Mi-a parvenit de departe prin miraculosul curier electronic  ce face sa dispara distantele dintre oameni si continente, un document a carui  lectura m-a cutremurat. Este vorba de calvarul la care a fost supus Mantuitorul, dezvaluit prin revelatie divina Sfantului Dimitrie al Rostovului, talmacit dupa un manuscris care se afla la Manastirea Neamtului din Moldova. Caznelor enumerate in acest exceptional document le-am adaugat cateva din rezultatele Comisiilor Stiintifice care au obtinut aprobarea sa cerceteze si analizeze Sfantul Giulgiu de la  la Torino, cu amprentele lasate de ranile Mantuitorului pe aceasta panza de in pe care s-a imprimat sangele scurs din trupul Lui uns cu miresme. Am adaugat cateva consideratii istorice referitoare la contextul in care a avut loc acel dramatic eveniment ce a avut darul sa duca in final la nasterea unei religii monoteiste care a cuprins planeta, desi a fost supusa persecutiilor imparatilor romani incepand din anul 64 dupa Hristos, pana in anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare a semnat “Edictul de toleranta”, decretand  crestinismul “Religio licita” prin edictul din Milan, dupa castigarea, sub semnul Crucii, a luptei impotriva puternicei armate a lui Maxentiu.  

          Patimile Mantuitorului reprezinta expresia unui calvar a carui lectura este greu de suportat, rascolindu-te pana in adancul fiintei. Sfarsind lectura acestui terifiant document te intrebi pe buna dreptate, de ce oare L-au supus unor torturi  inimaginabile pe Cel-Fara-De-Prihana? De ce si-au varsat toata ura lor viscerala asupra Celui mai bland dintre fiii Omului? Astazi, dupa trecerea a doua milenii de la savarsirea acelei monstruoase  crime, mobilul ne apare  lipsit de echivoc.

           La intrarea triumfala in Ierusalimul dominat de maretia Templului construit cu 950 de ani inaintea Erei Crestine, Iisus a fost primit de locuitorii Cetatii ca un adevarat Mesia asteptat de sute de ani,  cu strigate de bucurie si aclamatii de “Osana Fiul lui David !”.   Viata pe care a descoperit-o acolo L-a dezamagit insa cumplit datorita desfraului, necinstei, intolerantei si urii.  Templul, care trebuia sa fie un locas de reculegere era plin la intrare   de tarabele vanzatorilor si ale zarafilor ce practicau schimbul de bani. Revoltat, El i-a alungat pe toti din Templu rasturnandu-le tarabele, zicandu-le: “Casa Mea este casa de rugaciune, iar voi o faceti  pestera  de talhari!” (Matei XXI-13).  Aceasta a fost picatura care a umplut paharul reprezentantilor fariseilor si saducheilor, care vedeau in mesajul Lui un ferment deosebit de periculos ce putea schimba mentalitatea poporului iudeu si principiile unei societati bazate pe Legea Talionului si pe dragostea de arginti, carora El le opunea Legea iubirii aproapelui, recomandand acumularea de averi “in Imparatia Cerurilor, nu pe pamant”, iar atunci cand a fost ispitit cu intrebarea “Se cuvine sa dam dajdie Cezarului sau nu?”, El le-a raspuns prin cunoscuta axioma despre “Dinarul Cezarului”, care era o demonstratie a doctrinei Lui pacifiste. Deja ecoul pildelor, faptelor si minunilor pe care le savarsise ajunsese la urechile lor. Iisus Nazariteanul trebuia sa dispara, pentru a nu disimina samanta dragostei,  tolerantei, cinstei si respectului  printre semenii Lui.   Marele Sinedriu al Ierusalimului L-a considerat un razvratit periculos ce punea in pericol stabilitatea tarii si a instigat locuitorii Cetatii sa ceara condamnarea lui la moarte.                                                                 Iata acum descrierea torturilor la care a fost supus Mantuitorul, redate in limbajul transcris dupa originalul aflat in posesia staretului Manastirii Neamt, Parintele Paisie, ce l-a primit de la secretarul Sfantului  Sinod din Petrograd, care mai tarziu s-a calugarit si a devenit ucenic al Sfintiei sale, luand numele monahal de Paisie. Intorcandu-se la Petrograd, el si-a petrecut ultimele zile intr-o manastire  unde a trecut la cele vesnice.

