Misiune
de
sacrificiu
LT. AVIATOR ION VOICULESCU
|
Desi nu figureaza in nicio enciclopedie, locotenentul Ion Voiculescu face
parte din multimea de eroi uitati ai celui de al Doilea Razboi Mondial,
eroi ale caror fapte de arme au umplut de glorie Aviatia Romana.
El si-a pus viata in pericol pentru eliberarea dramatica a unor ostasi
romani prinsi in incercuire la Stalingrad, acolo unde nu mai erau
sperante de salvare iar moartea le parea tuturor un prieten care le
intindea o mana de ajutor pentru a-i salva din infern.
In luna noiembrie 1942 a avut loc pe frontal de la Cotul Donului-Stalingrad
o puternica ofensiva a armatei terestre sovietice sprijinita de aviatie,
ofensiva care a fost
pregatita impreuna cu aliatii lor anglo-americani care le-au asigurat
sprijinul logistic si materialul de lupta ce sosea in convoaie de
vapoare in porturile Arhanghelsk, Murmansk si Vladivostok. Intr-una din
misiunile de informare in liniile inamice, slt aviator Gh. Bals a zarit
prin ceata rarefiata convoaie de trupe motorizate sovietice care
inaintau spre linia frontului.
Raportand acest lucru Statului Major al Corpului Aerian Roman, Divizia
Blindata a primit ordin sa porneasca in ajutorul Armatelor a 4-a si a
6-a romana si germane care fusesera incercuite.
Un timp aceste trupe au fost aprovizionate in conditii satisfactoare,
dar, in momentul in care nu li s-a mai putut parasuta munitii, hrana si
carburanti, datorita avansarii trupelor sovietice, soarta lor a fost
pecetluita.
In aceasta situatie deosebit de dramatica pentru
ostasii romani, avioanele grele de transport au primit misiunea sa
salveze cat mai multi dintre militarii prinsi in incercuire. Aparatele
de zbor care reusisera sa sparga cercul de foc si sa aterizeze in
mijlocul lor erau luate cu asalt de toti cei care doreau sa scape din
cercul care se micsora din zi in zi.
Dupa ce avioanele erau pline, cei care nu incapusera si ramasesera la sol
se urcau disperati pe aripi, se agatau de trenul de aterizaj sau intrau
in ampenajul cozii avionului. Dupa decolare, primii care cadeau erau cei
de pe aripi, apoi cei agatati de jambele trenului de aterizaj, iar cei
din ampenaj ajungeau complet degerati, atat cu nasul, urechile si
degetele mainilor si piciorelor degerate, fiind necesara amputarea lor.
Din aceasta incercuire anumite unitati romane, dezmembrate, reusisera sa
scape prin liniile germane,
dar asa zisii “aliati” ai nostri i-au arestat, obligandu-i sa lupte
alaturi de trupele lor in loc sa fie indrumate catre spatele frontului
pentru refacere completare si reorganizare, asa cum procedasera cu
ostasii lor iesiti din incercuire.
Astfel s-a putut verifica inca odata ca asa zisa camaraderie de
arme cu nemtii era doar o vorba goala.
Misiunea de sacrificiu cerea ca un aviator sa se ofere sa duca un plic cu
multe sigilii de ceara rosie, plic ce continea ordinul expres de
eliberare a tuturor ostasilor romani retinuti de trupele germane. Acest
document confidential trebuia predat personal comandantului german din
sectorul Morowskaia-Tacinskaia care refuzase sa execute ordinal primit
prin telefon si ceruse ca acest lucru sa-i fie adus la cunostinta in
scris, din partea Statului Major German. Intrucat aceasta misiune de
zbor implica riscuri enorme, ofiterul aviator trebuia sa se ofere
voluntar.
Singurul dintre toti care si-a asumat fara sovaire toate riscurile a fost
slt. Ionica Voiculescu, insotit de sergentul Cazan, care vorbea perfect
atat limba germnana, cat si rusa. In acel moment deosebit de tensionat cand toate privirile exprimau ingrijorare, lt.Florian Buchiu (ale carui amintiri au stat la baza acestui remember), s-a simtit obligat sa atraga atentia camaradului si prietenului sau asupra dificultatii misiunii pe care se oferise sa o indeplineasca. El i-a adus la cunostinta faptul ca nu se cunostea nicio coordonata si nu exista niciun reper care sa fie luat in calcul, iar teritoriul dintre Tacinskaia si Morozowskaia era destul de vast, nu se stia locul unde actionau trupele germane in mijlocul carora trebuia sa aterizeze si nici la ce distanta se aflau trupele sovietice si linia frontului . In plus, avionul lui nu avea instrumente moderne de zbor, nu avea mitralior la bord si nici radio-telegrafist, vizibilitatea era aproape inexistenta iar peste doua ore urma sa se lase intunericul.
