A mai trecut un an. Sfintele Sarbatori ale Nasterii Mantuitorului s-au dus si ele, iar casetele cu colinde pe care le pastram ca pe o comoara si-au reluat locul in sertarul in care tinem cele mai de pret amintiri legate de meleagurile unde am vazut lumina soarelui si am lasat fiecare cate o particica din fiinta noastra.

Ne-am amintit cu nostalgie atmosfera care plutea in familie in perioada Sarbatorilor de Iarna si de frumoasele traditii folclorice transmise din generatie in generatie. Incepand cu seara de Ajun a Craciunului pana dupa Anul Nou, Boboteaza si Sfantul Ion, ascultam cu emotie "O! Ce veste minunata", "Steaua sus rasare", "Plugusorul", "Sorcova" si alte colinde, traind efectiv si afectiv bucuria colindatorilor care ne aduceau un strop de fericire in case. Era apoi mirosul cozonacilor din cuptor cu aroma de vanilie, portocale si rom, al sarmalelor care fierbeau pe foc, ligheanul plin cu carnati poaspeti din carne de porc si buchetul vinului de tamaioasa ce umplea casa de arome. Dar mai presus de toate aceste bunatati specifice Sarbatorii Nasterii Mantuitorului era prezenta atotcuprinzatoare a mamei care da un farmec deosebit acelor momente pe care nu le vom uita niciodata, asa cum niciodata nu vom uita imaginea ei ce a ramas ca o icoana in amintirile noastre. Caldura privirilor cu care ne invaluia pe toti ne incalzea sufletele inocente in anii aceia in care vicisitudinile vietii nu ne spulberasera visele curate ale copilariei.

Zapezile de odinioara s-au spulberat. Anii au zburat pe nesimtite impreuna cu noianul lor de bucurii, iar furtunile care s-au dezlantuit dupa marea Conflagratie Mondiala ne-au risipit prin toate colturile lumii. Viscole mari s-au abatut asupra tarii noastre, fiind damnati sa suportam consecintele unei istorii nedrepte si ale intelegerilor de culise dintre Puterile invingatoare in cel de al Doilea Razboi Mondial. Asezati de soartă la răspântia vânturilor aspre de la rasarit si de la apus, in calea intereselor marilor imperii care trasau harta Europei dupa bunul lor plac, nu am cunoscut de-alungul zbuciumatei noastre istorii clipe prea lungi de liniste si pace. Stramosii nostri si-au cules adesea rodul ogoarelor cu palosul si scutul asezate pe brazdă, alaturi de cutitul plugului, şi nu o data au gasit refugiu in adâncul codrilor, atunci cand hoardele navalitorilor ne invadau tara parjolind totul in calea lor. Dupa furtunile pustiitoare care s-au abatut in nenumarate randuri asupra asezarilor noastre ne-am ingropat mortii, dand slava lui Dumnezeu Cel Atotputernic care ne-a ocrotit dintotdeauna ajutandu-ne sa ne pastram identitatea si fiinta nationala. Ne-am sters lacrimile cu mâini bătucite de muncă, ne-am refacut fortele decimate în luptele care nu mai conteneau, şi am pornit sa ne reconstruim iarasi si iarasi vetrele, ca în balada Mesterului Manole. Temelia statului modern de astazi a fost plamadita cu râuri de lacrimi si sudoare, neexistand familie care sa nu fi dat o jertfă în lupta pentru existenta neamului. In vâltoarea agitata a vremurilor nu ne-am pierdut insa niciodata credinta în Dumnezeu, nici dragostea de neam si Ţară.Am ramas neclintiti in bataia vanturilor si a urgiilor precum Carpatii, iar navalitorii "cum venira se facura toti o apa si-un pamant", plamaditi in glia care i-a primit, pe toti deopotriva, langa martirii nostri din veac.

In momentele dramatice ale istoriei, cand a planat deasupra tarii noastre pericolul de a fi spulberati de pe harta, au aparut barbati predestinati care au reusit sa schimbe cursul evenimentelor. Fara acesti ilustri conducatori de oaste poate ca astazi harta Europei ar fi mentionat in locul tarii noastre niste provincii ale imperiilor cu care soarta ne-a învecinat. Dupa fiecare parjol am renascut din propria cenusa si am cladit altare pentru a-L preamări pe Bunul Dumnezeu care ne-a ocrotit la vremuri de restriste.

