În ultimii ani, mai ales în Europa şi în lumea arabă, sentimentele antiamericane au escaladat şi au ajuns la un nivel fără precedent în ultimii 200 de ani. Cultura americană este atacată în aproape întreaga lume, iar transformările sociale induse de globalizare sunt asociate aproape în totalitate cu consumerismul tipic american.  

            Iar odată cu criza mondială, resentimentele faţă de americani au devenit şi mai puternice. În acest moment, curentul antiamerican este la apogeu, iar bucuria celor ce privesc cum sistemul economic al Statelor Unite se află aproape de prăbuşire este evidentă.

            Înainte însă de a ne bucura de eventuala prăbuşire a Americii, ar trebui să ştim câteva lucruri despre sistemul economic american şi despre sistemul economic mondial. În primul rând, ar trebui să înţelegem că o prăbuşire a sistemului economic american este realmente posibilă. Şi chiar dacă pentru cei mai mulţi dintre noi aşa ceva pare ireal, America se află în acest moment în cea mai mai criză economică din istoria ei. O ţară care s-a născut în 1789 cu o datorie de 75 de milioane de dolari (pe care o achitase complet în 1835 – singurul moment din istoria Americii când datoria naţională a fost 0) a ajuns astăzi să datoreze aproape 11 trilioane de dolari (datoria aproape s-a dublat în ultimii ani, pentru prima dată într-o perioadă de relativă pace la nivel mondial), ajungând la 72,5% din produsul intern brut (GDP – Gross domestic product) în anul 2008. Această datorie creşte începând cu 28 septembrie 2007 cu 3,68 miliarde de dolari pe zi. Iar aspectul cel mai grav este că procentul datoriei din GDP a crescut cu 7% faţă de valoarea din 2007, ducând creşterea la aproape 15% în ultimii 8 ani.

            Problema principală este însă că trendul ascendent al acestei datorii astronomice continuă, iar estimările arată că ea va ajunge la 244% din GDP până în anul 2040. Dar desigur, dacă lucrurile continuă aşa, la acea dată Statele Unite ale Americii vor fi demult falimentare. Ca să vă puteţi închipui eventuale consecinţe, dacă acum pentru fiecare dolar câştigat impozitul este de 22%, la vremea respectivă, doar pentru ca SUA să rămână pe linia de plutire, impozitul pentru persoane fizice ar trebui să ajungă la 42%.

            Însă povestea nu se termină aici. Pentru că dacă ar fi să adăugăm la datoria efectivă şi banii promişi şi investiţiile pe care guvernul trebuie să le facă în programe ca Medicare (A, B, D) sau în Social Security, ajungem la un total halucinant de 53 de trilioane de dolari ca datorie reală.

            Într-o ţară ca America, care în anii 2000 a avut pentru prima dată o rată negativă pentru economii personale (-2,9% - adică cât la sută pun deoparte oamenii din ceea ce câştigă – spre comparaţie, în Europa nivelul mediu PSR (Personal Savings Rate) este de 9%), o astfel de datorie poate însemna efectiv falimentul. Momentan, acest lucru este puţin probabil, dar având în vedere că Japonia, China şi statele exportatoare de petrol deţin 50% din datoria externă a ţării (care este 65% din datoria naţională, un alt record negativ pentru SUA), o schimbare a monedei forte pe plan mondial în următorii ani ar putea fi catastrofală pentru America.

            Raportul pentru 2008 arată însă încurajator din acest punct de vedere, datele preliminare demonstrând o creştere bruscă a PSR-ului spre 2%. Pentru a înţelege mai bine aceste cifre, un calcul simplu ne arată că o creştere a PSR-ului de 4% înseamnă că oamenii, în loc să cheltuiască într-un an 10 trilioane de dolari, ajung să cheltuiască doar 500 de miliarde.

