Deşi familia recunoaşte încă destule aforisme deţinute de persoane apropiate cândva poetului, se poate angaja o discuţie  apelând la integrala celor cunoscute astăzi (2001, Humnitas) . Subliniem un aspect care , cu evidenţă, clivează masa aforismelor   fără greş : cele corelate  unde filosofia  şi metafizica se presupun , apoi cele independente , care beneficiază de contexte eterogene. De exemplu, „A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace supermature la întrebări pe care şi le pun copiii” (p.13). De altfel, „METAFIZICA  E GEOMETRIA proiectivă a spaţiului spiritual (p.37).

      Datele apariţiei aforismelor, uneori grupate, alteori izolate, nu sunt todeauna  riguros stabilite, dar se poate avea în vedere o anumită evoluţie a problemelor şi a  modului de exprimare aforistică. Generozitatea preocupărilor lui Blaga include, pe lângă descrierea deosebirilor şi asemănărilor dintre filosofie şi metafizică, unele caracterizări pentru autorii de filosofie , respectiv de metafizică .

     Lucian Blaga este permanent cu grija formulării unui răspuns la problema originalităţii textelor sale. „E o ruşine să vrei să fii original , dar şi mai ruşinos e să nu vrei. Iată o dilemă din care anevoie poţi ieşi  în chip onorabil „ (p.281).

     Trei aforisme independente  despre metafizică  pot deschide discuţia .

 1.     La întrebarea firească „cum sunt metafizicienii?” aflăm răspuns la p. 274. Atunci când „izbucnesc realităţi mai profunde” este nevoie de un ochi metafizic. Astfel, se petrec în istorie fapte pentru a căror  cuprindere metafizicienii au simţul cel mai propriu , dincolo de instinctul comun al realităţii. Subînţelegem că ochiul metafizic vede mai profund şi mai departe.   

 2.     La p. 280 apare problema specificului disciplinei. „Întrebările de natură metafizică” primesc răspunsuri-ecou, aşadar predeterminate în formularea întrebărilor. Aflăm astfel expresia independenţei doctrinelor metafizice.

 3.       Despre măreţia şi importanţa sistemelor metafizice se apreciază (p.291) că sunt datorate  lui Dumnezeu: „splendide şi sacre ” minciuni. Bănuim că nu descriu adevăruri, dar sugerează misterul pentru oameni.

         Blaga subliniază că:

A.    „Cel ce se iniţiază cu adevărat în metafizică amuţeşte” (p.119). Acest  avertisment despre dificultatea demersului metafizic se poate îmbina cu cel despre /p.129/ filosofie. „Filosofi (sunt) oamenii care vor să dea mai multă probabilitate evidenţelor”. Căutarea începuturilor (temeiuri şi cauze) şi formulări aparent pleonastice (Fiinţa ca fiinţă) sugerează cealaltă extremă a muncii subtile a gânditorului de totdeauna.

 B: Despre raportul filosofiei cu metafizica, discipline pe care le aproprie, dar nu le confundă, a scris şi în lucrarea sa DESPRE CONŞTIINŢA FILOSOFICĂ (Facla , 1974, p.26) „Orice filosofie, ce nu-şi dezminte intenţia intrinsecă ei, echivalează cu un adaos de luciditate... (iar ) Metafizica e o lansare de făclii aprinse în ultime abisuri şi se repercutează în noi ca o trezire”.

       VIRTUOZITATEA SUPREMĂ: AFORISMUL SCURT

       Este greu să afli o temă filosofică pe care Lucian Blaga să nu o abordeze în aforistica sa. Aceste teme numeroase şi variate au prilejuit aforisme mai ample şi mai puţin ample. Oricum, dincolo de interesul temelor tratate, se remarcă excelenţa,  putem spune virtuozitatea   în elaborarea aforismelor scurte. Pot  să spun  că aforismele scurte reprezintă ilustrarea virtuozităţii depline a autorului.

       Aceste aforisme scurte, uneori reprezintă premise ce deseori  sunt  ulterior dezvoltate, altă dată prezintă o concluzie ce a fost anterior pregătită în alte afirmaţii. Se pot găsi uşor  exemple în acest sens...

       Reţinem o premisă – aforism: „Trebuie să fie foarte greu să fii om – numai Dumnezeu, o singură dată, a izbutit să fie desăvârşit”(p.273). În continuare iată şi dezvoltarea premisei într-un aforism:”Singura fiinţă pe care natura a creat-o nedesăvârşită în felul său pare a fi omul. Toate celelalte fiinţe, animale şi plante, sunt desăvârşite. De aceea, omul a creat istoria , pentru a se desăvârşi singur prin propriile puteri. De aceea, animalele nu au istorie” (p.273).

