Măgura este un sat rupt de lume, în apropierea oraşului Călan, un sat mic cu o istorie bogată, dar şi tristă. Pe abruptul Măgurii se află ceramică aparţinând culturii Cotofeni. Aici se află o mare carieră de piatră exploatată încă din vremea dacică. Nenumărate dovezi materiale descoperite în apropierea satului atestă prezenţa omului pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Urmele găsite în cele două peşteri din dealul Măgura sunt păstrate la Muzeul judeţean din Deva.

Dacă ajungi în satul Măgura, te întâmpină doar case părăsite şi drumuri desfundate, ce păstrează încă şiraguri de bălţi şi noroi, după ultimele ploi. În casele care adăposteau altădată famili întregi, astăzi mai sunt doar câţiva bătrâni. Îi văd în faţa porţii, mă privesc oarecum uimiţi, probabil rar de tot poposesc "străini" în satul lor. La aproximativ 20 de metri în spatele meu, pe o bicicletă, poştaşul. Toată atenţia e îndreptată spre el. Este zi mare în sat, bătrânii primesc cu inima deschisă, amărâta pensie. Probabil în afara poştaşului nu-i mai vizitează nimeni, eventual animalele de pradă. Singura lor apărare împotriva acestora sunt cei câţiva câini pe care îi cresc fiecare în ogradă. Undeva pe o bancă, o bătrânică mângâie calmă un căţel şi priveşte lung spre grădina din spatele ei. Singurătatea devine de cele mai multe ori copleşitoare, mai ales noaptea. Slab şi impovărat de ani, un bătrân iese timid din casă, se aşează liniştit pe bancă şi priveşte insistent spre mine, nu mă cunoaşte. Nu spun nimic, mă îndrept uşor spre banca unde şedea şi iau loc lângă el. Din vorbă în vorbă aflu faptul că are 50 de ani, deşi arată mult mai învârstă. Cu siguranţă greutăţile, singurătatea, l-au îmbătrânit înainte de vreme. Lângă noi, un copil în vârstă de aproximativ 6 ani (singurul copil din sat) se joacă cuminte, pare chiar vesel. În inocenţa vârstei lui nu înţelege prea multe, dar faptul că zâmbeşte e un lucru îmbucurător. Satele cele mai apropiate de Măgura sunt Jeledinţi şi Valea Sângeorgiului, la circa un kilometru fiecare. În cele din urmă, după aproximativ o oră petrecută în satul Măgura, mă întorc pe jos spre Călan.

În urma mea, pierdute între dealuri şi verdeaţă, casele din Măgura se cufundă în singurătate.Pe drumul spre oraş mă străbate gândul că poate în ultimele săptămâni sunt singurul care a tulburat liniştea locurilor.