           “Dupa ce Iisus Nazariteanul   a fost dus in fata Sinedriului pentru a fi judecat si trimis apoi legat la Pretoriu, a luat drumul Golgotei (Via Dolorosa), drum pe care a fost supus unor batjocoriri mai injositoare decat cele care se aplicau celor mai mari talhari ai vremii. A fost tras de parul capului si de barba de 78 de ori si a primit peste fluerele picioarelor 172 de lovituri. A fost ridicat de parul capului si de funia cu care era legat de grumaz de 23 de ori, primind 172 de lovituri cu palmele peste obraji. Sluga arhiereului Malhus, cel caruia Mantuitorul ii  vindecase urechea taiata cu sabia de Apostolul Petru L-a lovit atat de tare peste fata, incat s-a auzit in toata curtea arhiereului cand a cazut Domnul la pamant si I s-au stramutat dintii din gura si I s-au intiparit urmele degetelor inmanusate metalic pe fata si mult sange din gura si din nas I-a iesit. Lovituri peste obraz, peste gura si peste ochi a primit de 28 de ori, peste grumaz a fost lovit foarte tare de 25 de ori, iar peste cap de 20 de ori. A fost legat la stalp unde a fost lovit peste tot trupul cu toiegele, cu trestiile, cu biciurile noduroase ale lictorilor de peste 6 mii de ori. Primind o lovitura cumplita, ar fi trebuit sa moara, dar, cu puterea lui Dumnezeu si a Dumnezeirii care era intr-Insul n-a fost biruit, pana ce nu s-a implinit opera mantuirii pacatelor noastre.                             

              Din gradina Ghetsemani si pana la Arhiereu, Mantuitorul s-a poticnit si a cazut la pamant sub greutatea crucii de 7 ori, a fost imbrancit si trantit prin lovituri foarte puternice de 3 ori, pe cap a avut o mie de intepaturi de spin, deoarece cununa I s-a asezat si ridicat in batjocora de 50 de ori. In urma loviturilor cu toiegele peste cap, I-au intrat 5 ghimpi, iar dupa moarte 3 ghimpi I-au ramas infipti in cap. Ducandu-si crucea spre Dealul Golgotei, a cazut sub greutatea ei de 5 ori foarte greu si atunci a primit 19 lovituri cumplite si a fost scuipat in fata de o mie de ori, iar in timpul crucificarii a fost scuipat peste trup de 73 de ori. A fost tras de urechi si manjit de 30 de ori, iar ranile si urmele lasate in urma loviturilor au fost in numar de 5475.

             Mantuitorul nostru a slobozit inaintea mortii Sale pe cruce 109 suspine din inima si a varsat in total in timpul Patimilor Sale 1.135.475 de picatiri de lacrimi, iar vanatai a avut pe tot trupul 1199. Trei mari si iuti dureri a avut Domnul, prima fiind cand a vazut ca in zadar si-a varsat sangele Sau, deoarece nu multi au fost cei care s-au intors atunci la Dumezeu, a doua mare durere a fost cand a vazut sufletul si inima Maicii Sale patrunse de rana patimirii Lui, iar a treia a fost cand I s-a pironit trupul pe cruce, ca asa de tare L-au intins, incat I s-au desfacut incheieturile toate. Atunci s-a infaptuit proorocirea lui David, care a zis: ”Numarat-au toate oasele mele”. Inaintea mortii, dupa numai 6 ore de la crucificare, a dat un tipat puternic si si-a dat duhul in mainile Parintelui Sau Ceresc”. 

              Acesta a fost cutremuratorul document pe care l-am primit prin curier electronic de la o persoana  de mare onestitate. Iata acum confirmarea oamenilor de stiinta care au analizat cu instrumente de laborator Sfantul Giulgiu.  Specialistii care au cercetat si analizat urmele lasate de sangele Mantuitorului pe  Giulgiu au stabilit ca Iisus a fost supus pe drumul spre Golgota flagelarii de catre un lictor care mergea in urma Lui, inarmat cu un bici alcatuit din mai multe curele, prevazute fiecare cu bile de plumb si bucati de oase care sfasiau carnea, facandu-I rani  adanci pe piept, pe umeri si pe spate pana la pulpele picioarelor. Ranile au fost in numar deosebit de mare, dar numai cele deschise si adanci, unele pana la os, au lasat urme pe panza de in a Giulgiului. Specialistii au confirmat si lovitura de bata pe care a primit-o in partea dreapta a maxilarului care I-a fracturat cartilagiul nazal, I-a zdrobit falca si I-a rupt dintii.

