6. Şantierul naval 

Se ştie că între 1890 şi 1896 s-a construit un canal pe lângă malul sârbesc al Dunării, în dreptul localităţii Sip, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie prin zona Porţile de Fier.

Pentru că la această lucrare era angajată o întreagă flotilă de vase special echipate pentru forare şi săpare în stânca, astfel că pe malul Dunării la ieşirea din oraş spre Ieşelniţa s-a construit, în 1890, un Şantier de reparaţii sub numele de “Atelierele Navale”. Acesta aparţinea unui domn Hatinger. După terminarea Canalului Sip, Şantierul Naval şi-a menţinut profilul de unitate pentru reparaţii nave fluviale, dar a început şi construcţia de mici ambarcaţiuni, dezvoltându-se prin adaptare la noile condiţii. Oricum, unele din halele şi construcţiile anexe au fost utilizate ulterior şi pentru alte activităţi industriale.

În zona şantierului, administraţia ungurească a construit în anul 1896 clădirile MTFR ( fig.8 )-Compania pentru transportul fluvial şi maritim.

                                 Fig.8. MFTR-vedere dinspre Orşova şi vedere înspre Orşova

Până la începerea primului Război mondial evoluţia Şantierului a fost normală, fiind ultimul de acest tip al Imperiului austro-ungar pe Dunărea inferioară (cu excepţia celui de la Turnu Severin, construit de austrieci până în 1858 şi vândut, mai apoi, după primul razboi mondial).

La şantier lucrau şi sârbi din Tekjia, transportul lor la şantier şi înapoi facându-se cu bărci şi şalupe.

În 1919, pentru mai multe luni, Banatul a ajuns sub administraţie sârbească, sârbii au demontat marea majoritate a utilajelor şi maşinilor şi le-au transportat la Belgrad, făcând extrem de dificilă refacerea şi reluarea producţiei pe acest şantier pentru destul de mulţi ani, după integrarea în Regatul României. În perioada interbelică activitatea de reparaţii navale a fost foarte redusă, un raport din anul 1935 al căpitanului de port Ioan Andrei arătând că în zona centrală a Orşovei existau, chiar lângă portul din oraş, atelierele de reparaţii Karol Hattinger şi Francisc Vicevici . Acestea erau ateliere  mici,  care efectuau doar unele reparaţii curente. În partea de vest a oraşului mai funcţiona  atelierul de reparaţii mecanice Adalbert Spieler. În jurul anului 1940 acest atelier a fost cumpărat de doamna Any Lichiardopol, de cetăţenie franceză,  a cumpărat acest atelier, soţul ei Nicolae Lichiardopol - care studiase la politehnica din Berlin şi conducea de facto afacerile soţiei - înfiinţând aici un nou şantier “de construcţii şi reparaţii de nave din lemn şi fier” (Conf.CJP).

În 1948 şantierul este privatizat şi capătă denumirea de “INTREPRINDEREA DE REAPARAŢII NAVE FLUVIALE”, trecând la execuţia efectivă de construcţii navale. Între 1956 - 1965, s-au executat următoarele activităţi: modernizare remorchere, construcţia de pasagere, asimilarea în fabricaţie de pontoane, iar în 1970 - are loc strămutarea societăţii pe actualul amplasament datorită construirii Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I- Gura Văii. Între 1970 - 1975, societatea asimilează în fabricaţie bacuri, şalupă hidrografică, graifer fluvial 4,2 mc, dană plutitoare, barjă autorujantă împinsă de 1500 tone. În fig. 9 este prezentată dana şantierului în perioada construirii canalului Sip.

      Fig.9. Posibila dană de reparaţii a Atelierelor Navale

 7. Manufacturile, meseriaşii şi comerţul 

După cum se amintea deja mai sus comuna Orşova, devenită în fapt după 1850 un adevărat burg, iar din 1923 confirmându-i-se acest statut, dispunea de o mulţime de meseriaşi şi de ateliere mesteşugăreşti, care satisfăceau în cea mai mare măsură necesităţile curente ale comunităţii.