Slt. Ionica
Voiculescu l-a asigurat ca stie toate aceste lucruri dar ca trebuie sa-i
ajute pe ostasii romani pe care ii vazusera toti aviatorii din zborul
avioanelor cum marsaluiau sau se tarau izolati sau in grupuri mici prin
viscolul care spulbera zapada, fara imbracaminte de iarna vatuita, fara
hrana, fara armament, printre cadavrele de cai si soldati degerati,
printre carute si care de asalt distruse sau rasturnate, numarul lor
imputinandu-se din zi in zi. “Trebuie sa-i ajut”, a zis el imbracandu-si
costumul de zbor. In acel moment toti camarazii lui i-au imbratisat atat
pe el cat si pe sergentul Cazan, iar slt. Ionica Voiculescu le-a zambit
tuturor si fluturand mana in semn de prietenie s-a pierdut in ceata care
se lasase.
Misiunea s-a dovedit a fi dificila chiar de la inceput intrucat ceata era
deosebit de densa, fiind obligat sa zboare la joasa altitudine in
asteptarea risipirii ei. Incepuse de acum sa se intunece si nu se zarea
nici urma de Tacinskaia sau Morozowskaia. Dupa putin timp au zarit niste
lumini si s-au indreptat spre ele, dar acolo erau lupte in toi si in
curand au auzit explozia obuzelor. Au fost intampinati cu o ploaie de
trasoare iar avionul lor a fost atins de cateva gloante care au perforat
rezervorul de benzina, din fericire insa avionul nu a luat foc.
“Trebuie sa aterizez cu orice pret” si-a spus el indreptand
avionul spre o pista acoperita de zapada care se zarea, crezand ca au
cazut in mana rusilor. Din
fericire insa era un deposit de alimente german care se evacua, unde li
s-a promis ca a doua zi vor fi transportati cu o motocicleta la
comandantul Armatei germane pentru a preda documentul primit din partea
Statului Major German.
In zorii zilei urmatoare au mers pana la Comandament cu motocicleta care
inainta pe un teren ce semana cu infernal. Pretutideni erau cadavre
de soldati sfartecati, unii fara
cap maini sau picioare, bucati de trupuri omenesti printre tancuri
distruse si masini incendiate, ca urmare a inclestarilor nemaipoenite in
care nu au lipsit luptele la baioneta cu teste sfaramate si paturi de
pusca cu urme de creier pe ele. Atacul sovietic fusese respins, dar
pretul platit fusese enorm de mare, constand in vietile unor oameni
adusi de la mii de kilometri departare
sa cucereasca o tara care isi apara cu inversunare teritoriul.
Au mers cu motocicleta prin acel
peisaj halucinant pana la Comandamentul German unde au predat plicul si
au primit raspunsul comandantului.
Dupa ce au astupat gaurile rezervorului de benzina al avionului lor cu
coceni de porumb si banda adeziva, precum si gaurile din aripi, fuselaj
si ampenaj, au cautat benzina dar nu au gasit in depozitul geman nici
macar un singur litru. Au gasit in schimb petrol cu care au incarcat
rezervorul, deoarece motorul
avionului functiona si cu
petrol. Dupa un timp au decolat sburand la joasa altitudine, zarind o
coloana de circa 500-600 de ostasi romani care marsaluiau spre sud,
trupe care fusesera
eliberate din prizonieratul german si se indreptau acum spre centrele de
regrupare si refacere a unitatilor combatante. Au micsorat inaltimea si
le-au facut semen prietenesti cu mana iar ei recunoscand avionul
romanesc le-au trimis urale de bucurie, nestiind ca ei erau cei care
contribuisera decisiv la eliberarea lor din infenul de la Tacinskaia.
Dupa trecerea catorva zile de la plecarea lor, camarazii care isi
pierdusera speranta ca ii vor mai revedea vreodata, au auzit in seara
celei de a treia zile zumzetul unui motor de avion cunoscut si in
mijlocul intregului personal al escadrilei care au iesit curiosi afara,
avionul lui Ionica Voiculescu a aterizat, din el coborand teferi si
nevatamati amandoi, nedormiti si nebarbieriti de trei zile. Au fost
luati pe sus si dusi in baraca, unde slt. Ionica Voiculescu i-a intins
comandantului un polic sigilat, raportand sec”:
“Sa traiti D-le Capitan, misiunea
a fost indeplinita”.
George GEORGESCU este Membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani |