Shen Wei este un artist desăvârşit. Cu  propria companie, „Shen Wei Dance Arts“,  întemeiată în New York 2000, participă la cele mai prestigioase festivale de balet modern din întreaga lume: Les Grands Ballets Canadiens de Montreal, Kennedy Center for the Performing Arts şi Lincoln Center Festival, î NY, Teatrul de muzică Het din Amsterdam, Festivalul de artă din Edinburgh. Îşi face debutul în cadrul Festivalului de  Dans  American cu piesa „Near the Terrace „, jucată printre statuile antichității într-una din aulele muzeului Metropolitan din New York. Artist total: balerin, coregraf, scenograf  designer de costume şi pictor, este renumit prin fabuloasa sa imaginaţie creatoare de natură mai ales plastică.  Dansul este perfect încadrat şi indisolubil legat de spaţiul în care se desfăşoară. Este integrat în muzică, decor, atmosferă şi lumină, constituind unul din elementele compoziţiei, de esenţă plastic minimalistă, de multe ori vizând abstractul.  Piesa „Still moving” (mişcare încremenită) este prezentă în primăvara acestui an în holul colosal,  Engelhard Court  al muzeului Metropolitan din New York.  Balerinii se mişcă printre sculpturile clasice şi renascentiste ale sălii,  eşuând în posturi mai statuare decât ale statuilor, care dintr-odată prind viaţă în contextul hieratismului şi figurilor încremenite ale balerinilor. Translucidul trupurilor învăluite într-o aură suprarealistă, vestimentaţia şi mişcarea cu încetinitorul trimite la tablourile suprarealiste ale lui Delvaux, de care Shen Wei admite că a fost inspirat.

          În luna decembrie un nou spectacol de Shen Wei se desfăşoară în uriaşa  şi tenebroasa sală de arme ,  Drill Hall , din Park Avenue Armory, vechea Academie Militară, devenită sală de spectacole.  Se prezintă trei piese foarte diferite. Shen Wei readaptează două dintre lucrările lui mai vechi Rite of Spring (Stravinsky) şi Folding la spaţiul vast rectangular al sălii de  amfiteatru pe care o are la dispoziţie. Cea de-a treia lucrare „Undivided Divided” este premieră, o piesă experimentală ce invită, audienţa pe scenă  în sensul participării la actul creator. 

          Prima lucrare „Rite of Spring” demonstrează fuziunea dintre spiritul vestic, pe care Shen Wei l-a înţeles şi la integrat atât de bine şi hieratismul oriental.  Dacă în celelalte lucrări muzica minimalistă sau psihedelică este un liant, ce susţine plastic compoziţia, aici motivele melodice ale muzicii lui Stravinsky fac prilejul unui adevărat studiu al exploatării figurativului, sugerat de textul muzical şi a trecerii lui în vizual. Vizualul este esenţialmente construit de plastica gestului  şi a culorii   transfigurate de lumină. Fiecare inflexiune sau notă excentrică este exploatată; ea se traduce în mişcări frânte sau arce neterminate, sărituri de grup în contrapunct în plan vertical. Podiumul scenei este divizat în careuri egale; e o tablă de şah în tonuri de gri şi alb cu desene abstracte. Balerinii se înscriu în careurile  asignate în ideea îndeplinirii unei funcţii bine determinate în ritual. Fiecare careu constituie un punct de fugă. Dansul alternează de la posturi pasive, în care balerinii stau o vreme în poziţii statuare sau mudre, la repetatele fugi, ce se dezlănţuie ca o furtună în consens cu schimbările de ritm. Accentele acute şi stridenţele tonale se concretizează într-o suită de mişcări complexe ce se propagă sinergic, ca o ştafetă de la un balerin la altul, tehnică ce-o recunoaştem adesea în baletele lui Merce Cunningham. În particular, în această lucrare, dansul urmăreşte inspirat şi până la cele mai mici detalii inflexiunile muzicii, fiecare notă îşi are reprezentarea ei vizuală, iar schimbările de ritm se traduc în mişcări de grup în contrapunct sau unison. Se formează un spaţiu escherian   exprimă pulsaţia şi efervescenţa, transformărilor caracteristice  primăverii. Suflul şi spiritul muzicii respiră în fiecare gest. Fiecare nota acută este preluată de un balerin şi contrapunctată de mişcarea unui grup format ad-hoc, ce survine sau dispare centrifugal. Numai la Mark Morris, coregraful american, exeget al transpunerii subtile şi nuanţate a sunetului în formă, mai întâlneşti o ilustrare  atât de izbutită a liniei melodice în mişcare. Există deopotrivă o armonie intrinsecă şi un chaos sălbatic al complexului coregrafic ce dă cont de dualul aspect al muzicii lui Stravinsky: construcţia riguroasă și alternanţa temelor străbătute de disonanţe si stridenţe.

          Al doilea balet al serii aduce o coreografie plastică; trimite ca imagistică deopotrivă la secvenţa modei ecleziastice din filmul Roma al lui Fellini şi la emblematicele montări ale lui Robert Wilson. Cartezianismul spaţiului şi plasticitatea culorilor transfigurate de lumină ţin exclusiv de estetica wilsoniană; albastrul intens, ce nu lipseşte niciodată la Wilson, e suplinit aici de roşu, alb şi negru  alternând într-o compoziţie şi armonie desăvârşită. Balerinii şi balerinele poartă cu toţii aceeaşi robă drapată în falduri proeminente, susţinute de crinoline nevăzute. Pe cap au un fel de beretă înaltă, sacerdotală, ca o coafură de figurine Tang. Tehnica coregrafică este glisarea pe suprafaţa translucidă a scenei. Glisarea se realizează prin paşi foarte mici, imperceptibili de sub robele roşii drapate, prin menţinerea trupului în poziţie fixă în plan vertical. Către sfârşit, glisarea este atât de rapidă, încât pare susţinută de un vehicul pe roţi sau pe patine ca în moda ecleziastică a lui Fellini. Balerinii survolează scena transversal sau în fundal pe linii paralele (Wilson) ca la o prezentare de modă. În  primele scenete mişcarea este foarte lentă, posturile sunt hieratice, dansatorii par nişte statui  trase de un vehicul nevăzut în spaţiu, astfel picioarele sunt detaşate de restul trupului ce pare  imobilizat. Urmează conglomerate formate din cupluri cu trupurile  ancorate unele de altele, ca nişte insecte ce transportă obiecte mai mari decât volumul lor. Angrenajul trupurilor este straniu, non gravitaţional; partea inferioară a  unui trup este elementul motor, în timp ce partea superioară şi celălalt trup este împins, târât sau purtat pe braţe sau pe umerii elementului motor. Pe măsură ce ritmul se accelerează, se declanşează adevărate fugi dintr-o parte în alta a scenei, mişcarea este cea a spiritelor, care glisează câţiva cm. deasupra solului. Este un dans al tăcerii şi al nemişcării. Trupurile, ca eşafodaj al stării sus menționate, se auto-conţin, constituie deopotrivă vahana- mobilul transportor şi obiectul transportat statuar, hieratic , de esenţă imaterială.