Hippy Hippy Shake:                 (prezentat la Cenaclul „Seargent Pepper’s Lonely Heart Club”)

După ce am pierdut cele mai tari bătălii din viaţă, am mărşăluit prin deşert, am plantat copaci, i-am udat să crească mari şi rămuroşi, am curăţat scorburi de rugină…

            După ce nimic nu mai părea să permită soarelui să mai răsară vreodată la fel, egal cu el însuşi şi generos cu umanul meu destin…

            După ce toate florile s-au ofilit în palma netrebnică şi mii de insecte mi-au şoptit, cu mii de picioruşe frecate de trupul firav, secrete despre lumea lor insectiferă şi pe care le-am ignorat, în viziunea mea macroscopică de încorporare în universul prea larg uman …

            După ce am desprins din suflet – prin fatala chirurgie, tot ce se lipise acolo ca un lest turnat în clişeele de întelepciune acumulate o viaţă întreagă, pe cand mă prefăceam că trăiesc, om obişnuit, cu picioarele pe pământ obişnuit, obişnuindu-mă, căci, nu-i aşa, « obişnuinţa e a doua natură »…

            După ce.. după ce… după ce…

Am ajuns în punctul în care nu mai înţeleg nimic.

Care e logica în univers?

De ce a trebuit să… dacă nu…la ce a servit…cui anume…şi eu acum? dar tu ?...

Ca cetăţeanul turmentat, întreb şi eu : « da’ io cu cine votez ? » 

E ca şi când în loc să cresc, am scăzut, în loc să mă întind, m-am strâns şi în loc să trăiesc, aş fi murit, stupid, într-un colţ aruncată ca o păpusă stricată, înainte să-mi vină vremea. Care « vreme trece, vreme vine »…

Nu. Nu am murit, nu încă, muritorule, tu care ai crezut asta despre mine. Doar am dispărut, ceea ce e foarte echivalent, căci PARTIR C’EST MOURIR un peu.

Deci am fost condamnată la…dispariţie. Am fost scoasă din tabla de şah, că prea nu respectam pătrăţelele, nici culorile, nici strategiile, nimic. Indisciplină. Iluzie. Efuzie. Confuzie ?

Ei, …atunci, am ieşit din haina mea de om – că femeie încetasem deja să mai fiinţez intr-un cuplu normal, potrivit cu vârsta şi dotarea hormonală specifică, m-am prelins, nălucă virtuală, de-a lungul drumului, pe scări, pe langă zidul lung pe piatra căruia umbra celei ce am fost ar putea, într-un apus, vreodată, să mai joace fluturi cu palma, mi-am împrăştiat pe jos  toate hainele, sentimentele şi necazurile, dintre care apoi m-am străduit să găsesc doar bucuriile, să le adun în amintiri, ca pe mure în coşuleţul cu care o memiamă mă trimisese odinioară, pe mine, într-o zi cu soare, o scufiţă roşie,  călătorind prin pădurea deasă, până la o bunicuţă.

M-am pierdut de câteva ori pe drum, erau mai multe poteci, nu găseam muşchi pe copaci să mă orientez faţă de nord, am pierdut coşuleţul cu puţinul acumulat, am rătăcit prin multe alte păduri, am întâlnit urs, lup şi vulpe, m-am împrietenit cu câţiva iepuraşi şi am picnicat la margine de luminiş cu o codobatură învolburată în propriile pene şi principii.

… şi, tot mergând aşa, « privind fără de ţintă-n sus, într-o sălbatecă splendoare », m-am oprit pe malul unui râu de la capatul lumii, eu deja pregatită pentru corpul meu astral; de ce m-am oprit ? cum de m-am oprit ? păi, să fac cu mâna unei bărci solitare, de unde pescarul mi-a trimis câteva sticle cu mesaje, m-a ademenit să ajung la barca lui, « şi să sar în luntrea mică » însoţită de veveriţele care-mi ţineau pe atunci companie, până la « lacul codrilor albastru/nuferi galbeni îl încarcă » ; cine nu s-ar duce măcar până la lac, dacă mai departe nu are cale pe ape- bine, plus ca luntraşi din aştia vezi doar cu mana facuta palnie la ochi, în zare, departe, cine ştie de unde vin şi unde se duc… ?!... aşa cum altădată « trecea o moara pe Siret ».

