Partea 1: Fasole ţucără cu puţin Aristotel

Dupã o caniculã prelungitã, uite în fine o dimineaţã un pic mai rãcoroasã. Tãranii au dormit pe platoul halelor, urcaţi pe tarabele din piatrã, iar dimineaţa i-am gãsit voiosi, dornici sã-si vandã cât mai repede legumele, sã plece acasã, la slujba de duminicã dinainte de prânz. Am dat o raitã pe platoul halelor si m-am întors cu ingredientele pentru o salatã de varã de fasole ţucãrã cu mult pãtrunjel, usturoi si rosii de gradinã, stropitã generos cu lapte bãtut.

Dar, cum se întâmplã de multe ori în toiul unor activitãti casnice, gândul a început sã frãmânte amintiri, legãturi, concepte, trecând în revistã, ca o morişcã pe malul apei, care-si tot învârte elicea în pale de vânt, tot ce a acumulat într-o existentã de femeie, la capãtul de drum dinaintea pensiei unui filolog eşuat, de amar de vreme, în traduceri tehnice şi nu numai, în…marasm, convenienţe, roluri minore de necesitate, etern feminine. Activitate în bucãtãrie. De câţi ani? De câte decenii? Pentru câte, care, cum şi unde… guri înfometate la ora prânzului? Mişcãrile sunt simple, mâinile merg mecanic la capetele pãstãii, reteazã vârful, desprind aţele, sunt câteva -iarãsi a amestecat ţãranul ţucãra cu alte soiuri, deh! … Şi gândul zboarã la alte kilograme de fasole, curãţate în alte zeci de ocazii, la cratiţã, în graba de a face mai multe treburi casnice deodatã; portocalele bolborosesc în robot, masina de spãlat mormãie ceva descântând în zumzãituri o tranşã de rufe, etc -pentru cã dincolo aşteaptã traducerile, sau, mai de mult, unul din copii în jocul cãruia trebuie sã intri, sau meciurile soţului, la care trebuie sã empatizezi, mãcar şi numai când auzi vocea prelungã a crainicului “goooooooooooooooool!!”- cam aşa s-ar defini, pe scurt, potpuriul unui şir de duminici acasã.

Partea 2: Metafizicã de familie

Metafizica, studiul fiinţei şi fiinţării, deci al Realităţii. Cuvântul meta-fizică însuşi este compus. Meta (după) + physika (cele fizice).

Cu multã autosugestie. Femininã. Romantism, visare, irealitate, slãbiciune a “sexului slab”… cum se spune. Celula familiei. Doritã, încercatã, dominatã, întreţinutã, suportatã, asumatã. O redutã care se tot macinã pe un sol pietros - “Casã de piatrã!”.

Asta pãţeşti când cureţi douã kilograme de fasole ţucãrã, într-o duminicã dimineaţã. Te apucã prânzul. Îţi treci în revistã toatã viaţa.  “Gooooool!!”-  Într-adevãr, GOL!  Acest gol care te invadeazã în bucãtãria înghesuitã de bloc. Dincolo de mişcarea mecanicã a mâinilor pe muntele de pãstãi de fasole. Prima tranşã este deja în vasul de fiert în aburi, care-şi bolboroseşte apa în cratiţa de dedesubt, invadând cu vaporii nemiloşi “familia” fasolei, numeroasã, curãţatã cu grijã mâncãtoare de timp, şi instalatã, iatã, confortabil ca o prinţesã, în vasul de deasupra. Se înmoaie. Nu prea mult, trebuie sã rãmanã uşor crocantã, sã primeascã pãtrunjelul proaspãt şi mujdeiul de usturoi care o mai înmoaie puţin.

Revenind la METAFIZICA, ea se referă la orice există, privit prin perspectiva strictă a simplei sale existenţe şi nu a relativei importanţe pe care acel corp, lucru, obiect, concept, idee, noţiune, ... l-ar avea sau nu. - Iatã cum, ca şi când aş fi pe chat cu …Aristotel, crâmpeie din nişte foarte vechi prelegeri la universitate se împrospãteazã, în miros de fasole fiartã…

1.      Omul

a.     = este un compus din materie şi formă. Corpul nu este materie decât într-un sens metaforic deoarece, ca substanţă primă, şi corpul trebuie înţeles tot ca un compus formă-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil drept corp este act al corpului, adică formă în act. De asemenea, sufletul individual este, la rândul său, un compus care are drept formă intelectul. În concluzie, omul este o substanţă având ca formă sufletul intelectiv.

b.     = fiinţă morală, capabilă de acţiuni în vederea binelui

c.     = fiinţă socială "zoon politikon" (vieţuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască în stat şi foloseşte statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiţiei necesare practicării virtuţii dianoetice (care procedeazã la o concluzie pe baza judecãtii sau argumentelor, mai degrabã decat pe intuitie)

d.     = caută frumosul, arta fiind o imitaţie a realităţii cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin disciplinarea pasiunilor)

Care om? Ei,  omul universal. Dar şi cel concret: eu, tu, el.  Şi încã şi mai concret, omul din mine, din noi, din fiecare. Omul de dincoace de metafizicã, banal, sãrman, bântuit de spaime şi orgolii, entuziasmat de lecturi şi îmbãtat de muzicã.

Partea 3: “Noţiunea de câine nu muşcã”

DINCOLO DE BINE ŞI DINCOACE DE RÃU, indiscretã atmosferã confuzã, detaşatã de orice clepsidrã ; cronometrul interior tic-tacãie tic-tac. Cucul s-a defectat şi cascã leneş… Ca apele tulburi ale vâltoarei cu bulboanã, m-am umflat, m-am revãrsat de vreo douã ori  la rând şi acum plutesc cu buşteni rãzleti, cu gâlgâituri pe la maluri şi nu-mi cunosc hotarul din celãlalt capãt al meu. Am pe margini pajisti verzi, cu salcii unduitoare care-mi mângâie pe furiş curgerea molcomã… am nostalgia mãrii spre care curg într-una, fãrã sã ajung vreodatã. Pe alocuri sunt liniştitã ca un lac în asfinţit şi, mai departe, mã reped cu valuri şi spumã peste stânci colţuroase, tocindu-le intenţiile nemãrturisite. Dincolo de mine poate fi bine, deşi dincoace de mine poate fi rãu…

Dincoace de metafizicã. Pentru cã existã un « dincolo de metafizicã » şi un « dincoace de metafizicã ». Dincolo, încã nu am ajuns, sunt încã dincoace, vezi bine.

 Dincolo, cum spunea Spinoza, « NOŢIUNEA DE CÂINE NU MUŞCà», pe când câinele nostru de pe-aici, de dincoace, câteodatã chiar te mai şi muşcã, sau mãcar te latrã o mulţime, sã-şi pãzeascã stãpânul, oricare ar fi el. Un strãin de tine. Nu uita asta. Fiecare cu casa şi grãdina lui.

Ia mâna de pe gardul altuia, vezi-ţi de propria casã, singurãtate şi nemernicie. Vezi-ţi de fasolea ta ţucãrã !

Vezi cã s-a fiert !...poftã bunã !