Există cu adevărat meserii de frecat menta: ambasador, de exemplu. Ambasadorul Paraguayului în Lesotho...ce e de făcut? Nimic! Trebuie doar să mergi acolo. Atunci, îți iei cu tine soția și celelalte tablouri, pianul și niște bibelouri ceva mai grele pentru ca cei care le cară să nu aibă cumva impresia că se mută un simplu consul. Și asta-i tot.     

Ei, sigur, odată ajuns la fața locului trebuie să te arăți un pic interesat, să citești ziarele...Uneori țara își schimbă cam brutal guvernul. Trebuie deci să mergi să iei ceaiul cu cel nou și să-ți iei politicos rămas bun de la cel vechi...Dar, oricum, asta nu e muncă, ci gesticulație. Ceva în genul lui Ricky Martin dacă vreți. Bine, hai, Ricky Martin se mișcă ceva mai mult; dar este și ceva mai tânăr.

În plus, toți ăștia sunt ambasadori care trec cu repeziciune în uitare. Când se schimbă regimul politic în Paraguay, ambasadorul Paraguayului la Washington este înlocuit și trimis apoi la Londra sau chiar la Paris, dacă aste într-adevăr o schimbare radicală. Dar la Maseru – da, capitala regatului Lesotho –, la Maseru, nici vorbă să se schimbe ceva. Nu vă dați seama unde s-ar ajunge dac-ar trebui să fie schimbați toți...? Atunci, tipul e liniștit. De altfel, în general, n-are niciun motiv de îngrijorare. În guvernul precedent, vărul lui era prim-ministru, iar acum că totul s-a schimbat radical în Paraguay, unchiul său a devenit ministru de interne. De ce-ar fi îngrijorat?

Bine, o să-mi spuneți, Lesotho nu-i treabă chiar atât de simplă, trebuie totuși să mergi până acolo. Dar, de fapt, nici măcar! Te duci un pic, așa, la început, ca să ocupi ambasada și să eviți squatter-ele. Pe urmă, poți lăsa un body-guard cu mâncare pentru pisici și cu sfatul să lase din când în când lumina aprinsă în hol. Cine-o să-și dea seama că ambasadorul Paraguayului în Lesotho nu este acolo? Pe cine-o să intereseze asta?

Și-apoi, mai ai și o nevastă care cică este soția ambasadorului  din Paraguay în Lesotho. În fiecare dimineață, când se trezește poate să-și spună cu mândrie, privindu-se în oglindă: „ Poate arăt eu ca dracu, așa, tocmai ridicată din pat și în papuci africani, dar sunt totuși soția ambasadorului din Paraguay în... unde naiba suntem aici? Nu-i nici Rizotto, nici Macedonia...Nu trebuie decât să ating ușor ușa și să-mi scot capul cu bigudiuri portocalii iar garda de corp îmi stă la dispoziție în poziție de drepți. Ooh, și cât e de frumos un body-guard mobil imobil! La vârsta pe care o are acum soțul meu, mai sus de-atât nu va mai putea ajunge, dar nici așa nu e rău deloc. Aici, viața este specială dar toată lumea este drăguță. În timp ce până acum totul era exact invers. Și eu care-am crezut întotdeauna că viața a fost drăguță cu mine, dar oamenii mai degrabă speciali, dacă înțelegeți ce vreau să vă spun...În fine, am avut totuși câteva griji de când am sosit aici: ruleta unui picior al pianului s-a blocat în timpul mutării. Ce mai încolo și-ncoace, era blocată-blocată! Și dacă detest ceva în viață, e o ruletă de pian care se blochează! Alții nu suportă foametea sau țânțarii, eu n-am nicio problemă cu asta. Dar o ruletă de pian blocată îmi strică toată ziua. Mai ales că soțul meu nu se pricepe la reparat, și ca să găsești în Lesotho – ah, în sfârșit, mi-am reamintit numele: Lesotho! Trebuie neapărat să mi-l notez undeva pentru că totuși...Ei bine, e mare bătaie de cap să găsești în Lesotho pe cineva care repară rulete de pian Herman...Și, evident, au împins pianul cu ruleta blocată. Ca și cum nu era destul, s-a mai zgâriat și parchetul. Nu se face, totuși, nu suntem la noi acasă... Încă puțin și vor crede că soțul meu are niște dinți cu care poate zgâria parchetul, mai ales la vârsta lui și cu dentistul pe care-l are.”