            Poate părea o soluţie viabilă, dar, şi aici începem să descoperim de ce, în sistemul economic, nu există jucători independenţi, o astfel de scădere a consumului, coroborată cu creditarea aproape îngheţată, va duce la prăbuşirea economică a statelor producătoare care aprovizionează SUA. Dacă americanii vor înceta să mai cumpere maşini, de suferit vor suferi producătorii asiatici care îi aprovizionează. Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte aspecte ale industriei. Dacă americanii nu mai consumă, efectele se vor resimţi în întreaga lume, pentru că America este una dintre cele mai mari pieţe de desfacere din lume. De fapt, într-un top pentru anul 2007, America este de departe ţara cu cel mai prost raport dintre exporturi şi importuri. Astfel, dacă în China diferenţa dintre exporturi şi importuri este pozitivă, profitul fiind de 315 milioane de dolari în 2007, în America situaţia este diametral opusă, ţara ieşind în pierdere cu 800 de miliarde de dolari doar într-un singur an. Şi dacă ne gândim că diferenţa dintre America şi cea mai apropiată ţară cu un raport negativ este de aproape 700 de miliarde de dolari, ne dăm seama care este dimensiunea acestei probleme, despre care Warren Buffet spunea în 2003 că trebuie rezolvată de urgenţă pentru a nu duce la o prăbuşire totală a economiei americane.

            Însă ceea ce Warren Buffet nu a spus este că dacă America, care este de departe cel mai mare consumator mondial, învaţă măcar un pic să se abţină, criza financiară se va propaga aproape instantaneu în ţările furnizoare.   

            Iată de ce de soarta Statelor Unite ale Americii depinde în definitiv economia mondială. Nu putem sta pe margine, nu trebuie să ne bucurăm văzând probleme pe care le traversează acum cea mai puternică ţară de pe glob. Pentru că, chiar dacă avem impresia că suntem izolaţi, asta este imposibil pe o piaţă deschisă. Efectele se transmit în lanţ, iar o prăbuşire a unui singur pilon (în cazul acesta evident cel mai important), va duce cu siguranţă la haos şi la o criză generalizată care va face să pălească prin comparaţie şi cel mai sângeros război.

            Este timpul să ne asumăm propriile greşeli şi să înţelegem că situaţia nu se poate rezolva de la sine. Dacă stăm scărpinându-ne în cap şi aşteptând ajutor divin sau ca sistemul să se regleze de la sine, vom descoperi peste câţiva ani că situaţia este încă şi mai gravă decât acum. Avem nevoie de cumpătare, avem nevoie de un efort din partea fiecăruia, însă în acelaşi timp trebuie să învăţăm să privim situaţia în ansamblu. Să nu ne mai lăsăm sentimentele să intervină atunci când e vorba de economie, pentru că riscăm să ne prăbuşim împreună cu cei pe care îi hulim atât de mult.

            Nimeni nu deţine soluţia magică, nimeni nu poate rezolva această problemă de pe azi pe mâine. Dar acţiuni concertate, planuri coerente, toate ne pot ajuta să depăşim acest test. Pentru că ne aflăm astăzi în faţa uneia dintre cele mai mari provocări ale umanităţii. Va reuşi oare sistemul nostru economic să reziste?

            Da, fiecare american ar avea de plătit 35,072 de dolari pentru a putea acoperi datoria imensă a acestei ţări, dar, haideţi să ne gândim puţin mai bine şi să înţelegem că o parte din această sumă ne revine şi nouă, fiecăruia dintre noi. Nu, criza nu va dispărea de la sine, iar dacă vrem să avem vreo şansă să o depăşim, trebuie să renunţăm la orgoliile prosteşti şi la atitudinea de nepăsare. Nu mai trăim pe vremea peşterilor lui Platon, existăm într-o societate economică vie. Care iată, pare să fi scăpat de sub control. Şi pentru că orice om normal înţelege, sau ar trebui să înţeleagă că nu, nu putem pur şi simplu să tipărim bani, este timpul să ne gândim serios la viitor şi să înţelegem că, înainte să schimbăm legile şi rezoluţiile, înainte să ştergem datorii şi să falimentăm instituţii, înainte de a schimba lumea, trebuie să ne schimbăm noi înşine...