Astfel, conform Anuarului Socec pentru anii 1923-1924, în Orşova îşi desfăşurau activităţile (în ordine alfabetică): 

- Argăsitori: Legrady Ladislau şi Stricker Francisc 

- Băcani: Forschner Max, Fröhlich Alexander (implicat în mai multe tipuri de afaceri), Rusz Arpad, Rusz Berta, Scheinberger Hugo -propietarul celui mai mare magazin universal din Orşova. Magazinul, construit iniţial în 1870 de Mauriciu Scheinberger- fig. 10, a fost refăcut de urmaşul acestuia în anul 1908, adăugându-i-se un etaj şi câteva elemente arhitecturale de stil „secesion”-fig 11,12, 13. În perioada comunistă clădirea magazinului a devenit sediul cooperaţiei. În fig.13, apare în faţa sediului şi o maşină Volga; în imediata vecinătate a acestui magazin s-a construit, în anul 1896, clădirea gimnaziului, cu săli de clasă, laboratoare, bibliotecă şi sală de gimnastică -, Schiketantz Bartolomeu, Serban &Stoll, Weiszkopf Iacob.

            Fig.10. Magazinul lui Mauriciu Scheinberger, construit în anul 1870, în centrul oraşului

(se observă că în piaţa oraşului, în faţa magazinului, staţionau trăsuri, evitând balta provenită din inundarea cu apele Dunării ) 

   Fig. 11. Magazinul lui Mauriciu Scheinberger, reconstruit cu etaj în anul 1908-vedere dinspre piaţă

(în această vedere Mauriciu devine Moriţ, anul de fondare este 1870, deasupra clădirii se văd înălţate “etajere” pentru firele de telegraf ori pentru porumbei, iar pe trotuar este pus un stâlp de telegraf ori de electricitate. Electrificarea Orşovei s-a făcut în 1910 conf. Gh. Manolea)

              Fig.12. Magazinul lui Mauriciu Scheinberger, reconstruit în anul 1908-vedere de pe faleză

      Fig.13. Magazinul ultimului Scheinberger devine sediul cooperaţiei, după naţionalizare 

- Bărbieri: Berganer Iosif, Besnosca Wilhelm (familia Besnosca a cumpărat ceva pământ la intersecţia străzii Gării cu Şoseaua naţională (str. Avram Iancu) , unde şi-au aranjat o gospodărie serioasă şi o parte din pământ l-a vândut ca loturi de casă), Hafler Dumitru,  Keller Stefan, Lösch Antonie, Mayer Petru, Weba Ioan

- Blănari: Henciu Gheorghe 

- Brutari: Baltasar A., Banea Carol, Fölker Alexandru (posibil ca un urmaş al acestuia să fie celebrul handbalist Alexandru Fölker), Gangl Iuliu, Kollea Eusebiu, Lilien Francisc, Luca D. 

- Cârciumari: Andreovic Ioan, Brunn Iosefina, Carolini Ioan (un Carolini a fost mecanic de locomotivă cu aburi la CFR în preajma celui de-al doilea război mondial şi după), Csanky Ludovic, Deak Alexandru, Gordin Barbu, Grimm Iosif, Haas Nicolae, Iancisch Ioana, Kunisian Spiridon, Luftschmütz Eugenia, Malik Matilda, Mioc Gheorghe, Moos Francisc, Paligora M., Ştefanca Ignatie, Sterkfusz Maria, Szahl Iosif, Szegetzky Hermina, Vocil Herman, Weiszkopf Herrich. 

- Ceasornicari: Brachmann Vilibald, Edhein Halim, Korach Mauritiu, Kugler Felix, Weiszkopf Martin (posibil rudă cu cârciumarul Weiszkopf Herrich şi cu băcanul Weiszkopf Iacob). 

- Cismari: Autos Ioan, Dap Stefan, Iakaboszky Francisc, Koblansz Francisc, Kovacs Geza, Reitter Nicolae, Stoica Matei. 

- Cofetari: Nasse Eduard 

- Croitori: Dudas Mihail, Habetin Anton, Kopwetzky V, Kovarneva Gheorghe, Milivoi Nicolae.   

- Delicatese: Fröhlich Alexandru 

- Fierărie-magazin: Rusz Arpad (care era şi băcan) 

- Fotografi: Alscher L (venit în Orsova în 1891, fost subofiter, fotograf ambulant, tatăl scriitorului Otto Alscher), Stankovszky Carol. 

- Giuvaergii: Edheim Hahm (Halim)-care era şi ceasornicar, Korach Mauritiu- care era şi ceasornicar, Kugler Felix- care era şi ceasornicar 

- Lăcătuşi: Costavici Nicolae & Fiu, Eder Gheorghe, Hatina Carol, Nachmann Carol 

- Măcelari: Alstein Mihail, Datzen Christof, Datzen Emil, Demeter Adolf, Klein L, Kuku Ignatie, Supp Carol. 

