8.2. Turismul

Turismul era o activitate destul de bine reprezentată şi aceasta pentru că zona Orşovei era minunat dăruită cu frumuseţi ale naturii, cu monumente şi cu facilităţi extraordinare. Dunărea, la Orşova, tocmai ieşită din strâmtorile Cazanelor (fig.32), se pregătea să îmbrăţişeze miraculoasa insulă Ada Kaleh şi apoi să dea piept cu miile de stânci care-i barau calea în zona porţilor de Fier.

Pe Clisura Dunării, turiştii în caleşti ori pe jos, pe şoseaua săpată în multe porţiuni prin stâncă (sau cu vaporul), puteau să parcurgă una dintre cele mai încântătoare trecători, cu strâmtorile cazanelor Mari şi Mici destul de apropiate, zărind pe malul sârbesc Tabula Traiana, cu cetăţi străjuind Dunărea, precum Tri Kule de lângă Şviniţa, vizitând peşteri numeroase şi renumite (Veterani, Peştera cu muşte, Cuina Turcului     s.a.), privind cu nesaţ peisajele cu floră luxuriantă în luncile înguste de lângă Dunăre ori deschise la vărsarea unor râuri (Ieşelniţa, Mala, Mraconia, Tisoviţa etc), întâlnindu-se cu fauna bogată şi, prin unele specii, unică (broaştele ţestoase Hermann), oprindu-se pentru reculegere la Mânăstirea Mracuna, cea care parcă plutea pe apă, trecând prin localităţi cu populaţie cu obiceiuri şi tradiţii milenare, cu port minunat, ospitalieră şi generoasă.

Fig. 32. Drumul prin Cazane

La vărsarea Mraconiei în Dunăre, apărea în relief o stâncă ţuguiată şi cam ciudată (fig.33), expresie provocatoare pentru o pornire reflexă de a-ţi imagina ce ascunde (acum Capul lui Decebal-fig.34), pe lângă care se  deschidea elipsoidala luncă de jos a Mraconiei, azi bine exploatată turistic.

           Fig.33 Stânca la Mraconia                         Fig. 34. Stânca devenită Capul lui Decebal

După terminarea drumului săpat în stâncă sub conducerea contelui Széchenyi István şi inginerului Vásárhely, între anii 1834-1846, drumul accesibil de-acum cu caleaşca (fig.18), deşi nu erau excluse nici plimbările pe jos (fig.35), turismul s-a intensificat, deoarece pe lângă călătoriile cu caracter pur turistic,  organizate cu vaporul, ulterior şi cu trenul, cu punct de oprire la Orşova, celor veniţi la tratament la Băile Herculane li se ofereau excursii locale la Cazane ori Ada Kaleh, cu trecere obligatorie prin Orşova.

Fig.35. La plimbare, pe jos, cu umbrela pregatită, în Cazane

De asemenea, se cunosc numeroase călatorii cu caracter ştiinţific organizate pe Dunăre, dintre care cea a contelui Marsigli a fost cea mai popularizată prin tipărirea la Amsterdam a mai multor volume, dintre acestea  fiind interesante ("Danubius Pannonico-Mysicus") cele ce descriu topografia Dunării (unde apare clar localizată cetatea Orşovei) şi speciile de vegetaţie şi de faună întâlnite (v. Păsările lui Marsigli), dar şi a altor personalităţi diverse, emisari, soli, suite regale, geografi, scriitori etc, unii dintre aceştia făcând călătorii forţate (emigraţie, exil, prizonierat etc).

Turiştii, împreună cu localnicii trebuie să fi participat la partide de pescuit, partide de vânătoare (la Orşova a fost construită chiar şi o cabană cochetă pentru vânători), la nedeile şi serbările organizate în localităţi renumite prin interpreţi vocali şi instrumentişti, prin dansuri şi costume populare, prin grupuri corale şi altele, ale tuturor naţionalităţilor din zonă (români, sârbi, germani, unguri, cehi, slovaci, croaţi, bulgari, evrei etc). Ca şi turişti veneau, de asemenea, rudele şi cunoştiinţele autorităţilor trimise de la Viena şi Budapesta, iar această mulţime de oameni, din atâtea locuri, erau găzduiţi în hoteluri. Uneori, când vreo molimă prindea călători prin zonă, aceştia intrau într-o carantină în Lazaretul de la ieşirea din Orşova spre Jupalnic (în Orşova veche, o stradă se numea Lazaret, iar o porţiune de teren dintre Orşova şi Jupalnic, pe partea dinspre deal era cunoscută drept Lazaret).

