Ca de fiecare dată Generalul de trei stele, M.A.I. Iţilă, se trezi cu noaptea-n cap şi cu multe idei, unele mai limpezi decât altele, câteva confuze, cele mai multe bune de aruncat la coş, sau în maşina de tocat idei, toate însă ordonate pe două linii foarte bine definite: a) idei pentru planul de bătaie; şi b) idei pentru planul de rezervă.
– Trăiţi! domnule general. Să v-aduc stelele?
(Menţionez aici că din raţiuni de maximă securitate de stat şi personale, generalul nu se mai culca acasă, cu nevasta, ci la birou, la fel ca premierul misogin al Italiei, Berlusconi, deşi el avea altă atitudine faţă de femei în particular şi faţă de nevastă-sa în general, care era liberă să se culce noaptea cu un bun prieten de-al ei, ştiut fiind că dacă era singură în pat i se făcea „o frică de moarte”, toate astea chiar dacă povestea alimenta tot soiul de interpretări fanteziste despre vieţile lor private, începând cu fanteziile neamurilor, continuând cu ale prietenilor şi terminând cu cele ale scormonitorilor şi profitorilor de pe urma vieţilor lor intime, precum şi ale altora.)
– Bună, da. Vreo supernovă, ceva?!
– De data asta nu, domnule. Cu tot respectul, a venit numai o notă cu iz şi de uz intern, de la..., ştiţi dumneavoastră de unde! în care scrie, negru pe alb, că ridicările în grad şi acordarea de stele nu se mai fac decât în funcţie de creşterea gradului de poluare. Dar ce s-a întîmplat? că aveţi aşa... o faţă cam... Să le aprind?
– Aprinde-le p-astea de le am, lasă comentariile, şi adă carnetele.
– Toate trei?
– Toate! M-am trezit iar cu o privire globală, m-am trezit privind cu un ochi la slănină şi cu unul la făină. Aproape că am o perspectivă de 360 de grade la cald şi la rece, şi ar fi păcat să pierd oportunitatea asta. Acum scrie aşa, în carnetul albastru: nicio informaţie nu va mai trece Carpaţii, însă vom proceda în aşa fel, încât informaţiile să treacă precum tancurile prin furcile caudine.
– Vă aduc micul dejun, domnule?
– Da! Vreau să scoţi ochii presei, la conferinţa de presă provocată intempestiv, peste câteva minute, şi să-mi serveşti, la sfârşit, ochii ăstora copţi, copţi şi ieşiţi din orbite pe ecranele tuturor televizoarelor mari consumatoare de electicitate.
– Ce urmărim în subsidiar, domnule?
– Urmărim să informăm corect publicul, cum că nivelul culturii de consum al populaţiei a atins cote nebănuite, vizibil prin nivelul uluitor al masei de peturi, pungi de plastic şi alte resturi fără aditivi oxo-biodegradabili încorporaţi, repartizate, toate, pe centimetrul pătrat şi în elevaţie, până la nivelul şi anvergura unor zgârie-nori din statele aşa-zis dezvoltate. În altă ordine de idei, o să arătăm, cu cifre, nivelul nesperat de propagare al culturii grătarului, în ciuda condiţiilor meteo improprii, tip de cultură care ne asigură menţinerea originalităţii şi specificităţii comportamentale, prin comparaţie cu elementele instabile de originalitate ale altor aşa-zise civilizaţii mai vechi sau mai noi din întreaga lume, în special din U.E. şi din ţările arondate N.A.T.O. Întâi să le spui că D.G.I.P.I. (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă) este, contrar tuturor aşteptărilor, cea mai tânără structură de informaţii din peisajul instituţional de specialitate românesc, că e complet demilitarizată – asta să o spui cu voce ridicată! – şi că personalul, a cărui medie de vârstă este de aproximativ 36 de ani, e majoritar format din ofiţeri cu specializări corespunzătoare diverselor profiluri de muncă, ceea ce denotă că personalul instituţiei se compune din funcţionari publici cu statut special, care au drepturi şi obligaţii prevăzute de lege. Tot cu voce clară să spui că instituţia are o cultură organizaţională bine conturată, cu nivele de exigenţă majore, cu standarde profesionale şi de integritate riguros proiectate şi că acordăm o atenţie deosebită acestui lucru, printr-o structura specializată cu atribuţii în domeniul resurselor umane. Să accentuezi că: educaţia, inteligenţa, personalitatea echilibrată şi dorinţa de perfecţionare continuă sunt caracteristici de bază ale lucrătorilor; că angajatul nostru trebuie să manifeste loialitate faţă de ţară, faţă de principiile şi valorile democraţiei şi statului de drept; că el are obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării; că solicităm angajaţilor să dea dovadă de cel mai înalt grad de abnegaţie, abilitate, încredere, şi spirit de sacrificiu, fiindcă, nu-i aşa, curajul – în cel mai înalt grad – este o cerinţă obligatorie –, pentru că siguranţa cetăţeanului este prioritatea fiecărui membru al instituţiei, dat fiind că fiecare acţiune şi activitate desfăşurată are ca principal obiectiv servirea interesului comunităţii, asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, alături de celelalte instituţii cu atribuţii de aplicare a legii, la nevoile de siguranţă ale oamenilor; în concluzie – chiar aşa să spui: “în concluzie!” – a fi angajat al instituţiei înseamnă să ai conştiinţa îndeplinirii unei sarcini unice şi indispensabile pentru siguranţa cetăţenilor, să-ţi placă să faci performanţă şi să fii profesionist, adică nu e vorba doar de un loc de muncă, ci este vorba de o responsabilitate faţă de siguranţa cetăţeanului şi faţa de aplicarea corectă a legii prin vocaţie.
