La Alba-n decembrie fost-a UNIRE

Plânset de frunze strivite de vânt

Ruginiu şi speranţă în picuri de ceaţă

Nori plumburii coborând spre pământ

Şi inimi străpunse de ace de gheaţă.

Fiinţe-ostenite de-atâta aşteptare

Plecate-n genunchii tăcerii din umbre

Smerite, credinţa-şi sădesc în altare

Cu lacrimi neşterse pe feţele sumbre.

Cu ochii plecaţi aţi uitat să zâmbiţi

Voi fost-aţi odat’ prizonieri ciumei roşii,

Aşteptaţi o minune? Refuzaţi să trăiţi

Cum demn v-au trăit altădată strămoşii?

Azi regii minciunii tronează-n fotolii

Aleşi îmbuibaţi, cavaleri ai trădării

Se spurcă-ntre ei, ba se bat în orgolii

Şi-şi neagă menirea, uitând grija ţării...

Doar binele propriu, puterea, mărirea

Le sunt interese, nu glia ce plânge!

Valori răsturnate şi-un zeu – parvenirea -

Ascunsă de-un rânjet, pe feţe nătânge.

Treziţi-vă azi, români, de mai sunteţi

Din  osul lui Iancu, Mihai sau Ştefan,

Vă strigă străbunii, sculaţi, nu vă plăngeţi,

Apăraţi adevărul şi mândria de neam!

La Alba-n decembrie fost-a UNIRE

De ce azi sunteţi tributari nepăsării?

În voi e puterea, şi-aveţi o menire:

Schimbaţi prin UNIRE destinele ţării!

Cluj Napoca, 20 noiembrie 2011

Sunt fiică de ROMÂN!

Sunt fiică de român şi flori de munte

Râuri albastre-mi curg şuvoi pe ie

Catrinţă-n fir de aur port, pe frunte

Cerul senin şi-un dor flămând, de glie.

Sub braţ, mereu, un fir de busuioc

Năframă mândră, salbă de mărgele

Mă rog adesea: Doamne, dă noroc

Românului, în aste vremuri grele!

Străjeri mi-au fost Carpaţii Apuseni

Codrul m-a învăţat să-i cânt iubirea

Prin vene-mi curge sânge de-ardeleni

Şi-n faţa nimănui nu-mi plec privirea!

Dar zilnic ochii-mi sunt înlăcrimaţi

Ecoul Iancului din vremi răsună

Străpunge zarea : “Treziţi-vă, fraţi,

Căci drept aveţi, trăiţi viaţă mai bună!”

Se răsucesc străbunii în morminte

Privind cum năruie-se tot şi toate

Cum plânge glia lacrimă fierbinte

Române, nu uita de demnitate!

La poarta Albei Iulii-ngenunchez

Mi-auzi tu astăzi strigătul, bădie?

Mai lasă-mi încă, Doamne, acest crez

Căci fiică-ţi sunt, iubită Românie!

Cluj Napoca, 4 noiembrie 2011

Toamna mea 

Toamna aceasta mi-e scrisă-n destin

Cu frunze pălind sub pribege-adieri

De vânt… port în mine sălbaticul chin

Şi-altar îmi zidesc din tumult de tăceri. 

Cu râuri de soare îmi scald dimineţi

Cuminte, albastrul de cer mă-nfăşoară,

Sub flori ce se sting, îngropate-n tristeţi

Zac muguri de gânduri ce mă-nfioară. 

Când stelele cad peste ierburi uscate

Pe umerii gârbovi se-aştern, ruginii,

Speranţe ce-au fost până ieri nestemate

Acum… rătăcite-s prin câmpuri pustii. 

Mi-e toamnă în suflet şi lacrimă cerul

Când cioburi de vise se sparg, rând pe rând

Prin ploaia de gânduri pluteşte misterul

Şi-un dram de speranţă nectar picurând. 

