo): Venind încoaci... Bre, eşti plasat după ciori! Îmi zic tuma din oraş:”Nu beau nicăieri, las că beau la Niculaie !” Şi, dacî te nimeresc închis, nu mai am undi să mă duc dicât acasî! Cum spuneam, vinind încoaci întâlnesc doi ţânci cu ghiozdanili-n spati, şi-o fatî-naintea lor car...i fuma di mama focului! Băieţii beau dintr-o sticlî di doi litri şi unu-i zicea lu ăllatu: « Ce proşti sunt profesorii, mi-au dat cărţili di anu trecut! » « Mă, undi mergiţi voi? » i-am luat la-ntrebări. « La... şcoalî! » cicî. « Şi io cari credeam că la nuntî! » Unii părinţi au ajuns să nu mai lasi fetili pă stradî, să nu rămânî gravidi...

Zdreanţă înclină capul spre dreapta şi-mi zice şoptit:

- Îţi spun tot, întreabă-mă, da’ dacî nu-ţi ţini gura, nu mă-ntreba.

- Ce-nseamnă pentru dmneavoastră Dumnezeu?

-Nu ştiu. Sigur e că El nu mă vrea. Mă hotărâsim în puterea unei nopţi să fug la călugărie. Era o ceaţî di nu vedeai cu ochii. Drumul pânî la garî ie numa drept, n-ai cum să n-ajungi. Cam pe la jumătati opresc s-aprind o ţigare, iau traista lasatî jos şi zor nevoie la tren. După un timp mă trezesc în faţa porţii mele. Dumnezeu m-a întors din drum când m-am ferit di vânt s-aprind chibritu… Ceaţî, ceaţî…

- Măcar mergeţi la biserică?

- Nu, fiindcă mă păcăleşte cu vorbele…

- Eşti Faţă-ntoarsă di la Dumnezeu! intervine Desculţul. Digeaba ne chinuim cu Crucea spre Rai. N-am fost în stari când eram doar doi inşi, cum să fim acuma, când sîntem o groazî p-acolu? Cred că Dumnezeu dă zilnic afarî pă cati cineva!

Brusc Zdreanţă se-ntristează. Priveşte icoana din perete, se ridică şi pleacă. Urmele lui obosite calcă zapada înspre biserică. Si... nu bate vântul.

Peste casa vecinului zace încremenită o bucată spălăcită de albastru. Cer viaţă: ”Să treacă o pasăre exact prin centru.…” Şi-apare una pe-o sârmă de telegraf şi se-agită, se-agită, căutându-mă. Apoi taie în două spaţiul acela decolorat. Brusc, mă cuprinde frica de puterea gândurilor. Şi ies la poartă. Nici ţipenie de om.

Denisa mea s-a întors ieri la casa ei, peste mări şi ţări. Cine ştie ce hal de hal o mai fi şi pe-acolo! “E o durere în suflet să văd cum trăieşti – mi-a zis. Eu îmi făceam griji pentru copiii abandonaţi, pentru cei din Africa, dar… sunteţi cu toţii abandonaţi. Nu pot să cred că există aşa ceva! Şi mă simt vinovată că eu am. Văzând casele, gropile, oamenii aceştia, îmi vine să iau tot ce am şi să ofer celor care n-au nimic. Uite, geamurile, pământul suferă. Parcă strigă: “Ajutaţi-mă!” Suferinţa umani-tăţii mă doare şi vreau s-o vindec… În România nu e iubire…”

Parcă se vede cineva. E căruţaşul de al cărui cal m-am îndrăgostit. Îi dau zahăr din mână şi acesta-şi mângâie capul de mine. Nghihăie. Am întrebat:

- Nu! Că n-am loc. Îl ţiu tot timpul legat di-un par. Aci îi traiu, aci îi raiu !

- Doarmi-n picioari, c-aşa dorm caii! Dacî să aşazî, să murdăreşte şi… trebuiie să-l spăl, să-l ţesăl… Ce, io am timp di iel? Să stea acolu-n… ceru’ mă-sii!!