- Strungari: Mihalovitzky Ioan 

- Tapiţeri: Hofmann Iuliu, Milasovics Iacob 

- Tipografi: Handl Iosif, Tillmann Ferdinand 

Am exclus din şirul meseriaşilor-aşa cum nu a făcut Anuarul Socec- urmatoarele categorii profesionale:

- Medicii: Nagy Alexandru şi Schwartz Teodor 

- Agenţii de asigurări de la:  “Agricola” Bucureşti, Banca de Comerţ şi Industrie, “Generală “ Bucureşti, toate reprezentate de agentul Hell Iosef 

- Reprezentanţii băncilor: Banca de Comerţ şi Industrie-director Drachlinger F., Banca cooperativă a Plăşii Orsova-director Szahl Iosif (care era şi cârciumar, dacă nu este potrivire de nume!), Banca Generală-director Bârdacă I, Banca Nouă Orşova-preşedinte Schrann Ferdinand şi director Fröhlich Alexandru (cel cu delicatesele!) 

- Comercianţii de cereale: Bloch Alexandru, Blonder Samuil, Ferchner Francisc, Husein Nuri, Lazar Ioan. 

- Comercianţii de articole mixte: Bauer Carol, Fazsy Iosif, Fliegelman Amalia, Fliegelman Sofia, Heraclea Lazar, Herezogh Iosif, Mehmet Alih, Salih Husin, Stoica Elisabeta, Frohlich Alexandru (băcănie, articole de sticlărie)  . 

- Propietarii de librării: Rusz Ioan şi Steinbrück Otto 

- Manufacturieri de diverse: Dimitrievics Vladimir, Forschner Max (era şi băcan), Mihailescu Petre, Oprean Dumitru (probabil urmaşul lui Oprean Gheorghe-mare comerciant şi propietar de terenuri şi case, prieten cu Tudor Vladimirescu), Scheinberger Hugo (era şi băcan), Schiketantz Bartolomeu (era şi băcan), Serban&Stoll (era şi băcan), Weiszkopf Iacob (era şi băcan), care îşi manufacturau o parte din produsele pe care le desfăceau prin propriile magazine şi prin ale altora. 

- Societatea cooperativa ”Patria”, cu un capital de 300. 000 lei -care producea oţet 

- Societatea cooperatistă pentru creşterea viermilor de mătase, care avea instalaţii pentru scoaterea fibrelor din gogoşi şi de sortare a “seminţelor” de viermi de mătase, aşa că de aici se cumpărau plicurile cu seminţe şi se aduceau gogoşile de pe toată clisura Dunării şi de la Iloviţa şi Vârciorova. Fibrele se duceau în cea mai mare parte la fabrica de mătase de la Timişoara. Zona de luncă a Dunării avea foarte mulţi duzi cultivaţi chiar pe marginea drumurilor din localităţi şi dintre localităţi, pe lânga cei care creşteau spontan, producţiile de viermi de mătase fiind semnificative şi întregind veniturile gospodăriilor tărăneşti.  

Poate ca un capitol separat ar trebui alocat dezvoltării comerţului, având în vedere că Orşova, ca şi alte localităţi, a pornit ca dezvoltare de la activitatea comercială, cei mai bogaţi cetăţeni ai localităţii fiind negustorii. Aceştia, pe lângă magazinele locale, este posibil sa fi deţinut şi magazine în alte localităţi, ori să fi făcut schimb de mărfuri ori aprovizionare pentru alte magazine. Orşova, centru comercial şi de vamă încă din antichitate, a facut posibilă intersecţia civilizaţiilor, culturilor şi produselor specifice unor arii geografice extrem de întinse şi de singulare.

Revenind la negustori, aceştia au investit în case, hoteluri, magazine şi depozite, ateliere meşteşugăreşti, ateliere industriale, bănci etc, contribuind la apariţia şi consolidarea burgheziei şi a capitalismului. Se ştie că Tudor Vladimirescu era prieten cu negustorul Ghiţă Oprean, cu care se vizita destul de des şi cu care se şi asocia în negustorii. Un alt negustor bogat al timpului era Radukan, iar mai târziu la Lazar Fota Popovici, un negustor extrem de bogat dar şi foarte instruit, au locuit Széchenyi István şi inginerul Vásárhely, între anii 1834- 1846, cand a fost construită şoseaua Orşova - Moldova Nouă, tăiată în stâncă în zona Cazanelor Mici şi Mari. Széchenyi a legat o prietenie strânsă cu Fota Popovici. Ca urmare, Fota Popovici a fost primul acţionar local la Societatea maghiară de navigaţie ce s-a înfiinţat în acei ani (conf.CJP).