Cand lucrurile s-au asezat in matca lor la sfarsitul celei de a doua conflagratii mondiale, au venit insa unii intrupati din negura vremurior, care ne-au falsificat istoria, ne-au daramat locasurile de Cult, incercand sa ne sadeasca in suflet ura generata de conceptiile ateismului materialist. Ei au iesit însă din istorie, amintirea acelor vremuri ramanand ca un vis urat in constiinta noastra. Dupa Revolutia din Decembrie ne-am trezit ca niste pelerini rataciti in desert dupa un drum lung care a durat peste o jumatate de secol, nutrind speranta ca vom iesi din tunelul in care am orbecait atata amar de vreme si vom regasi drumul spre libertate si democratie. In convulsiunile sangeroaselor evenimente de atunci multi şi-au parasit locurile de bastina, cautand alte meleaguri cu un alt climat de toleranta si respect pentru demnitatea fiinei umane. Pretutindeni insa ne-am manifestat atasamentul pentru Democratie, credinta in Dumnezeu si Adevar, deziderate pentru care multi dintre noi am platit cu pretul libertatii atunci cand vantul nu ne imprastiase prin toate colturile lumii.

Purtam si acum stigmatul vicisitudinilor in care ne-am scaldat o jumatate de secol de vacuum spiritual. Ranile sufletesti ni s-au cicatrizat, dar au lasat urme adanci in constiinta noastra, incat mai tresarim uneori in somn datorita cosmarelor care ne-au tulburat cei mai frumosi ani ai tineretii. De aici din exil am luptat cu pana pentru ideea de reforma.

O reforma adevarata care trebuia sa inceapa cu procesul factorilor vinovati de crearea celui mai inuman univers concentrationar din Europa, in care au pierit elitele neamului romanesc. O reforma in care sa dispara toti cei care au facut parte din aparatul de partid, si cadrele odiosului serviciu al securitatii statului. Stim ca nu este usor de realizat tranzitia spre starea de normalitate si ca iesirea din labirint implica multe sacrificii dureroase. Unii abia le mai pot suporta, in timp ce altii nu vor mai apuca vremuri mai bune. Pentru aceasta trebuie daramat un intreg esafodaj pe care s-a cladit o societate lipsita de cele mai elementare drepturi si libertati, iar privilegiatii vechiului regim aciuiti in structuri de tip mafiot vor trebui sa se adapteze regulilor unei societati cladite pe principiile democratice ale Statului de Drept si pe respectul demnitatii omului. Cei care am trecut prin purgatoriul universului concentrationar si am supravietuit purtand stigmatul de prizonieri de constiinta, predam acum stafeta tinerei generatii care trebuie sa cunoasca insa adevarul, tot adevarul, pentru ca niciodata sa nu se mai poata repeta silnicii ca acelea petrecute in istoria recenta a patriei noastre. Cu sufletele lor neintinate de jocurile imunde ale politicii, tinerii trebuie sa transmită generatiilor viitoare mesajul de libertate al celor care si-au petrecut cei mai frumosi ani ai vietii in umbra celulelor sau in lagarele de exterminare, vinovati de faptul ca au luptat pentru propasirea neamului nostru. Atunci, cand aceste generatii vor accede in cele mai importante functii social-politice, se va putea spune ca tara noastra a iesit din tunelul intunecat in care a fost tarata atata amar de vreme.

P.S. Cu acest articol autorul îşi ia rămas bun de la cititorii revistei "Conexiuni", colaborarea lui urmând să înceteze. Motivul este vârsta înaintată şi oboseala acumulată timp de peste 15 ani de colaborări la o mulţime de publicaţii de pe contientul nord-american. Vine întotdeauna o zi în care trebuie să ştii să te retragi şi să te pregăteşti sufleteşte pentru "marea călătorie" care urmează în mod inevitabil.  
 

LA MULŢI ANI!, cu împlinirea tuturor dorinţelor, inclusiv aceea de a edita revista “Conexiuni”, care este atât de frumoasă.

George GEORGESCU