Când va ajunge-n cocină şi va primi fânul, calul va uita de loviturile primite-n pantă. Aerul nopţii-i va zbici locul unde biciul îşi va lăsa mâine, iarăşi, urmele dureroase…

Privesc amărât o halbă de bere, observ prin sticla ei T-ul albastru şi-mi pare că e un chip ce mă priveşte insistent. De la un timp formele mi se par umanoide.

La despărţire, Denisa mi-a cuprins tâmplele. Pălmuţele ei au rămas cum le ştiam. Mici. Nişte curenţi au început să mă răscolească, mă făceau să mă simt uşor de tot, mai aveam un pic şi zburam. Dar cerul era prea trist să mă poată primi.

- Bre, ia fă-te-ncoa! – mă aduce la realitate un client. Di ce dischizi aşa di târziu, că io am nevoiie la prima orî! Puni afiş:" Dimineaţa-nchis, doarme Neculai"!

Amestecă iute zahărul cu degetul şi dă cafeaua peste cap. Îmi lasă două palăşti uriaşe de floarea soarelui cu seminţe mari şi crude, bune să pierzi ceva vreme.

Trăiesc într-o lume rămasă în urmă, sub un cer fără orizont. O lume abandonată în mahalaua civilizaţiei unde se termină asfaltarea, canalizarea, gazele, telefoanele, totul.

Vine la mine o fiinţă de-acolo şi aflu că n-o bucură un cuvânt frumos. Nici nu-l înţelege. Doar cuvintele simple ale unui cântec o pun pe gânduri: “Măi, omule, de ce plângi / şi n-ai la cine să strigi?” O întrebare simplă mare cât tot universul îi sfâşie inima în zdrenţe. Şi devine zdreanţă cu totul: cuvinte, fapte, amintiri. Ea, care, de-a lungul timpului, a fost vânată cu arcanul să-şi dea viaţa pentru ţară. Ea, care plăteşte bani grei să fie educată, apărată, îngrijită. Devine zdreanţă şi nu-i pasă. Aşa cum nimănui nu-i pasă când e disperată, înfometată sau moare.

Dacă aşezi o floare căţăratoare lângă un stâlp, ea-l va-mbrăţişa. Nu se va lăsa până nu-şi va arăta frumuseţea. Ultimului om îi e drag să fie şi el… om. Este întrebat adeseori: “Ai fost acolo?” Acolo, unde? Într-o expoziţie? Într-o sală de spectacol? Chiar este nevoie de el?! Între omul simplu şi civilizaţie sunt bariere greu de trecut. Ape repezi.

- Repidi, un pahar! Ti-am strigat di la colţ, da’ nu m-ai auzit! – îmi cere Nae, un om pe care-l desenez cu literă simplă. E totuna de alb pe pantaloni.

- Digeaba-ţi baţi gura, nu te mai audi nimini în ziua di azi! O vrei înăuntru sau afarî?

- Înăuntru sau afarî! Sînt turbăcit rău, mă uit pă stradî să văz cini treci. August a fost di 30?

- Când mi să duc gândurili şi nu mai pot să mă concentrez, înjur. Aşa-s io învăţat, să-njur, dar n-o fac cu dujmăniie... (Aprinde bricheta. Flacăra a ţâşnit şi l-a pârlit la mustăţi). Aa… di-astia faci?! Otrava asta nu-mi faci rău nicăirea, dicât aci, la inimî. M-am văitat asearî, dar n-am mai spus la femee. Tata, auzi ce iera-n capu lui, să mă bagi la pompieri! “Mă, da’ io vreau să mă fac şofer!” (Îl ceartă pe noul venit): Ai intrat cu iarba-năuntru?

- Şi bea şi tu la 50 di grami! Tu ştii ca la ţarî, iei ţâţa-n gurî şi “mţu-mţu-mţuu…” Ai auzit?! La Vadu Paşii s-a spart bodega. Ţârrr, poliţia. Verificare. Mă’, dar nimic lipsî?! Să uitî-ncolu, să uitî-ncoaci... Nu să poati! Vânzătoarea-i şopteşte patronu-lui: “Caietu’! Lipseşte caietu'!!”

- Nevasta mă treci şi ea p-un caiet: “Să videm, undi-s banii?!” Să vezi ce geografie, istorie şi matematicî-mi dă! Io muncesc şi ea…-i obositî. Faci ca jidanu’, io dau şi iel faci… "hâc!"

