Fenomenul "Piata Universitatii" este acum istorie. Colbul uitarii s-a asternut peste amintirea unor zile si nopti petrecute intr-o ambianta mirifica, in care visele de libertate se infiripau sub balconul Universitatii de unde legendarul Marian Munteanu dirija actiunile de protest ale studentilor. Un numar impresionant de reprezentanti ai Societatii Civile, membri ai AFDPR, ai Ligii Studentilor, ai Grupului pentru Dialog Social, ai Asociatiei "21 Decembrie" si multi locuitori pasnici ai Capitalei sau din judetele invecinate, niste "golani", cum i-a numit presedintele emanat in valtoarea evenimentelor din Decembrie, veneau zilnic sa protesteze impotriva deturnarii idealurilor revolutiei, sa ceara democratizarea institutiilor Statului, aplicarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, adevarul despre evenimentele din decembrie ’89, si independenta Televiziunii care continua sa minta chiar si dupa schimbarea siglei in TVR L.

Jos, in mijlocul imensei multimi din Piata Universitatii, vicepresedintele Organizatiei Fostilor Detinuti Politici, bunul meu prieten Octavian Radulescu, cu o portavoce in mana, incerca sa tina treaza constiinta participantilor dupa lunga noapte a tiraniei in care devenisem "un popor vegetal", asa cum scria Ana Blandiana intr-o poezie care circulase clandestin in ultimii ani ai dictaturii. Dupa luarile de cuvant ale participantilor veniti din toate colturile tarii, se desfasurau spectacole de sunet si lumina care se prelungeau pana tarziu dupa miezul noptii. Cristian Paturca, regretatul Vali Sterian, Dr. Barbi, Alexandru Andries si multi alti artisti ne delectau cu melodii din repertoriul "golanilor", melodii care imi rascolesc si astazi amintirile, dupa aproape doua decenii, cand le reascult cu nostalgie. Prin celebrul balcon al Facultatii de Geologie s-au perindat atunci o multime de oameni din toate categoriile sociale, scriitori, filozofi, studenti, militari, actori, muzicieni, slujitori ai altarului, poeti, jurnalisti, tarani, profesori, oameni de rand care aduceau mesaje de pretutindeni, toti manifestandu-si atasamentul fata de uriasa miscare de protest din Piata Universitatii unde se lansau lozinci precum : "Apel din Timisoara, trezeste Doamne tara!", "Libertate te iubim, ori invingem ori murim", "Pacat, pacat de sangele varsat", "Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa" si intrebarea : "Cine a tras in noi, dupa 22?". De peste hotare soseau mesaje de solidaritate, multe personalitati de marca din lumea intreaga declarandu-se la randul lor "golani", intrucat acest epitet dispretuitor devenise un titlu de noblete. Astfel si-au insusit acest calificativ studentii Universitatilor Oxford, Cambridge, Harward si Sorbona, precum si academicianul Eugen Ionescu de la Paris. Maica Tereza a transmis la randul ei un mesaj de sprijin, ca si Parintele Galeriu, sau Parintele Staniloaie care s-a scuzat ca nu poate veni datorita varstei lui inaintate.

Imi amintesc adesea ultimele zile petrecute in Piata Universitatii, unde sublimele vise de libertate faurite in acea lunga vara fierbinte au fost spulberate cu brutalitate intr-un climat de apocalips in care iadul coborase pe pamant, manifestantii fiind vanati precum animalele de oamenii adancurilor veniti la chemarea presedintelui ales sa faca "curatenie" in Piata Universitatii. Scenele halucinante de cosmar care au facut inconjurul lumii imi dau si astazi fiori cand retraiesc afectiv clipele de groaza in care ortacii lui Miron Cozma au declansat macelul care a cutremurat intreaga omenire civilizata. In Dosarul nr 75P/1999 aflat la Parchetul Militar, dosar instrumentat de generalul magistrat DanVoinea in timpul guvernarii CDR, dar ascuns 4 ani de zile dupa revenirea lui Iliescu la putere in anul 2000, se face referire la "Planul de evacuare a Pietii Universitatii" intocmit in sedinta din 1 iunie 1990 orele 16, plan discutat si aprobat de primul ministru al Guvernului Provizoriu in sedinta din 12 iunie 1990, orele 12, plan care a fost intocmit in baza ordinului verbal al presedintelui Romaniei. Dupa cum se stie, acest plan a declansat valul de ura si violenta care a dus la varsarea sangelui nevinovat si la atrocitatile savarsite la UM 0575 Magurele si UM 0828 Baneasa unde au fost dusi si anchetati cu brutalitate peste 1500 de tineri participanti, in frunte cu liderul Pietii Octavian Radulescu, care si-a retras apoi in semn de protest candidatura pentru Senat. Mi s-a relatat ca in infernul de la Magurele un ofiter fost halterofil la Dinamo le rupea pe genunchi mainile tinerilor pe care ii ancheta.

