Adrian FIRICĂ      

   

     Ordonanţă Hotărâtă pentru Guvern de mine

                                            

Doamna Andronescu e în cosmos demult, asta fără acordul Ministrului Justiţiei, Predoiu; presupun că s-a dus acolo stresată fiind de nişte prevederi constituţionale şi sub asediul elementarului fapt că era coaptă rău de tot de căldurile verii ăsteia, după cum se vede, bine, în cele de mai jos:
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
în conformitate cu art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 1 alin. (3) şi cu art. 5 alin. (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 2-4 din Legea consorţiilor universitare nr. 287/2004, precum şi cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre
... urmează articolele de la 1 până la 9 şi câteva anexe – deşi eu m-am convins din capul locului, iar de când cu criza asta, de când un drum în cosmos nu mai costă douăzeci de milioane de dolari, ci numai două, bag de seamă, cu drag, că Androneasca şi restul (Prim-ministrul şi MMFPS-istul) pot să meargă gratis ... în cosmos!
...
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:

Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Marian Sârbu

Bucureşti, 24 iunie 2009.

Nr. 749.

Dau şi detalii, pentru cine vrea să-şi facă vânt cu foile astea.
Primul Detaliu:
Art. 1. - Se aprobă Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor/programelor de studii universitare de licenţă şi sistemul naţional de codificare al acestora, cât şi numărul de credite de studiu transferabile, prevăzute în anexa nr. 1.
...
Art. 6. - (1) Noile specializări autorizate să funcţioneze provizoriu prevăzute în prezenta hotărâre au dreptul să îşi desfăşoare activitatea începând cu anul I al anului universitar 2009-2010.

(2) La specializările/programele de studii care nu se mai regăsesc în prezenta hotărâre nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2009-2010.

...
Art. 8. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 11 decembrie 2008.

Art. 9. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotârare.

Al Doilea Detaliu:
După ce se limpezeşte niţel Cosmosul, plec gratis în/prin el cu Predoiu de mână.

Al Treilea Detaliu:
Poate văd şi eu, de sus, din Cosmos, unde e semnătura Ministerului Justiţiei pe HG-ul ăsta, ca să pot spune mulţumit: Hai c-a fost o Glumă!

Al Patrulea Detaliu:
Aveţi grijă că, în conformitate cu Art. 6. - (1): “Noile specializări autorizate să funcţioneze provizoriu prevăzute în prezenta hotărâre au dreptul să îşi desfăşoare activitatea începând cu anul I al anului universitar 2009-2010.”; aşa că prevăd o cerere mare pentru zborurile prin cosmos.

M-am înscris, sper să nu-mi fie ignorată opţiunea absolută pentru “H(aiul) G(lumeţ)” formulat în acest articol 6, cu speranţa că el va fiinţa ca subiect prin testele de limba română ale Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării, cât şi prin testele Facultăţilor de Drept autorizate, indiferent de “spacialitatea” acoperită prin vocabulele articolului ... etc.!

Nota:
nu am îndrăznit să pun virgule, acolo unde se cuvenea, prin textele citate din normativul acesta aşa de important, ca să nu fiu acuzat de încălcări flagrante şi repetate ale legii.
 

Publicat prima dată pe Agonia.ro

http://romana.agonia.net/index.php/article/13897662/Ordonanţă_Hotărâtă_pentru_Guvern_de_mine