- Palmî nu i-am dat, că n-am avut în cin' să dau. Îi dau cu… liniştiri di om!

- Asearî am fost îmbrăcat ca lumia: pantofi cu scârţ, cravatî… M-am berbelit…

- Şapca asta o păstrez di bunî, pentru când mă duc şi io la un mort, undiva. Nu vreau să să toceascî, mă vede lumea şi… ce zici? ” Uiti-l p-ăsta!” Vii seara rupt di munci, tu mai te speli pă chicioari?! (Trânteşte jos, cât poate de tare, şapca cea bună). Să fiu al draculi dacî mai mă spăl! Şefu, mai dă-mi una di frumuseţi! Dintr-o sticloanţî nedizvirginatî să fiie. Mai… stai?!

- Mai stau, poate vini melodia mea: “salcâmuş cu frunza rarî”... Om la anii miei! Nu mai sînt nimic! Tineretu-ăsta n-o să aibî şi iel pensiie. O s-o ducî precum părinţii noştrii. N-au un scai. Şi vini iar vâjgălău’! O să m-apuc să prind vrăbii. Îmi trebuiie sămânţî di dughiie di la şirî şi-un lighian rezemat pă un beţigaş. Las afarî o dârî să vinî ieli, ţop-ţop, înăuntru. Cari cum picî! La mini vin vrăbiili singuri! Le cheamî vrăbioiu’ la halealî şi p-alialalti: “Haidiţi aici!” Poc, ligheanu’, pun un ţol pesti iel, ridic oleacî. Şi-o prind di cap cănd scoati ciocu'. Ăolioo… te zgârâiie pă mânî! O disfaci, doar îi scoţi maţili şi le-arunci. Ştii ce maţi are?! Zici că-s firi di paiie. Un…golomuz! Vezi că scrii-n dicţionar! « Cocoloş », nu mai căuta! Pieptu-i baza. Iesi trufanda! Am mâncat de-aleaaa! Uh! Ştii cum le făceam?! Pă plitî. Seara, cu lanterna, le videai pân pomi! Prindiam non-stop! “Piu!” – făcea, şi … cădea! Când i-ai dat, acoalea rămani. Dădiam după eli cu mătura di nuieli. Esti-o plăceri să le prinzi…

Fierarul nu este legat de natură să se uite tot timpul pe sus. Are faţa muşcată de scânteile focului şi… nici că-i pasă.

Locuieşte într-o coşcovelniţă pe strada unde paşte vaca pe lângă calea ferată. Cum te duci încolo, pă… dreapta.

Astăzi e supărat, nu l-am mai văzut aşa. S-a-nnegrit şi-un bec de mila lui. N-a putut să scape de aia mică, nu şi nu, să dea ţăcălia jos, să vadă ea… cum arată! Fără barbî aratî ca dracu, ce, el nu ştiie? Nu-i stă bini diloc!

Poc! Poc!! Poc!!! La 10 secunde, cu barosul: poc! Cum dă ăla-n gong la teatru! Face potcoave-ntr-o chichineaţă, nu-l aude decât cocoşul şi văduvioara bătrâioară (cu care patronul nu s-a înţeles şi-au făcut… gard lângă gard!) Că i-a şi zis: ”În ciocanul tău mă culc, în ciocanul tău mă scol!”

La 10 secunde, cu barosul: poc! Bate într-una. De 30 de ani. Dacă pământul era un disc din fier, ajungea pân-acuma o foiţă de ţigară. Trebuie să dea de 135 de ori (a socotit el) pentru a putea cumpăra o… pâine. Banii lui, şi ai celor cu târnacopul şi sacii, îi aşez cap la cap, cu grijă, într-o cutiuţă. Când rămân singur îi strâng la piept. Banii munciţi au o altfel de a-tingere, au o… putere vindecătoare, asemeni apei sfinţite!