        Acum iată o  concluzie – aforism: „Silogismul nu redă o articulaţie firească a gândirii” (p.279). Altă dată se susţine că „Este un organ al unei gândiri amputate”... O altă justificare este următoarea : „când în operaţia de definire a unui lucru se recurge la o tautologie, degetul arătător s-a substituit inteligenţei” (p.277) . Oricum, Blaga consideră că „nu este logician acela care nu adaugă în concluzie ceva ce nu se află în premise”...

       Acum, avem în faţă cea de a treia lectură, laborioasă, asupra aforismelor lui Blaga. Prima lectură a fost înfrigurată, urmărind evoluţia de la fragmente în reviste literare până la integrala Editurii Humanitas. Apoi am scris în „Dilema lui Blaga” ceva despre aforisme şi în final volumul monografic „Povestea aforismelor”. M.Ralea aprecia că „tot ce este explicat e totodată micşorat”. Dar consider că a discuta, cel puţin comparativ , aforismele lui Blaga nu înseamnă nicidecum diminuare, ci firească şi cuvenită amplificare a ideilor sale . Am ales o metodologie simplă, uşurând evidenţierea semnificaţiilor majore, folosind un criteriu foarte drastic: scurt înseamnă aici un aforism ce se exprimă într-un rând (tipografic)

       Pledoaria constantă a lui Blaga pentru înţelegerea omului ca autonom şi creator de cultură se află şi aici. „De ce , când este a spiritului, o virtuozitate excesivă ne displace ? Fiindcă această virtuozitate e un semn că spiritul a fost   invadat şi copleşit de mecanisme care nu sunt ale lui „ (p.125). Aforisme, Humanitas, 2001. E uşor de admis următoarea interpretare : nici subumanul biologic , nici supraumanul transcendent nu satisfac doctrina lui Blaga despre noologia abisală sau matricea stilistică. Cenzura transcendentă nu elimină total creativitatea, o îngrădeşte doar.

       Este interesant să ne amintim că înţelesul iniţial pentru  termenul VIRTUOS era etic /moral. Virtutea era forţa morală a idealului etic, filosofic... Virtuos era considerat omul care însuma mai multe virtuţi, realizând integritatea morală. Abia ulteror    s-a derivat numele virtuoz pentru stăpânirea unei tehnici interpretative (Paganini, Liszt etc, Chopin , Lipatti, Enescu). Folosesc aici termenul de VIRTUOZITATE într-un sens de tehnicitate (grad înalt) aşa cum se poate vorbi despre un virtuoz al sonetului ( Macedonski, Mihai Codreanu) sau al genului scurt în literatură. În esenţă , virtuozitatea defineşte capacitatea de a rezolva în condiţii originale proiectul de structură artistică,  filosofică etc.

         „Memento. Tot ce vezi în lumina unui fulger e (numai) al tău” (p.116) Cum s-ar spune: subiectivitatea e suverană în unităţile de timp minime. Legat de problema instantaneităţii şi ireversibilităţii: „un fenomen poate apărea fie evolutiv , fie neevolutiv în funcţie de unghiul din care îl privim sau de amploarea cunoştiinţelor noastre „ (N:Georgescu – Roegen, „Legea entropiei şi procesul economic” p.335 Ed.pol.1979).

       „În orice limbă , cel mai echivoc cuvânt este Cuvântul ESTE” (p.119). Poet şi metafizician, Blaga apreciază virtuţile  plurale ale existenţei. A fi înseamnă a fiinţa după specificul domeniului de apartenenţă: real, ideal, material, (fizic, biologic, sociologic), formal, etc.  După poeta Helen Keller „Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume (aşa dar lumeşti, existente,GGC) nu pot fi văzute, nici atinse . Ele trebuie simţite cu inima „ (un receptacol dincolo de simţuri; GGC, Frumuseţea în cuvinte , 2003, Exley, p.120).

       „A organiza vântul. Cântecul de fluier e vânt organizat”(p.120). Cred că naiul lui Pan este doar o versiune amplificată a fluierului ciobănesc. Fluierul stă la originea flautului şi a celorlalte instrumente de suflat, un compartiment specific al orchestrelor moderne, dacă nu chiar şi ale alămurilor nu numai din muzica militară. Este suficient să mai amintim  orga religioasă, dar nu numai, şi în final multipla zestre de naiuri ale lui Gh.Zamfir , iscusit orchestrate. Iată ce poate însemna „organizarea vântului” din sufletul omului. Găsim aici multă rânduială şi disciplină de la doina ciobanului şi până la concertul de orgă sau recitalul de naiuri...