***

Din când în când, ambasadorul trebuie să facă un discurs. Bineînțeles, nu el este cel care îl concepe dar trebuie să-l pronunțe și asta-i treabă serioasă:

          „Niciodată Lesotho și Paraguay, ce astăzi merg mână în mână, nu s-au simțit mai apropiate. Oceanul ne separă, se spune, dar eu spun că (bate vântul aici) ne reunește. Paraguayul a suținut în permanență aspirația lesothiană la progres, fără de care n-am mai ști dacă istoria avansează (dar bate vântul ca dracu’!) sau se află în recul. Președintele Paraguayului îmi spunea și săptămâna trecută în ascensor cât se felicită, așa în general, dar și pentru progresul economic înregistrat de Lesotho, prin prisma căruia vede o mare lecție dată tuturor popoarelor care nu se descurcă la fel de bine. Țările noastre sunt, deasemenea, exemple pentru umanitate în materie de pace: niciodată una n-a invadat-o pe cealaltă, nicio exigență teriotorială... Între noi nu există decât pace (de-a dreptul penibil vântul ăsta!) și acorduri comerciale. De anul trecut, exportul nostru a crescut cu 7,36 % în timp ce importul țării voastre a înregistrat o creștere la fel de mare. Prin intermediul meu, Paraguayul își salută cu fraternitate frații din Lesotho, țară a contrastului și a vântului, iar în fața acestui enorm entuziasm voi reveni.”

          Câteodată, ambasadorul nici măcar nu prezintă acest discurs. În acest caz este reprezentat. Există o persoană care îl reprezintă pe ambasador. Este meseria lui. Așa cum există reprezentanțe pentru aspiratoare există și reprezentanți pentru ambasadori.

          „- Dumneavoastră sunteți Ambasadorul?

- Întâi și-ntâi, se spune Excelența Sa și, în plus, nu sunt eu. Eu îl reprezint.

- Dacă nu este el în persoană, atunci nu pot să spun Excelența Sa.

- Da, dar nu puteți să spuneți nici ambasador, pentru că nu este el. Eu îl reprezint.

- Păi atunci, dacă nu este el nu-l putem numi ambasador din moment ce nu este prezent. Dar nici dacă este el pentru că trebuie să zici Excelența Voastră. În concluzie, cuvântul ambasador nu se pronunță niciodată?

- Ei, ba da, dar este o greșeală protocolară. Vă rog să mă scuzați acum, trebuie să-l reprezint pe ambasador în altă parte.

- A! Dumneavoastră ați pronunțat cuvântul ambasador!

- E normal. Eu îl reprezint.

- Eu mi-l reprezentam ceva mai mare.

- Ah, dar chiar este mai mare însă eu îl reprezint ceva mai mic.”

          În sfârșit, după cum vedeți, este vorba de o meserie dintr-asta, în care trebuie să lași din propria-ți persoană și care cere și ceva umilință dar, dacă se descurcă bine, poate găsi rapid pe cineva care să vrea să meargă la recepții în locul lui. Atunci, se anunță că reprezentantul ambasadorului este reprezentat la rândul lui de Consilierul Principal. Pentru că există și un Consilier Principal. Imaginați-vă un pic situația. Ambasadorul n-are nimic de făcut, încât nici nu mai este cazul să fie prezent. Soția Ambasadorului n-are decât de deblocat o ruletă de pian și, de fapt, nu o va face chiar ea cu mâinile ei. Reprezentantul Ambasadorului reprezintă bine, ciugulește trei fursecuri, trage un joc de cărți cu șoferul sau și-o trage cu secretara pe fotoliu dar ce mai încolo și-ncoace, asta-i mai degrabă vacanță. Imaginați-vi-l acum și pe Consilierul Principal sfătuindu-l pe Ambasador:

          „- Eu, dacă aș fi în locul dumneavoastră – pentru că așa-i vorbește – aș mai aștepta să se mai răcorească pentru a merge să joc golf.” Iar Excelența Sa îi răspunde:

          „- Despre ce este vorba? Nu prea îmi place formula pe care ați folosit-o: dacă aș fi în locul dumneavoastră.

          - Ah, dar este un condițional.

          - Tocmai, întotdeauna m-am gândit că în guarani și în bolborosiană condiționalul este mult mai aproape de viitor. De acum înainte să utilizați irealul trecutului îndepărtat; în cazul în care nu preferați realul trecutului foarte îndepărtat. Mai răcoare așa ca acum, spuneați?

          - Exact, Exactitatea Voastră.

          - Păi atunci ce mai așteptăm? Ordonați să ni se rezerve terenul de golf și să se lărgească găurile că sosim.”

          Și Ambasadorul plecă la golf cu Consilierul Principal în timp ce soția sa își continuă jocul la ruletă. Atunci, mă veți întreba, ce face adjunctul consilierului în tot acest răstimp? Nimic, pentru că nu mai este nimeni de consiliat. Îi dă doar, cu amabilitate, câteva sfaturi celui de-al treilea consilier care, în general, este un tânăr stagiar, absolvent de ENA și care nu prea îndrăznește să ia inițiativa.

          Aveți, deci, funcționarea normală a unei ambasade, dar imaginați-vă că într-o bună zi, printre toți acești oameni s-ar strecura vreun leneș!