Adrian FIRICĂ      

   

Anunţ organizare licitaţie publică achiziţie Capac Scaun Principal Toaletă Palat Cotroceni

                                             - consens naţional „clasă politică – cetăţeni drept vot” -

 

Avertisment:
Titlul, subtitlul şi o serie de expresii din conţinutul articolului au respectat întocmai standardul formulărilor impuse şi unanim acceptate prin uzanţă în domeniul de referinţă abordat, tocmai de aceea, cu maximă atenţie de autor.

Particularitatea esenţială (vă veţi convinge după ce parcurgeţi textul de mai jos că există cu îndreptăţire o „particularitate esenţială”!) a politicii româneşti este lupta pentru impunerea tipului de capac care să acopere Scaunul Principal al Toaletei Palatului Cotroceni. Până în prezent s-au folosit capace tip Iliescu, Constantinescu şi Băsescu – cu o mică sesiune de probă interimară de tip Văcăroiu! Cu menţiunea că acest Scaun Principal de Toaletă a fost pentru uz masculin prin excelenţă până acum în Palatul Cotroceni părerile au fost împărţite/distribuite în timp, în ceea ce priveşte calităţile acestor capace cu regim special, pe o scală acoperind ariile: excelent, foarte bun, bun, acceptabil, slab, foarte slab, inacceptabil. O descriere succintă ar fi edificatoare:
- Capacul tip Iliescu, deşi a purtat o amprentă retro, a satisfăcut până şi necesităţile „umblătoarelor” de la ţară, ălea de curte, ălea ce nu reclamă racordare la reţeaua de apă-canal - nefericirea face ca aceste capace să se găsească în momentul de faţă numai în patrimoniul naţional, repunerea în funcţiune fiind interzisă constituţional;
- Capacul de tip Constantinescu a fost un proiect academic şi a rămas în acest stadiu, cu menţiunea că a fost abandonat de inventatorul însuşi, pe motivul că e supradimensionat;
- Capacul tip Văcăroiu a fost utilizat într-un caz de avarie, pe timp determinat – experimentul a fost unul reuşit, confirmând calităţile conservator-senatoriale ale capacului;
- Capacul tip Băsescu pare a fi extrem de manevrabil, având atât virtuţile unui vehicul tunat, cât şi pe acelea ale unui obiect multifuncţional, dat fiind că este dotat cu telecomandă (pentru treburile mici dar urgente sare atât capacul exterior cât şi colacul, iar pentru treburile mari se ridică numai capacul exterior, după utilizare capacul închizându-se ermetic în mod automat), un led de supraveghere permanentă asigură dialogul persoană-capac în cazurile de extremă urgenţă.
Cât priveşte modelul acţional, până în momentul de faţă, pentru alegerea tipului de capac s-a dat frâu liber unui tipar ce a privilegiat înfruntarea brutală a ofertanţilor pentru a impune modelul propriu şi partinic-doctrinar al partidelor, independent de necesităţile oarecum dispersate ale electoratului cu privire la tipul de Capac de Scaun Principal al Toaletei Palatului Cotroceni. Modelul comportamental al eligibilităţii folosit a funcţionat - de bine, de rău -, dar a produs răni şi a lăsat cicatrici, vizibile cu ochiul liber mai ales pe ecranele televizoarelor. După ziua Sfântului Andrei (îndrumătorul românilor!) de anul trecut (2008) s-a petrecut o iluminare ce a influenţat benefic spiritul solidarităţii naţionale. Oamenii politici, clasa politică şi electoratul s-au convins şi au acceptat tacit să renunţe la confruntările ce conţin în subsidiar doctrine politice, dând astfel curs manifestării unităţii de vederi în ceea ce priveşte interesul naţional unic pentru achiziţionarea Capacului Scaunului Principal al Toaletei Palatului Cotroceni. Ceea ce părea până acum a fi de domeniul utopiei în arealul societăţii româneşti, am spus „solidaritatea naţională”, s-a realizat firesc, natural, cât ai clipi din ochi.

Astfel, anul 2009 a fost declarat „Anul schimbării Capacului”. Se află în cursa pentru achiziţionare următoarele tipuri de capace: Capacul bifuncţional social democrat de tip Năstase-Geoană; Capacul democrat-liberal îmbunătăţit, dotat cu oglindă retrovizoare, de tip Băsescu; Capacul liberal neexperimentat cu emanaţii olfactive de tip Crin; Capacul individual-independent cu restartare automată de la distanţă de tip Oprescu; Capacul cu programare separatistă maghiară tradus în limba română; Capacul miniatural conservator dantelat; Capacul de excepţie naţională tip Vadimian; Capacul cu origine/licenţă nedeclarată.

Am încercat să accesez situl ofertelor de Capace pentru Scaunul Principal al Toaletei Palatului Cotroceni. Mă interesa preţul de piaţă estimativ, pentru că aveam de gând să fac un: Caiet alternativ de sarcini pentru achiziţionarea prin licitaţie publică a Capacului pentru Scaunul Principal al Toaletei Palatului Cotroceni. Acolo scria: sit în construcţie.


Notă:
Semnatarul rândurilor de mai sus poate fi găsit într-o pereche de jeans Lee Cooper Overalls LTD., material denim, raiat, culoare beige, croială clasică; purtătorul mulţumeşte pe această cale şi felicită firma britanică făcătoare a acestor nădragi, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la înfiinţare!