       „Utilul stă în serviciul nu al omului, ci al animalului din om”(p.123)

Avem aici o altă modalitate de a sublinia specificul omului, ca destinat orizontului de mister şi întru revelare.

      „Inscripţie pe poarta raiului „Lumina naşte vina”(p.123). Formula metaforică aminteşte, desigur, de adagiul juridic = „Nullum crimen sine lege”. Fără gramatică nu se poate amenda limbajul incorect. Foarte larg, fără  regulă nu există greşeală. Dar se simte aici o ironie a bigotismului, a pedanteriei meschine.

     „Istoria şi utopia sunt vase comunicante” (P.123). Aici Blaga crede  că existenţa reală şi idealul se ating (p.126). Ambiguitatea istoriei se subliniază astfel „Cele mai multe aspecte ale prezentului sunt accesibile numai profeţiei”. Fără perspectivă nici istoricul nu e complet, nici omul de acţiune nu este eficient.

      „O fată frumoasă e o fereastră prin care privim în Paradis” (p.124). Ne putem face astfel o părere despre cerul idealelor. Replică la teza că există un punct de coincidenţă cu transcendenţa, în conştiinţa filosofică , care permite surprinderea Absolutului (Despre conştiinţa filosofică).   

       Un aforism ce poate fi asociat celui precedent, despre paradis ne convinge că ”Amorul este o boală care ne dă sentimentul unei sănătăţi divine”. (p.128). Blaga spune boală în sens de afecţiune maximă, paroxistică, dar nu de maladie disfuncţională decât foarte rar.       

       Angajarea erotică implică elanuri care ne lasă uneori descoperiţi, dar totdeauna obţinem rezultate remarcabile începând cu procreaţia şi culminând cu creaţia artistică, culturală, socială (p.135) „Muzele vorbesc rar . De obicei, ele tac ca lebedele”. Blaga a vorbit târziu în copilărie şi se povesteşte că era taciturn , angaja greu conversaţia , cu străinii mai ales . Într-o poezie el apreciază: „Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. S-a compensat  în scrieri ...

    Alt aforism despre  frumos. „În faţa frumuseţii ai sentimentul că că îţi  rişti viaţa,  dar într-un fel agreabil „...(p.132) Blaga a fost sensibil la frumos, el aprecia angajamentul total, dăruirea completă faţă de farmecul artei şi al naturii umane, deşi nu le confunda (legea nontransponibilităţii) Trilogia Valorilor – Artă şi valoare.  

     „Timpul este o răbdare pe care existenţa şi-o impune faţă de sine însăşi”. Aspectul subiectiv al timpului se resfrânge asupra existenţei umane şi universale ...Catastrofa este când „timpul n-a mai avut răbdare”...Cutremurul , revoluţia şi altele ...

     În loc de concluzie, la această vânătoare de aforisme fără lungime, amintim trei aforisme carcateristice:

A.”Trecutul e umbra viitorului” (p.280). Se sugerează dubla condiţionare în istorie.

B.”Stelele le aprinde întunericul” (p.294). Se subliniază rostul dezvăluirii   ascunsului.

C.”Femeia e o iluzie optică : întocmai ca şi cerul” (p.270). Asociază dezordini qvasimeteorologice.

     În final un aforism definitoriu pentru concepţia lui Blaga : „Filosofia nu decoperă lumea reală, ci imaginează numai lumi posibile „ Aforismul are mai multe dezvoltări. Alegem una mai caracteristică. „(Cogito) Ergo sum” Ah Doamne , numai pentru filosofi existenţa e o concluzie... Pentru oamenii normali, ea e o premisă”...(p.268).

     O CLASIFICARE NECONVENŢIONALĂ  

      Metafizician , poet şi om de teatru, Lucian Blaga în aforismele sale, chiar cele mai scurte, denotă atitudine şi conotează atmosferă. Iată prezente astfel, aspectul subiectiv şi cel obiectiv al aforismelor, ca al oricăror scrieri . Ca luare de atitudine, ţinuta morală şi felul său de a fi , respectiv comportamentul exteriorizat ( oricât de sumar)  reprezintă concepţia proprie .

-„Filosofia este al doilea schelet al omului” (p.268). De altfel, „Cel ce urmăreşte istoria filosofiei e cuprins în cele din urmă ca de un vârtej. Dar acest vârtej trage în adânc ...” (p.28)    

       În sens figurat, atmosfera reprezintă mediul social, ambianţa.