Sunt pomenite în diferite documente unele dintre hotelurile oraşului:

- Imparatul Austriei (Österreich), cu condiţii de locuire modeste, aparţinând într-o perioadă lui Raimund Doleschal;

                                              Fig. 36. Hotel cu etaj pe faleza Orşovei

- Regele Ungariei (König von Ungarn), chiar pe faleză, proprietatea lui Samuel Pataki şi, la început, a lui Franz Ozanics (fig.37 )

            Fig.37.Hotelul Regele Ungariei, vedere spre răsărit şi vederi spre apus, din diferite perioade

După cum s-a amintit deja, chiar casele unor negustori foarte bogaţi (Oprean, Radukan, Fota Popovici), fiind suficient de mari, au oferit găzduire unor personalităţi care au rămas mai mult timp în Orşova ori au trecut pe acolo cu diverse ocazii (precum împăratul Franz Iosef I, care a fost găzduit în casele lui Fota Popovici, pe durata festivităţilor de inaugurare a Canalului Sip).

S-a  amintit mai sus de călătoriile foarte dese dintre Herculane şi Orşova, de regulă făcute cu trăsura. Dacă acestea continuau spre Ada Kaleh, treceau podul peste Cerna şi în apropierea gării opreau în dreptul Parcului La Coroana (fig.39), unde era monumentul (fig.38)  ridicat IN 1857 de împăratul Francisc Iosif I pe locul unde a fost regăsită coroana Ungariei, în amintirea timpului în care (între 1849 şi 1853) aceasta a fost îngropata (într-un butoi cu grăsime) de către Lajos Kossuth, înainte de a trece în imperiul turc, în drumul exilului spre America.

Intrarea în parcul monumentului se făcea din şoseaua naţională, printr-o alee străjuită de plopi înalţi se ajungea la monumentul care simboliza prin formă şi arhitectură o coroană regală.

Fig.38   Capela Coroanei Ungariei

                                              Fig.39. Parcul şi monumentul Coroanei

În plus, chiar lângă oraş, turistii aveau la dispoziţie - aproape de zona centrală a localităţii, pe o vale, unde membrii societăţii locale de vânătoare au amenajat în jurul anului 1880 - un modern poligon de tir, având în preajmă un frumos spaţiu pentru serbări în aer liber şi un pavilion în arhitectura specifică zonei alpine austriece. Tot în acea perioadă s-au făcut şi primele patinoare (conf. CJP).

Continuând deplasările pe malul „românesc“ spre Vârciorova, atunci când conducătorul insulei încuvinţa, turiştii treceau cu bărcile în insulă şi găseau o lume cu totul diferită de ceea ce îşi putuseră imagina vreodată

Imediat după râul Bahna, pe valea Vodiţei se puteau vedea ruinele ctitoriei lui Nicodim cel Sfânt de la Tismana.

În sfârşit, pentru a recapitula, Orşova a avut câteva mari atuuri pentru a se dezvolta pe mai multe planuri, inclusiv turistic:

- a fost punct de graniţă între Austro-Ungaria, România şi Turcia; cei care au administrat oraşul au dorit să arate cât de mare le este puterea şi cât de dezvoltaţi sunt în raport cu vecinii, tocmai prin manifestarea acestor capacităţi la extremitatea teritoriului

- a fost  punct militar strategic deschizând de pe Dunăre accesul prin Banat înspre centrul Europei, dar şi din aceste părţi către valahi, turci şi chiar spre ruşi; importanţa militară a fost stabilită încă din antichitate, în evul mediu şi mai târziu cine stăpânea Orşova stăpânea şi circulaţia pe Dunăre, dar şi o cale de comunicare cu Bizanţul, numeroase bătălii purtându-se pentru a menţine sau a prelua controlul asupra Orşovei;

- a fost punct de vamă în antichitate pentru mărfurile care circulau pe Dunăre între Europa centrală şi Orient,

-  a fost aproape totdeauna o comunitate multietnică, capabilă sa se exprime mult peste mărimea urbei şi a numărului de locuitori.

După unirea Banatului cu România aceste atuuri au dispărut, Orşova s-a integrat cu oarecare dificultate şi după o perioada de substagnare, a recuperat încet, din păcate fără a se putea baza pe tradiţionalism.