                       Spinii ascutiti si lungi ai cununii pe care I-au indesat-o in batjocora pe frunte I-au provocat rani adanci din care sangele I-a curs siroaie pe fata. Crucea masiva de lemn pe care a purtat-o pe drumul spre Golgota I-a lasat  pe umarul drept urme vizibile care au impresionat panza subtire. Sangele care I-a curs din abundenta din rani a permis, prin amprentele lasate, reconstituirea pozitiei in care au fost pironite pe cruce mainile Mantuitorului. Zdrobirea nervului median care trece prin locul in care au fost introduse piroanele, la inchieietura mainii, I-a provocat dureri cumplite care au dus la chircirea degetelor mari in interiorul palmelor, astfel ca amprenta lor nu apare pe Giulgiu. Antoine Legrand, unul din membrii Comisiei Stiintifice, consemneaza ca moartea lui Iisus nu a survenit in urma hemoragiei, ci a asfixiei. Fiind foarte slabit in urma torturilor la care a fost supus, Mantuitorul a murit relativ repede, nemaifiind nevoie sa I se zdrobeasca fluierele picioarelor cu o ranga de fier ca altor talhari, deoarece la proba infingerii sulitei in coasta de catre centurionul Longinus a reiesit ca nu mai era in viata.

                  Un alt membru al Comisiei, dr. Barbit, a demonstrat ca sangele Mantuitorului s-a difuzat in prelungirea firelor urzelii panzei, ceace elimina posibilitatea folosirii anumitor vopsele, cum au presupus cativa detractori.  Examenul stiintific la care a fost supus Sfantul Giulgiu a fost efectuat de un numar variat de specialisti, care au inceput cu analiza panzei de in in care a fost infasurat Iisus, panza careia i-au garantat autenticitatea, confirmand faptul ca petele au fost lasate de ranile deschise care abundau pe trupul Mantuitorului. Chirurgul francez Pierre Barbet de la Spitalul   “Saint Joseph” din Paris a declarat ca studierea petelor de sange a scos in evidenta o vasodilatatie intensa a capilarelor subcutanate care s-au rupt datorita loviturilor primite: “Urmele  flagelarii sunt nenumarate si se afla in majoritate pe fata posterioara. Se vad deasemeni pe umeri, pe spate si in zona rinichilor, coborand pe coapse si pe pulpe. Lictorul lovea cu cruzime, in urma loviturilor creandu-se milioane de hemoragii intradermice, sangele curgand siroaie pe umeri pana la pamant, astfel incat tot corpul Lui era o rana”.  Au fost prelevate cateva esantioane din  Giulgiu care au fost examinate in laboratoarele de la Oxford, Tucson si Zurich, sub conducerea directorului de la British Museum din Londra. Cu ajutorul razelor X si al ultravioletelor s-a putut stabili chiar si grupa de sange a Mantuitorului, AB. Antoine LeGrand, membru al Comisiei Internationale Stiintifice de Cercetare a Sfantului Giulgiu, a declarat ca in timpul cercetarii la care a participat si un membru al politiei judiciare, nu a existat nicio contradictie. S-a stabilit ca Giulgiul fusese impregnat cu smirna, o rasina parfumata provenita din arbustul “commiphora myrra” din sudul Arabiei. Sub forma de praf amestecat cu aloe, rasina era folosita la imbalsamarea mortilor la iudei, astfel incat sangele care a curs din ranile Mantuitorului a fost fixat pe panza curata de in datorita acestui amestec cu care femeile mironosite L-au uns dupa ce a fost coborat de pe cruce cu aprobarea procuratorului.

                   A fost intr-adevar Iisus adevaratul Mesia? Profetul evreu Isaia care a trait in sec. 8 IHr., a fost primul dintre marii profeti biblici care a proorocit venirea unui Mantuitor (Mesia) pe pamant si chinurile la care va fi supus de semenii Lui. La Cap.7-13 din Vechiul Testament el scrie: “Domnul meu va va da un semn. Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste un fiu si vor chema numele Lui Emanuel” , iar la La Cap. 53-7 si 8  el prooroceste calvarul la care va fi supus: “Chinuit a fost si nu si-a deschis gura Sa, ca un miel spre injunghiere s-a dus si ca o oaie fara glas inaintea celor care o tund, asa nu si-a deschis gura Sa. Pentru faradelegile poporului meu a fost dus la moarte”. Istoricul evreu Joseph ben Mathias (Joseph Flavius), care s-a nascut la cativa ani dupa crucificarea lui Iisus, scrie in cartea sa intitulata “Antichitati iudaice” (XVIII,63-67): “In aceasta epoca a trait Iisus, un om exceptional care a infaptuit lucruri miraculoase. El a castigat multi adepti printre evrei si printre greci. Datorita denuntului notabilitatilor noastre, Pilat l-a condamnat la crucificare, dar El a aparut a 3-a zi viu, asa cum au proorocit profetii”.