- Fo 4-5! P-ăla mare nu-l bag în sân. A trecut pă lângă mini şi a-ntors capu’. “Întorci capu’, ha? Fir-ai să fii, ti-am scăpat di la moarti… Dacî ştiam aşa, te trânteam di pă cal!” Căpăţâneala nu-i bunî la copii! Aşa-i crescătura-ntr-o familiie, unu’ bun şi şapti răi…

La a zecea lovitură, patronul – (fieru’ draculi, un muieratic pesti măsurî: cum întâlneşti-o femeiie,-i şi ceri! Ştiie gustu’ di femeiie mai bini ca la zeama di varzî! El… n-a făcut draghisti cu nimini, dacî nu i-a trebuit!) – patronul îl dă răilor din cap pânî-n picioari. Şi câti şi mai câti… Cicî dă strâmb, dar… aşa-i să pare lui! S-a- nvăţat să-njuri. Nea tac-su era un om bun. Ăsta-i… măreţ! Dacă scapî un ban pă jos, îl aşteaptî pă iel să i-l ridici! N-ari oleacî di calmitati, vini la foali c-o falcî-n cer şi cu una-n pământ,. Să nu treacî trei minuti la stat di-geaba! Înainti nu iera aşa. E-hee… alti vremuri, cai mulţi, potcovari mai puţini! Dar nu puni la inimî, dă la spati… Îl lasî ca pă iel, îi face placu’: stă să-l injuri, nu-i dă cu frişca! În ziua di azi toatî lumea înjurî pă toatî lumea! Alta e reaua-beleaua, e ameninţat cu… izgonirea, vrea s-aducî un …gâlciovar lepădat! I-a făcut chemari! Di când a aflat, inima a şi luat-o taca-taca! Dar… tragi nadejdi, cum să lumineazî di ziuî,-i şi bati-n poartî! E-acolu “punct” să-ntărâti jaru’! Dacî-ntârzie, zgripţuroaica faci ca toţi dracii. E un scaloi di femeiie cu păru’ spelb, n-ari mânî de dat! A supt ţâţî di căţea turbatî. Pe-un mort dacî-l apeşi pă burtî, şi tot face “hâsss…”. Zgârcit – asta nu-ţi dă nici măcar di-o ţigarî! S-o pun la… urechi!… Şi-aştept ca mortu colacu’, iar ea… nu scapî diloc din coş! Latrî-ntr-una: “N-am! N-am! N-am!” Dar nu se-nţeleg, sînt oştiie-n oştiie… Bagî toatî ziua limba-n urechia lui! Acuma-i greu şi să mori, dar’miti să trăieşti… Şunca-i în floari! E numa’… turtoi cu şuncî! Ce putere să-ţi dea?! Măslina-i lux, e scoasî numa’ la evenimenti… Putrezitî!

A intrat tiptirel o clipuţă şi… bea pe fugă. Când este trimis în talcioc, la gură cască-acolu, puţ… la bodegă. Cere o… cico-ritoare.

- Repidi, că-i Frişca p-acia… M-a năduşit barosu’, m-a năduşit! Mi-au ieşit ochii din cap… Curg apili di pă capul mieu… şiroaiie! Saramurî!

- Hee… când îmi placi, când nu-mi placi! Am… ţoicăit distulî! (şi bate aerul cu palma pe amândouă părţile, semn că vrea să termine cu ea. Azi are cărarea gândirii altfel: vrea să curgă din sticlă şi să facă: şu-şuuu…) Mai primenesc sângili! Mi-ai dat reci?! Ah, mi-a făcut o rocoari! Ziua s-a făcut lungî, s-a-mprimăvărat! Să stai pă iarbă cu paiu-n gurî, ce bine-o fi! Luaţi-mă şi pă mini di crescut!

Zici că e un animal speriat tot timpul. Cea mai speriată mi se pare căprioara. Dar nu pot să-l aseamăn cu ea, fiindcă omul acesta nu este un vis. Mai curând e o îngrijorare ce mă înfioară a neputinţă.