8.3. Comunicaţiile 

Principalele comunicaţii s-au realizat prin: 

- Poşta. Vechile staţii de poştă de campanie militare au fost transformate în anul 1721 în staţii de poştă civile. Astfel de staţii de poştă civile au fost constituite de reşedinţele de district, iar în unele localităţi mai mici au fost organizate aşa zisele staţii de cambiatură (puncte pentru schimbul de cai) şi care au fost plasate din loc în loc pe reţeua de drumuri.(conf.CJP). Orşova a fost de la început oficiu poştal şi a distrubuit poşta în numeroase localităţi din zonă. Poştalioanele - începând cu guvernoratul contelui Claudius Florimund de Mercy, când au început să fie modernizate drumurile, înainte de pietruire şi asfaltare, cele mai importante lucrări facându-se la şoseaua Caransebeş-Orşova până în 1829 şi la Şoseaua Orşova -Moldova Veche între 1834 şi 1846 - au avut posibilitatea să circule mai rapid, mai sigur, pe un teritoriu mai mare. Corespondenţa în întinsul imperiu, dar şi din şi înspre alte ţări europene putea fi transmisă acum până în oricare cătun. 

-Telegraf şi telefon.

Un fel de istorie a telegrafului spune că:Telegrafia, se poate spune că datează de la inventarea telescopului (Galileo Galilei, 1609) cu ajutorul căruia se acopereau distanţe mai mari în transmiterea mesajelor. În anul 1690, Amontons a construit un telegraf cu ocheane, dar cel mai raspândit a fost telegraful francezului Claude Chappe ( 1791). Atunci s-a introdus şi termenul de telegraf derivat de la grecescul tele-distanţă şi graphos-scriere. Telegraful lui Chappe era alcătuit dintr-un sistem de semafoare cu braţe, transmiterea mesajelor fiind făcută după un cod cu 172 de semne.

Electricitatea a permis dezvoltarea telegrafiei pe fir (Morse 1838, Hughes 1855). În ţara noastră, prima linie sistem Morse a fost construită în anul 1853 pe traseul Viena –Timişoara – Sibiu, relativ repede după această dată, se realizează şi legătura telegrafică între Timişoara şi Orşova. Dezvoltarea acesteia s-a făcut în mod susţinut, plecând şi de la necesitatea comunicaţiilor aferente căilor ferate, căi ferate care au început să fie întinse pe distanţe din ce în ce mai mari şi în reţele locale şi continentale aproximativ în aceiaşi perioadă de dezvoltare cu telegraful.

Telefonia îşi leagă începuturile de Joham Reiss (1863) şi Graham Bell (1876). Telefonul  a fost introdus în Germania la 12 noiembrie 1877, servind mai întâi serviciilor interioare ale Poştei. Aproape contemporan cu telegraful, dar fără a-l înlocui (la CFR a fost utilizat până spre anii ’70, telegraful fiind utilizat pentru transmiterea de mesaje scrise), telefonul cunoaşte o dezvoltare explozivă, deşi la început el conecta doar lumea foarte avută. Din fotografiile realizate asupra unor obiective civile din Orşova de la începutul secolului XX apar “stative” cu izolatori puse pe stâlpi ori pe clădiri, pentru o gramadă de fire pe care puteau funcţiona telegrafele (în majoritate deservind instituţii) şi telefoanele. Cu toate acestea, telefonia pe fir nu    s-a dezvoltat atât de puternic şi pentru cetăţenii localităţilor, dovadă numărul relativ mic de persoane abonate, până la introducerea centralelor automate cu relee. 

- Radio

În 1886 Guglielmo Marconi inventează radioul, plecând de la dezvoltări teoretice ale lui Tesla, căruia-până la urmă i se recunoaşte meritul de a fi inventatorul radioului. Iniţial, emisia radio s-a făcut pentru a asigura o alternativă la telegraful cu fir. În România, primul semnal radio lansat în eter a fost realizat de fizicianul Dragomir Hurmuzescu. În 1932 apare legea pentru crearea reţelei naţionale radio, în 1937 fiind posibilă recepţionarea semnalului radio cam pe tot teritoriul românesc.

Date privind evoluţia radioului în Orşova trebuie căutate la Radiodifuziunea româna, dar este aproape sigur că până la al doilea razboi mondial nu erau multe aparate de radio în Orşova; imediat după, s-a dezvoltat reţeaua locală de transmisie prin difuzoare, semnalul radio fiind preluat de la o staţie de captare.

Nota:Imaginile prezentate mai sus provin parte din colecţia de vederi, fotografii şi hărti scanate, respectiv partea cea mai importantă este preluată din internet.