                       Au trecut 37 de ani de la rastignirea Celui care venise sa mantuiasca poporul lui Israel. In anul 70 al Erei Crestine, Titus Flavius Vespasian a cucerit cetatea Ierusalimului dupa un lung asediu in care tehnica de lupta si geniul militar al romanilor si-a spus cuvantul. In fundul prapastiei de la poalele zidului fortificat al orasului se putea vedea, dupa cum scrie John Carling in “Cetatea Blestemata”, mii de cadavre ale celor care murisera de foame in timpul asediului si fusesera aruncati peste zid de supravietuitorii orasului impresurat. Pe terenul plat de dincolo de prapastie  erau nesfarsite siruri de cruci cu acei locuitori ai orasului care incercasera sa fuga din cetatea infometata si fusesera rastigniti de soldatii Romei. “Cei crucificati, scrie Carling, erau aceiasi sau fiii acelora care strigasera <Rastigneste-L> cand Pilat, aratandu-L pe Iisus multimii le-a spus: ”Ecce Homo! Eu nu gasesc nicio vina in El” si le-a propus eliberarea Lui, dar ei l-au preferat pe  Barabas.

                   Dupa incendierea Templului, soldatii romani recunoscuti pentru cruzimea si barbaria cu care tratau prizonierii, au trecut tot ce era viu prin foc si sabie. Nu au fost crutati nici copiii sau batranii. Luptatorii zeloti care opusesera o rezistenta indarjita au fost ucisi pe loc, pastrandu-se dintre ei un numar de 700 dintre cei mai bine facuti pentru a insoti carul triumfal al lui Titus Vespasian. Tinerii au fost vanduti ca sclavi sau trimisi in diferite provincii ale imperiului pentru a fi dati prada fiarelor salbatice in arena. Cei alesi sa faca parte dintre prizonierii care erau dusi la Roma legati de carul lui Cezar erau biciuiti de lictori tot drumul, apoi injunghiati si aruncati in prapastie.  Cetatea Ierusalimului a fost rasa de pe fata pamantului, trecandu-se cu plugul peste locul unde fusese construita. Astfel s-au adeverit proorocirile profetului Ieremia (cca 570 IHr.): “Sionul va fi arat ca un ogor”.”Ma uit  peste tara si iata, este ruinata si pustie, nu este niciun om si toate pasariel au fugit”.

          Cand trupele romane s-au retras spre Cezareea duceau cu ele un urias cortegiu alcatuit din sute de prizonieri de razboi, plus comorile pe care le luasera ca prada de razboi din templul distrus, lasand in urma lor doar amintirea unei Cetati inflotitoare ai carei locuitori nu au stiut din pacate sa vada ca Cel  a carui rastignire au cerut-o era Mesia pe care il asteptasera secole de-arandul, dupa cum proorocise profetul Miheia (5,1) cu cateva sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului: “Si tu Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel, iar obarsia Lui este dintru inceput, din zilele vesniciei”. 

          Iisus Nazariteanul si-a indeplinit misiunea cu pretul vietii Sale. Religia pe care a intemeiat-o a patruns in cele mai indepartate colturi ale planetei, destinul spiritual al omenirii inscriindu-se pe o noua traiectorie in care omul a rupt lianele ce il tineau legat de ordinul primatelor si s-a inaltat cu o treapta pe scara evolutiei. Crestinismul, prin puritatea dogmelor sale ne-a insuflat sentimentele cele mai nobile, precum dragostea fata de aproapele nostru, mila fata de cel aflat in suferinta si intelegere pentru cel hulit, haituit si insetat de Adevar si Dreptate. Pusa in antiteza cu alte religii, Crestinismul se detaseaza prin contestarea violentei ca forma de manifestare, propovaduind in schimb dragostea fata de semenii nostri: “Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”, invata Iisus pe cei care il urmau si-I ascultau invataturile. (Matei 5-44). Aceasta este chintesenta crestinismului, religie fundamentata exclusiv pe dragoste si intelegere.