Filmul este inspirat de o carte scrisa de un ofiter britanic care a fost prizonier de razboin la japonezi. Un colonel Lawrence (nume predestinat), care traise cativa ani la Tokio inainte de razboi, cunostea limba japoneza si cultura lor.

Devenise in mod firesc translatoriul lagarului si mediatorul intre gardieni si prizonieri.

Era un tip destept, cautand mereu compromisul, care sa satisfaca ambele parti, cautand mereu sa explice fiecarei tabere punctul de vedere al celorlalti.

Nu era usor, bine inteles. In primul rand nici el nu era scutit de batai si umilinte.

Avea de furca fireste cu japonezii, avea poate de furca si mai mult cu englezii. Exista un comandant englez al prizonierilor, cel care se nimerise sa fie cel mai mare in grad, care era un idiot, interesat doar sa fie el "comandantul". Insa in general prizonierilor comportamentul japonez li se parea de neconceput: cel mai bizar era ca pentru cea mai mica vina militarul japonez era obligat sa isi faca sepukku.

La randul lor, japonezilor comportamentul britanic li se parea de neconceput: cum poti sa rabzi rusinea de a cadea prizonier si sa nu iti iei viata?

Asadar, Lawarence circula intre ei si incerca sa gaseasca mereu compromisul rezonabil care sa permita supravietuirea prizonierilor.

Lagarul era condus efectiv de sergentul Hara, o bruta violenta, increzuta, dar cu accese neasteptate de omenie. Lawrence il intelegea (si avea sa il inteleaga pana la sfarsit): era un taran incult, victima a unui sistem de valori care ii fusese impus. In alte conditii, ar fi fost un bun tata de famile, lucrandu-si pamantul, sau muncind pe un strung. Destinul lui fusese sa devina gardian sef al unui lagar (am citit de curand cazul unui gardian din sistemul comunist cambodgian, devenit acum un bun tata d efamile in satul lui).

Deasupra lui era capitanul, un tanar nobil, obsedat sa respecte profund sistemul lui de valori de samurai, obsedat de cautarea profunda a onoarei militare, a disciplinei, a sacrificiului de sine, a abnegatiei.

Nu era cumva ceva mai profund in capitanul japonez? Ceva de care cauta sa scape, de care ii era rusine? Oare obsesia lui pentru valorile de samurai nu era o incercare de a scapa de alte obsesii, pe care nu voia sa si le marturiseasca?

Venirea unui nou prizonier avea sa declanseze drama. Era cu totul atfel decat colonelul Lawrence (cel inclinat spre compromis) si decat "comandantul" englez (bufon si idiot). Acest nou prizonier era "eroul".

Era cel care se repezea primul in lupta, sfidand moartea, cautand mopartea, sfidand dusmaul, cautand dusmanul, sfidand durerea, cautand durerea.

Fusese parasutat pentru actiuni de gureilla. In ziua de azi l-am numi terorist, daca ar fi in tabara dusmanilor nostri.

Un barbat frumos, blond, cu ochi albastri.

Iar capitanul japonez simtea din ce in ce mai mult atractia fata de acest barbat superb si erou. Oare pentru ce era atras atat de mult? In fond era vorba de un dusman.

Capitanul isi spunea ca acest erou, asa dusman cum era, era un zeu, un zeu blond si cu ochi albastri, asa cum nu sunt zeii din Japonia.

De fapt si eroul incerca prin comportamentul sau sa isi uite obsesiile proprii. Avusese un frate mai mic care era androgin. Se rusinase de el si nu il aparase atunci cand fusese umilit de colegii lui de scoala.

Anii trecusera, devenise avocat de succes, femeile il adorau, dar el nu era interesat de ele. Simtise razboiul ca pe o eliberare. Se inrolase voluntar si devenise "eroul"

Isi cauta cu lumanare parca, ocaziile in care sa sfideze si sa fie pedepsit.

Iar capitanmul japonez devenea tot mai mult prizonierl "eroului".

Ceilalti observau si incercau sa intervina. Insa degeaba vrei sa intervii cand este vorba despre fatalitate.

Pana la urma "eroul" va face gestul suprem pentru care isi va primi pedepasa pe care o cautaase toata viata. Il va pupa pe capitanul jaonez in fata intregii lumi. Va fi ingropat de viu, doar capul ii va ramane afara, sa agonizeze. Si atunci, in clipele acelea, va simti ca fratele sau mai mic l-a iertat. Si va simti ca si el, desi nemarturisit androgin, este de fapt barbat.

Iar capitanul va veni noaptea la el si ii va taia o suvita de par, sa o pastreze ca amintire, sa o depuna cndva pe altarul sau familial, sa o adore ca pe insemnul unui zeu venit de departe, cu par blond si ochi albastri.

Anii trec, razboiul se termina, sergentul Hara este condamnat la moarte de un tribunal militar britanic. Este vizitat in inchisoare de colonelul Lawrence. Care ii povesteste despre suvita de par, pe care a primit-o dela capitanul japonez (si el exectiuat de britanici). Il rugase, cu o noapte inaintea executiei, sa primeasca suvita, sa mearga acasa la familia capitanului, si sa le dea suvita de par pentru a o pune pe altarul familiei.

Sergnetul Hara este linistit. Asta a fost destinul lui. Japonezii l-au pus gardian sa chinuie oameni, britanicii l-au declarat criminal de razboi si il vor executa.

Cumplit film, cumplita poveste.

Iar Lawrence stie ca de fapt Hara este om, este un mare om, asa bruta si necioplit si violent. Fusese odata de mult el, Lawrence, condamnat la moarte in lagar. I chemase Hara. Sergentul era beat. Deh, se intampla, bause prea mult sake. Il intrebase, "Lawrence, stii cine este Father Christmas?' Da, stiu. Hara zambise, 'Lawrence, nu stii. Eu sunt Father Christmas. Eu sunt, si te iert de pedeapsa cu moartea. Merry Christmas, Mr Lawrence!"