Nu ne propunem in acest remember sa facem rechizitoriul celor vinovati, dar, ca participant activ impreuna cu intreaga mea familie timp de 51 de zile cat a durat acel fenomen nemaiintalnit in istoria moderna, doresc sa ridic un colt al lintoliului sub care se ascunde fata hada a unor indivizi care ne-au prezentat in ochii lumii civilizate ca pe un popor ramas pe scara evolutiei undeva in zona primatelor, iar astazi dau cu cinism lectii de democratie si civism in conferinte de presa, in interviuri, sau de la tribuna Parlamentului.

Draconicul plan al evacuarii Pietei Universitatii a fost pus in aplicare in zorii zilei de 13 iunie 1990 orele 4,30, cand puternice forte ale Ministerului de Interne au patruns in Piata Universitatii atacandu-i cu salbaticie pe grevistii foamei de pe peluza din fata Teatrului National, aruncandu-i in camioane care au pornit apoi intr-o directie necunoscuta. In acelasi timp muncitorii de pe paltforma industriala IMGB inarmati cu bate au intrat in forta in "Zona libera de neocomunism" de la "Kilometrul Zero", scandand sloganuri ce aminteau de lozincile urei de clasa in care fusesera crescuti si educati de partidul comunist: "IMGB face ordine !", sau "Noi muncim, nu gandim !". Dupa incendierea catorva autobuze ale politiei de catre bande de delincventi, diversiune menita a crea un pretext pentru chemarea minerilor, Ion Iliescu apare in fata natiunii la posturile de radio si televiziune declarand ca "ne aflam in fata unei tentative organizate de a rasturna prin forta, prin violenta, conducerea aleasa a tarii", iar guvernul Petre Roman emite un comunicat in care se precizeaza ca "este vorba de acte de tip legionar care trebuie oprite cu toata fermitatea". In zorii zilei urmatoare, 14 iunie, sosesc in capitala cateva garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului, carora presedintele tarii le tine un discurs presarat cu pretioase indicatii: "Dragi mineri, ma adresez dumneavoastra multumindu-va pentru raspunsul de solidaritate muncitoreasca pe care si acum l-ati dat la chemarea noastra. Delegatia de mineri in frunte cu d-l Cozma se va deplasa spre Piata Unversitatii pe care vreau s-o recuperati dvs. Asa cum ati vazut, avem de-aface cu elemente fasciste". Acesta a fost semnalul care a dus la declansarea unor samavolnicii si atrocitati ce au facut inconjurul planetei fiind transmise in direct de operatori independenti, secventele de cosmar oripiland opinia publica mondiala care ne acordase toata simpatia dupa rasturnarea regimului comunist. Dupa ce minerii au ajuns in Piata Universitatii strigand lozinci precum "moarte intelectualilor", a inceput vanatoarea studentilor care se aflau in incinta cladirii si clamau cu disperare "fara violenta", cei prinsi fiind batuti cu salbaticie pana la pierderea cunostintei, fiind aruncati apoi mai mult morti decat vii in fantana arteziana din fata Institutului de Arhitectura, unde un ortac de al lui Miron Cozma a incercat sa-i taie gatul lui Marian Munteanu care era in nesimtire. Obiectele de inventar din laboratoarele Facultatii de Geologie, microscoapele si vitrinele ce contineau colectii rare de roci adunate de-alungul anilor au fost distruse cu rangile, ca si salile de cursuri ale tuturor facultatilor din cadrul acelei Alma Mater care a dat tarii atatea generatii de valori si elite ce au dus pe toate meridianele fala neamului Romanesc. Cu o ura viscerala au aruncat pe jos toate cartile din rafturi facandu-si necesitatile fiziologice pe ele, iar cateva studente care se aflau acolo pregatindu-si lucrarile de sfarsit de an au fost violate cu salbaticie de mineri. Au mai devastat Facultatile de Geologie, Limbi Straine, Litere, Istorie, Fizica si Matematici. Fara nici o exceptie, toti cei care treceau prin Piata Universitatii in acele momente erau batuti crunt si linsati de ortacii care se dezlantuisera la chemarea "primului miner al tarii", victimele preferate fiind cei cu aspect de intelectual care purtau camasa alba si cravata. Manifestantii care se refugiasera in holul Hotelului "Inter" si se culcasera la pamant pentru a fi crutati au fost calcati in picioare. Au fost atacate si devastate redactiile catorva ziare independente care demascau crimele comise in cadrul diversiunii din decembrie, sediile PNTCD, PNL si locuintele unor lideri ai partidelor democrate, ortacii fiind dirijati de asa zisii "oameni de bine", in realitate ofiteri in civil apartinand UM 0215 (celebra doi si-un sfert) din Grupul de Actiune Speciala cu indicativul "Dambovita". Teroarea se dezlantuise asupra Capitalei care parea un oras asediat de fortele intunericului. Se auzeau ragnete pornite din ura ce le fusese inoculata, paraituri de oase zdrobite si vaietele celor loviti cu rangi si topoare. La intrebarea daca are cunostinta de barbariile la care s-au dedat minerii in Piata Universitatii, Ion Iliescu a declarat ulterior cu cinism ca acestia au executat o operatie de "igienizare" a centrului Capitalei, operatie in cursul careia au "plantat flori" pe peluzele Teatrului National. Rezultatele acelei operatii de "igienizare" se cunosc. Ministrul de Interne al regimului fesenist, Doru Viorel Ursu, a declarat intr-un raport ca au fost arestate 185 de persoane, in timp ce seful Statului a precizat ca numarul "suspectilor" arestati a fost de 1021 persoane (in realitate peste 1500), iar directorul Dir. Sanitare a Municipiului Bucuresti, dr Filipescu a declarat ca au fost spitalizati 560 de manifestanti raniti (in realitate peste 900) si au fost inregistrate oficial 6 (sase) persoane ucise, in timp ce la Cimitirul Straulesti 2 au aparut intr-o singura noapte peste 100 de morminte proaspete, cu cruci de lemn uniforme, pe care scria "NEIDENTIFICAT", pe care personal le-am vazut intr-o vizita pe care am facut-o impreuna cu prietenul meu TD la mormantul sotiei sale.