De asemenea, numeşte starea de spirit care se creează folosind aforismul respectiv.

-„Umbrele ne sperie mai mult decât realităţile” (p.294) . Aşadar, necunoscutul este sursă de incertitudine , de nesiguranţă...

    Propunem o clasificare neconvenţională a scurtelor aforisme .       

După Atitudine, SERIOASE – „ Într-o biserică, şi tinda este un loc de cinste”...(p.291).

                             FOARTE SERIOASE – „Dumnezeu e Tatăl nostru. Şi fiind tată, e sigur că la Judecată va înşela la cântar în avantajul nostru” (p.289).

                             PREA SERIOASE – „ Divinitatea:  Un crematoriu în care misticii intră morţi şi ies vii” (p.118)

                             NESERIOASE – „Păcatul strămoşesc:  Doi inşi au mâncat un măr necopt şi s-au strepezit dinţii muritorilor” (p.116).  

          O altă serie de clasificare la fel de neconvenţională.

După Atmosferă Aforisme DESTINSE- „Raţiunea servită de vicii poate da impresia virtuţii”(p.294). De altfel, ipocrizia este un omagiu adus virtuţii.

                               VESELE – „O floare pe lângă care trece o celebritate ia numaidecât un aspect muzeal (p.292). Vecinătăţile reţin amprenta evenimentelor: ca în Podul lui Păcală, un pas tare, unul slab.

                               COMICE – „ Omul religios umblă în lume în permanenţă pe genunchi” (p.292 ) .                    

   Dovadă că Lucian Blaga nu este de acord cu ateii este următoarea apreciere foarte clară şi totodată drastică. „Ateişti cu adevărat sunt numai aceia care nu iubesc pe nimeni şi nimic în lume „ (p.119) .

      Pentru Blaga  aforismul nu este dexteritate , amuzament sau divertisment, ci în deplină cunoştiinţă: „ia în răspăr  un sistem şi ţine loc de sistem”. Cu alte cuvinte

” Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil, dar poate avea greutatea unei lumi” (P 31). Într-adevăr,   iată aforismul central , pe care îl putem numi astfel deoarece caracterizează sistemul propriu de gândire „Stilul – prezenţă secretă a întregului în detaliu: înseamnă deci şi a păstra o anume distanţă faţă de detaliu „ (p.116).  

Anexă

DESPRE EPISTEMOLOGIE ŞI COSMOLOGIE METAFIZICĂ LA BLAGA

       Din punct de vedere  epistemologic, cunoaşterea are următoare forme:

Cunoaştere concretă, cunoaştere paradisiacă (o implică pe cea concretă), cunoaştere luciferică (o implică pe cea paradisiacă). Acestora li se adaugă ca forme juxtapuse : cunoaşterea mitică şi cunoaşterea magică. Pentru Blaga, la nivel uman, cunoaşterea este individuată, cu posibilităţi nelimitate şi cu „accent”  mare de orientare în lumea misterelor ; este nelimitată doar ca posibilităţi , nu şi realizată în fapt.   (Trilogia cunoaşterii).

Pe scurt,  EPISTEMOLOGIE : A crede este  o binecuvântare (p.15)

Minciuna este vacanţa adevărului.Să nu aibă oare şi adevărul nevoie de vacanţă? (p.46)

         „Substanţa” metafizică a lumii e constituită din diferenţialele divine eterogene şi omogene generate de Marele Anonim. Astfel, evoluţia lumii are ca fundament metafizic procesul de integrare divers al diferenţialelor  divine periferiale şi mai puţin nucleare. (Diferenţialele divine) .

COSMOLOGIE METAFIZICĂ. Marea veste: Lumea din prejmă, lumea în totalitatea ei,  e ca o veste cu totul improbabilă, care totuşi se confirmă (p.13)

Aspiraţii: Omul este utopia animalelor (p.19).   

BIBLIOGRAFIE

Lucian Blaga, Aforisme, Editura Humanitas, 2001;

Despre conştiinţa filosofică, Editura Facla , 19

Trilogia valorilor (Artă şi valoare) , Ediţie Princeps

G.G.Constandache , Dilema lui Blaga, Editura Universal Dalsi,2001   

Idem, Povestea Aforismelor,  Editura Business Press, 2004

Idem,  Filosofia lui Ba, Editura Amaltea, 2007;

Idem , BA şi NU- Metodologia ştiinţelor între umanism şi naturalism , Editura Politehnica Press , 2010