Dinţi nu prea mai are. L-am necăjit ieri când i-am spus că “mai avem ca de-aci pân la colţ şi intrăm în UE, iar intrarea presupune o-bligaţii şi din partea… lui!” Hai, că de bărbierit e uşor, dar dinţii, dinţii n-are cum să şi-i mai puie! S-a vindicat locu’! Plus di asta, n-ari nici cu ce! Sîntem un popor di ştirbi, ce să facă ăia cu noi?! Râde în sine, vrea pe ascuns să nu intrăm în…”eo”, te pomeneşti că va fi arătat cu degetu’ că n-a avut iel… “Domle, să ne punî dinţii! Dar… poteica vieţii este aşa: chiar dacă ploaia se scurge la fel pe streşini, cine are la buzunar, se descurcî! Mari-i grădina ta, Doamni!”

-Ne… devorî, precum omizili frunza di dud! ‘Tu-i grivanu mă-sii! Cât poţi să şi rabzi în halu-ăsta?

Nu şi-aminteşte cum de-a ajuns la baroase. Probabil nu punea nimenea mâna pă el, s-a- îngânat şi-a… rămas cu barosu-n mânî! L-a prins di drag. Viseazî şi noaptea că bati… Pă timpu-ăla zbura cu bicicleta pă zidu’ lu Marghiloman. Mamî, mămiculi-mamîî!! “Di ce n-ai rămas în armatî? C-ajungiai… i-a zis unu. Ţi-a intrat norocu-n cur şi l-ai băşit ca prostu!” “Ci-ajungiam? Să tremur că-mi ia galonu’?! Pă mini nu m-a culcat mama direct în slava ceruli… ”

- Auzi? Adorm cu mâna la cap şi mă trezesc, peste noapti, cu ea-n altî parti! La… inimî! Tot visez că m-aleargî Dumnezeu! Mi-e fricî şi-s fugarnic p-acolu… De ce nu m-o lăsa şi pă mini să mă odihnesc?!

Omul cu barosul ne cuprinde palmele misterios şi le freacă la-ncheieturi: “ Trăeşti mult”- prezice! “Nu ştii nimica! – îi reproşază Belitu la nas. N-aş mai trăi! Tu nu vezi că mor cu zili pă capiti? Ştii cini-i cel mai credincios om?!

- Beţivu’, domle! Să roagî mereu: “Mai dă-mi, Doamni!” Râsu ce-i pă noi!

- Am pierdut 17 ouî. A draculi găinî: clo, clo, clo…pân curti. Intrasi-n călduri. Ii pui io ouşoarili, stă ce stă şi … să răzgândeşti! Mai mănânc pui la …potco-varî! Eh! “Sărac şi curat” – nu-i vorbî di la Dumnezeu?! Mă uit în sus! Ajutoru’ doar di-acolu vini. Cunoşti… altfel? Eti c-a vinit pâinea!

Nu-i pleşcăită. Şi-i… caldă! Pun una pe tejghea şi-l îmbii. Smulgem halcă după halcă … Pâinea nu-i ca bomboana să ţină mult!

- Uiti-aşa mai trăim şi noi! E mai bini ca… mâini! Scriie, omule, scriie, asta e viaţa!

Intră un om ciudat. Are o faţă de ceară, zici că-i mort demult şi-au uitat să-l îngroape.

- Ştiam di dumneata – îmi zice. Oriundi-ar fi omu’ şi orici-ar faci, conteazî doar echilibru’ lui… Acest echilibru poati fi atins doar prin credinţî. Eu sînt un om echilibrat. (Si râde straniu, cu ochii galbeni).

Rămas singur, mă simt înconjurat: aceşti pereţi, străzile, bisericile… astrele…

Încep să sorb dintr-o ceaşcă de cafea. După ce o voi termina o să m-aşez în genunchi…




	Nicolae Tudor s-a născut la Buzău, în anul 1958. A absolvit liceul industrial. Meserii practicate: miner, pedagog, gravor pe sticlă, pictor pe sticlă. În prezent barman-ospătar. Debut literar cu poezie, apoi cu eseu în “Renaşterea culturală”. A mai publicat în revistele “Amprenta” (poezii) si “Opinia”. Este iniţiatorul şi gazda “Cenaclului din bar”, posibil singurul cenaclu activ în Buzău. Activează pe siteurile: poezie.ro, europeea.ro, scrie.com, nordlitera.ro, romanialibera.com. În curând va apărea în librării cu volumul de proză scurtă "Duminicalii".