Un lut frământat în licorile toamnei,

Un crez în Lumină şi-n gândul de bine,

Voaluri de-aramă ascund chipul „doamnei”

Marame de doruri de oameni şi-albine... 

Cluj Napoca, 7 octombrie 2011

Dor, tristeţe, toamnă... 

Sunt roaba gândurilor zămislite

În zorii înroşiţi sau miez de noapte,

Pierdută-n vraja clipelor tihnite

Când rătăceam în tainicele-ţi şoapte. 

Pe cerul straniu, pâlpâiri de stele,

În suflet toamn-aprinsă de iubire

Miresme scurse-n rugi de tufănele

Pe ramuri reci, mici muguri de-mplinire. 

Alei întortocheate, labirinturi,

Frânturi de viaţă-n spectrul aşteptării

Furtuni de vise stinse în săruturi

De pescăruşi pribegi deasupra mării. 

Se-ascund în veşnicia neuitării

Comori de suflet, în căuşul palmei,

Cu picuri din rugina depărtării

E dorul tău...tristeţea lin-a toamnei. 

Cluj Napoca, 17 octombrie 2011

Poezii      (Conexiuni, nr. 78, septembrie 2011)

Cenuşă de gânduri 

În arşiţa zilei mi-e gândul  uscat

Secat de putere e-n mine izvorul

Sub pale lumini de amurg blestemat

Îmi caut fărâme de suflet...şi dorul.

Pe malul scăldat de albastre iluzii

Nisipul arzând sub păşirea-mi aridă

Clepsidrele umple cu-atâtea confuzii

Iar trecerea clipei e-acum insipidă.

Cioburi de vise sub lacrimi de raze

Răsfrânte pe ape şi-n sfere de foc

Ascund menestrelul vrăjit de Zaraze

Şi creste de valuri spre lume-şi fac loc

Lovind fără milă-ntr-un vuiet sălbatic

De mare nebună şi gemete surde

Alungă speranţe pe-un mal singuratic

Cu gânduri-cenuşă în linişti absurde...

Năzuinţe

Senin peste insula gândului meu

Cu brize-adiind liniştit dinspre mare

Miraje-nfrăţite din raze de soare

Valsează -n Lumină de Dumnezeu.

Ieri munţii-mi şopteau în tăceri înverzite

Că floarea de coţt va-nflori  în curând

Priveam spre izvoare de dor suspinând

Iar  frunzele-n codru doineau răvăşite ...

Azi  valul de mare loveşte în stânci

Destin răsfirat printre vise de ceară

Cu pietre sub tălpi într-o lume bizară

Păstrez năzuinţe-n potire adânci.

Pe diguri de suflet  rămâne credinţa

Se sparg  în tăcere iluzii pierdute

Înalţe-se limpezi dorinţi pe redute

Căci viaţa-i o luptă, sfidând neputinţa!

Limassol, Cipru

16 mai 2011

Te rog, toamnă

Toamnă ruginie,

revarsă lacrima ploii tale

pe lutul meu arid

şi unduie-te-n falduri de frunze

pe-alei de gând

spulberând temeri

pe fruntea-mi obosită

aşează-ţi hambarele liniştii

şi-ascunde-mi ridul durerii

în mustul roadelor tale.

Toamnă aurie,

ţese-mi din raze veşmânt

şi-mbracă-mi tristeţea-n Lumină

tu dăruie-mi har în cuvânt

şi-alungă himerele stranii

departe de lume

departe de mine...

Te rog, toamnă,

renaşte-mi speranţa

cu picuri de mir,

hrăneşte-mi ogorul

iar floarea iubirii

ocroteşte-o-n tăcere

sub stele-Pleiade

revarsă-te, toamnă,

îţi scaldă lin trupul

splendoarea celestă

răsfaţă-te, doamnă,

învie-mi tu lutul

şi-mbracă-n iubire

suflarea terestră. 

Cluj Napoca, 8 octombrie 2011