Agentiile de presa din lumea intreaga au transmis reportaje si comentarii in legatura cu atrocitatile savarsite in zilele de 13-15 iunie 1990 la Bucuresti, iar Departamentul de Stat american a declarat intr-un comunicat ca "actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratiei romane". Se poate afirma fara a gresi ca din acel moment drumul intrarii tarii noastre in legalitate a luat o traiectorie sinuoasa, osciland intre dictatura originala si oligarhia vechilor structuri ale regimului comunist care au aruncat tara noastra in haos si anarhie, fapt pentru care am fost considerati multa vreme copilul bolnav al Europei. Dezamagiti si deceptionati multi tineri au parasit atunci meleagurile natale, o mare parte dintre ei realizandu-se pe alte meridiane, in tari cu un climat de toleranta si respect pentru demnitatea umana, printre ei aflandu-se si fiica mea, cercetator stiintific la ICEMENERG, scapata ca prin minune de ranga unui asa zis miner care nu purta cisme de ortac, ci pantofi din piele de cea mai fina calitate. Astazi este profesor la Ottawa University si cercetator intr-o Comisie Guvernamentala, asa cum multi dintre compatriotii nostri s-au afirmat pe meleagurile unde au fost nevoiti sa plece dupa furia dezlantuita de hoardelor de mineri. Timp de aproape doua decenii nimeni nu a fost tras la raspundere, iar autoritatile implicate direct in mineriada, au avut motive temeinice sa lase lintoliul uitarii peste crimele savarsite in numele "apararii democratiei de elemente fascisto-legionare". Fostul Procuror General al Sectiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea, a declarat la timpul respectiv ca "nu minerii sunt vinovati de evenimentele din 13-15 iunie, ci structuri mult mai inalte care i-au dirijat in Capitala, la sediile partidelor si la celelalte obiective devastate". Justitia aservita a tergiversat insa aducerea in fata justitiei a vinovatilor.

Au trecut nouasprezece ani de atunci. Fenomenul Piata Universitatii este acum istorie. El face parte din convulsiunile unei epoci puternic bulversate de scenariile prin care esalonul 2 al PCR a reusit sa acapareze puterea dupa revolta din decembrie a tinerilor care au luptat cu pieptul gol impotriva blindatelor unui regim despotic, scandand "Vom muri si vom fi liberi!. Exista acolo, in inima Capitalei o Troita de lemn inaltata in memoria lor, unde veneam adesea sa ma reculeg si sa aprind o lumanare pentru sufletele tinerilor ale caror aripi deschise spre libertate au fost retezate cu brutalitate. Ma reintorceam mereu sa regasesc din atmosfera electrizanta a acelor momente, ale caror reverberatii dainuiau peste timp. Ma asezam pe treptele de piatra ale fantanei arteziene din fata Institutului de Arhitectura, retraind scenele de cosmar in care oameni sfasiati de ura ii aruncau pe studentii stalciti in bataie mai mult morti decat vii. Priveam balconul Universitatii prin care se perindasera o multime de personalitati de seama, Balconul ocrotit de icoana Maicii Domnului pe care minerii au aruncat-o in strada si ma intrebam: Doamne, cum de a fost posibil? De ce atata ura? De as putea uita acest cosmar pe care l-am trait aievea si pe care multi l-au uitat cu desavarsire.

Spiritul "Pietii Universitatii" nu a murit insa, reverberatiile lui sunt inca vii in constiinta celor care au sperat si au visat o lume mai buna si mai dreapta. Timpul a dovedit ca nu exista forta represiva capabila sa incatuseze spiritul liber si sa ucida visele noastre. Cei care au participat la mitingul-maraton si au trait in mijlocul acelor sublime zile si nopti in care s-a visat si s-a sperat in posibilitatea transformarii tarii noastre intr-un Stat de Drept, precum si mamele care inca isi mai plang copiii asasinati miseleste, nu pot da uitarii acele zile in care "structurile inalte" despre care vorbea magistratul Dan Voinea, au lansat scenarii si diversiuni criminale pentru a nu scapa din mana parghiile puterii pe care le cucerisera in convulsiunile revolutiei din decembrie ‘89, revolutie pe care ziaristul francez Michel Castex a numit-o "Une mensonge gros comme le Siecle. Roumanie, histoire d’une manipulation".