– ‘Ţeles, s’ trăiţi! Despre obiective şi priorităţi strategice, protecţia informaţiilor clasificate şi prevederile legale şi reglementările privind activitatea Registrului Intern nu spun nimic?
– După cum sunt definite toate astea, ele nu fac obiectul informării presei şi publicului. Toate ţin de bucătăria noastră. Acum, imediat, du-te şi vezi dacă discuţia noastră a fost înregistrată şi dacă e gata stenograma. Consiliera-şefă de cabinet, care face parte din personalul angajat contractual, după cum bine ştii, să ia copiile şi... să facă ce trebuie cu ele, ştie ea ce trebuie să facă! Du şi notele astea la financiar. Să-i dea prima, să-i facă lichidarea şi să-i calculeze daunele cuvenite pentru desfacerea unilaterală a contractului de prestare de servicii. Înainte să ducă cui trebuie, ce ştie ea că trebuie să-i ducă, să treacă pe la tribunal şi să depună o plângere împotriva noastră ca instituţie care a abuzat de ea, cerând judecarea cazului în regim de urgenţă – spune-i că am vorbit deja acolo, să nu fie îngrijorată, iar mâine să facă bine să vină mai devreme la serviciu. Şi, să nu uit! să aibe asupra ei cererea de reangajare şi o cerere pentru un avans din leafă. Executarea!
– ‘Ţeles, s’ trăiţi!

***
– Trăiţi! Ordinul s-a executat.
– Scoate-ţi, acum, carnetul roşu.
– Scos. La odin...!
– Scrie aşa: Obiectivul nostru este cunoaşterea riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor pe spaţiul de competenţă, pentru asigurarea unei abordări eficiente şi integrate a situaţiei operative; priorităţile strategice ţin de natura optimizării şi modernizării, configurând astfel, noi, elementele de dezvoltare şi consolidare, în contextul modificărilor structural-organizatorice, aşa încât să crească teribil capacitatea de răspuns la ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile aferente domeniului de responsabilitate, concomitent cu îmbunătăţirea aptitudinilor de evaluare a situaţiei operative şi previzionare a evoluţiei acesteia, ca să combatem eficient criminalitatea transinstituţională, care ne omoară cu zilele, noi urmărind, de fapt, să întărim planificarea şi angajarea cu rigurozitate a efortului informativ cu caracter anticipativ privind vulnerabilităţile, riscurile şi disfuncţionalităţile, mai ales când vine vorba de propriile structuri ale ministerului nostru care mai cântă şi pe la alte uşi, în special când vine vorba de Planurile şi Programele elaborate şi aprobate de C.S.A.T., precum şi de nenorocitul ăla de Plan de Acţiune Schengen, adică, pe scurt, să ne asigurăm suportul informativ necesar desfăşurării în bune condiţii a unor evenimente de importanţă majoră pentru noi, în special în ceea ce priveşte protecţia informaţiilor noastre legate de ale ăstora care le mai deţin pe ici pe colo, cum sunt alea clasificate NATO/UE, aşa încât toate acestea să se facă, evident, numai prin personal specializat din cadrul structurii REGISTRUL INTERN. Doamne fereşte să-i treacă prin cap cuiva că un organism aşa de mic, aşa cum este “Registrul Intern”, doar o structură instituţională mică a ministerului, ce funcţionează în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, având în subordine subregistre şi puncte de lucru, organizate la nivelul structurilor ministerului, a căror activitate este autorizată de către O.R.N.I.S.S. în conformitate cu prevederile legale în vigoare, dar şi structură fiind în aşa-numita “Componenta Sistemului Naţional de Registre” (CSNR), subordonată Registrului Central din cadrul ORNISS, ce asigură îndrumarea, coordonarea şi controlul aplicării standardelor de protecţie a informaţiilor NATO/UE clasificate, să-şi păstreze, ca pe ochii din cap, atribuţiunile dobândite, mai ales rolul de compartiment cheie în toată degringolada asta a subordonărilor şi supraordonărilor intra, infra, ultra şi extra-instituţionale.