Simţeam eu aşadar un pericol oniric, însa muzica suna tot mai tare şi mai ademenitor : 

There's a lady who's sure all that glitters is gold
And she's buying a stairway to heaven.
When she gets there she knows, if the stores are all closed
With a word she can get what she came for.
Ooh, ooh, and she's buying a stairway to heaven.

(Led Zeppelin- Stairway to Heaven)

Si lopeţile mi-au scăpat, şi cârma, într-un hău fără fund- o capcană, aşa cum sunt atâtea  în Groapa Marianelor, de pildă, şi unde te aştepţi şi unde nu; şi acum ...ce sa fac şi eu?...continui să plutesc într-o luntre care nu se îndreaptă NICAIERI, ca un „NOWHERE MAN / sitting in his nowhere land / making all his nowhere plans for nobody”...! Deja am luat ceva apa, sunt spărturi pe unde răsufla lemnul vechi, nu mai am merinde de drum, acuma „SAUVE QUI PEUT!” ...ce mă fac? ce mă fac?...o să trec pe la fata aia, Pandora, cu cutia,...să-i cer un pic de Speranţă, care mi-ar mai umple întruparea mea tragi-comică, deja patetică, cam înfometată şi tot mai epuizată de gânduri iluzorii, interzise şi inutile. 

Asemenea soldatului întors dintr-un razboi, şi din câte altele înaintea acestuia, mă simt stoarsă de puteri, de cât am ucis - ca la război, deh!, cât am pansat la răni şi câte obuze nu m-au nimerit - de şmecheră ce sunt, vezi bine !!...

Nu mai caut nimic, decât poate tărâmul acela de calm şi înserare albastră, plin de taină şi ocrotitor, în care să-mi las deoparte puşca, lângă focul căminului, să dau hainele astea zdrenţuite pe unele mai comode, şi să adorm în liniştea eternă, cuminte, cu mâinile pe piept. Pe pieptul meu, sau ... al vreunui călător - de ce nu? că, să vezi şi să nu crezi, toţi sunt cam la fel, sau seamănă aşa de tare - toţi au ceva de cârpit, o gură de hrănit, un maţ de umplut şi la fel de multa duritate de stâncă !...  dar nu despre asta raportam aici, eu, soldatul; întors din Vietnam, sau Afganistan, sau Iraq, din „teatrele de luptă”)...Era vorba aşadar un alt Ghilgameş aidoma fraţilor lui creştini, la fel de ostenit, cu chipul blurat de viaţă şi pieptul golit de orgolii deşarte, eşuat la ţărmul unde, întâmplator, şi eu mă încăpăţânez  să mă numesc EU- cum m-oi numi, căci  e deja clar ce e cu numele:

What’s in a name?

That which we call a rose

By any other name

Would smell as sweet 

Si poate dacă sunt aşa cuminte cum sunt de la o vreme, închisă în tăcerea nemărtusirilor, acea jumătate a mea, care a călătorit toată viaţa în alt trup, fără să-i pese de întruparea mea, nici atunci când, întâmplator, mi-a trimis s.o.s.-uri  - că întâmplator, absolut întâmplator! eram amândoi la Transmisionişti în unul din războaie, ei bine, EL –incomparabilul, <unparalleled the other half of myself>, poate în fine va simţi ca mine şi ne vom reîntrupa ţărână sfântă, care să hrănească cu seva împlinirii ei alte bine-meritate destine cosmice, desprinse poate chiar din noi, fiecare şi amândoi în sfârşit împreună înapoi în anii 70: MAKE LOVE NOT WAR! 

a raportat:

The ̀Nam soldier # 9.11.951