– ‘Trăiţi! mai rar dacă se poate.
– Bagă viteză, că ne-apucă noaptea, şi mai am şi altele pe cap. Aşadar: Registrul Intern din cadrul Direcţiei Generale de Infromaţii şi Protecţie Internă va avea în continuare atribuţia de a asigura fluxul informaţional către Componentele Sistemului Naţional de Registre - CSNR din subordine, prin activitatea de curierat, cu respectarea nivelului de clasificare pentru care acestea au fost acreditate şi va coordona, până la noi ordine, activităţile necesare în vederea acreditării, reacreditării şi desfiinţării subregistrelor, cooperând cu CSNR aparţinând altor instituţii, în scopul asigurării disponibilităţii informaţiilor şi realizării unui flux informaţional eficient la... la nivelul şi conform intereselor noastre, cu atât mai mult cu cât toate arhivele ăstora sunt în mâna şi în custodia noastră, de mai că-mi vine să-i mulţumesc şi Celui de Sus, pentru o asemenea mană cerească.
– ‘Trăiţi, n-am înţeles nimic, dar am transcris tot ce aţi spus.
– Nici nu mă aşteptam să înţelegi ceva, deşi e cât se poate de simplu. Hai să-ţi dau un exemplu: du-te până la biroul ăluia de e şef la Registrul Intern, vezi că e la etajul doi, şi zi-i să-ţi dea ce-i cer eu prin telefon, până ajungi tu la el. Stai aşa, ia şi ăsta: Ordin de declasificare a acreditării Dosarului nr. ..../ privind... / data:.. /. La întoarcere să-mi vii cu două copii ale dosarului.
– ‘Ţeles. Dar cu prevederile legale cum rămâne?
– Executarea! Totul e conform prevederilor legale. Pot, prin Ordin, şi chiar există mai multe astfel de Ordine, să aprob proceduri de acreditare, clasificare, declasificare, desfiinţare sau reacreditare şi reclasificare, după cum doresc eu. Pot să clasific şi să declasific un document de câte ori vreau eu, când şi cât vreau eu. E perfect legal.
...
– ‘Trăiţi, m-am întors. Aveţi aici dosarul original, cele două copii şi o notă de ieşire pe care mi-a spus că trebuie să o semnaţi.
– Perfect! Acum, ia nota asta de confirmare de primire semnată de mine, ia şi dosarul original şi ia şi nota asta de restituire a dosarului şi du-te înapoi la el. I le dai şi îmi aduci nota de restituire semnată de el. Executarea!
...
– ‘Trăiţi, m-am întors. Poftiţi copia notei de restituire semnată de el.
– Să mergem mai departe. Scoate carnetul portocaliu.
– Scos, ‘trăiţi! Ascult.
– Primul lucru pe care n-ai voie să-l faci, e să te duci la biserică, să te spovedeşti. E un ordin. Ai înţeles?
– ‘Ţeles, şi îmi dau seam şi de ce îmi daţi acest ordin. Cum ar veni, m-aş băga în conflict de interese. Da’ ce zic eu?! Pe mine ca pe mine, dar pe dumneavoastră v-aş băga rău de tot.
– Acum scrie! şi lasă astea. Scrie în carnetul portocaliu: referitor la “Prevederile legale ce reglementează activitatea Registrului Intern al M.A.I.” se va acorda o atenţie specială capitolului “Alte ordine şi instrucţiuni de linie”, dată fiind posibilitatea extrem de generoasă a acestei prevederi de a stimula iniţiativa noastră în materie.
– Trăiţi! recitind îmi dau seama că e adevărat ce spuneţi, dar ne vor lăsa oare să şi dăm curs unei astfel de prevederi generoase?
– Ba bine că nu! Legislatorii sunt nişte proşti. O grămadă. Puţin spus, de fapt sunt fuduli! Au ajuns până la a crede că ne pot întrerupe continuitatea în muncă şi carieră. Fudulii lu’ peşte ce sunt! Dar să trecem la chestiunile frumoase, de exemplu, scrie o notă prin care îmi anunţ soţia că, astăzi, nu ne putem întâlni să luăm prânzul în oraş, fiindcă am treabă, sunt într-o misiune la un ştrand acoperit. Apoi scrie că am rămas siderat de spusele generalului rus Suvorov, care zicea cam aşa: „Am să las doar ochii românilor, ca să aibă cu ce să plângă”; după care scrie maxima asta a generalului Patton: „Vreau să vă amintiţi că nici un nenorocit nu a câştigat vreodată un război murind pentru ţara lui. L-a câştigat făcându-i pe alţi săraci nenorociţi să moară pentru ţara lor”. A, că tot veni vorba de Suvorov, care detesta puştile, fiincă gloanţele, zicea el, sunt aiuristice, baioneta fiind de cel mai mare preţ; scrie că am să înlocuiesc postoalele cu apă din dotarea angajaţilor noştri, care trezesc doar râsul atunci când inamicii îşi dau seama că au fost stropiţi cu apă chioară, oamenii noştri devenind culmea ridicolului atunci când, folosind pistolul ca să lovească, nici măcar o vânătaie nu pot produce; aşadar, angajaţii vor fi dotaţi cu pahare de sticlă cu apă, în caz de folosire efectul fiind unul de debusolare completă a adversarului, cum se întâmplă, de regulă, atunci când arunci în faţă omului conţinutul paharului, fără a mai vorbi de faptul că-i poţi provoca răni serioase, lovindu-l cu paharul gol, căci, iară, vorba lui Patton!: “Daţi iama în ei! Vărsaţi-le sângele! Când o să vă băgaţi mâna în nişte bucăţi de carne care mai înainte era faţa celui mai bun prieten, o să ştiţi ce aveţi de făcut. O să-i ţinem de nas şi o să le dăm şuturi în cur. O să-i lovim de o să le meargă fulgii şi o să trecem prin ei ca căcatul prin cur.” Hai, ia-ţi carnetele, ia şi copia “Dosarului nr. ..../ privind... / data:.. /” cu tine, şi marş la conferinţa de presă. La sfârşitul conferinţei de presă să inviţi, la pupitru, doi jurnalişti, chipurile ca să le transmiţi felicitările mele, însă, să te prefaci că eşti grăbit şi să pleci, lăsând cele trei carnete şi copia “Dosarului nr. ..../ privind... / data:.. /” la vedere. Ai înţeles? După aia să vii încoace. O să mă uit la televizor, ca să văd cum te descurci.
– ‘Ţeles!
– Executarea!
– Să trăiţi!

***
– Te-ai descurcat, adu-mi microfonul, acum!
– ‘Trăiţi, pe care?
– P-ăla subcutanat, tip Malaysia, că mă duc în misiune la piscina acoperită. Sper să aibe şi ăia, cu care mă văd, tot subcutanate, altfel îmi pierd timpul de pomană. Zic să dau eu un transcript mare şi tare pe piaţă, iară ei, sper să dea un serial cu cinci episoade. Gata! până mâine eşti liber.
– ‘Trăiţi!

***
(De data asta n-o să le meargă cu şantajul, gândi generalul. Până aici le-a fost. Orice m-or întreba, am să abat discuţia spre tema, oarecum eseistic-poetică, a semnificaţiilor ascunse ale culturii grătarului de la noi, care înalţă înspre cer, pornind de la fundamentul jărăgaiului extractor al esenţielor din substanţele docil expuse pe suprafaţa grătarului, transformând totul într-un fum colportor al tuturor aromelor demne de remarcat. Sper să-i conving că acesta este cel mai sigur şi necostisitor mod prin care se face şi se propagă imaginea de ţară a României în lume, chestiune care ne dă atâta bătaie de cap, din păcate. Am să accentuez, insistând chiar mai mult decât ar fi cazul, asupra valenţelor comunicaţional-informaţionale ale acestei păduri de fumuri, care se înalţă calm şi promiţător spre înalturi. Sper să nu uit să lansez şi noua mea interpretare a vorbelor româneşti: “nu se vede pădurea de atâtea uscături”, oferind posterităţii alte vorbe de duh, în cheie non-eliptică: “fără atâtea uscături, nu-i de conceput pădurea de fumuri.”).