Privind cartea, cu un titlu si o coperta superbe, “Pod peste o cadere” – Constantin Oanca, 2008, nu pot sa nu ma gandesc ca viitorul este al cartilor mici si condensate. In fond, daca ai ceva important de spus, de comunicat, o poti face nu numai intr-un roman, ci si intr-un aforism, si acest lucru poate fi interpretat ca un mai mare respect pentru cititor. Tot ceea ce ne apartine cu adevarat, este ceea ce nu mai avem: trecutul nostru. Adica timpul care trece. De aceea, trebuie sa intelegem ca atunci cand ii punem cuiva in brate cartea pe care am scris-o (cine mai cumpara carti din librarii?…), ori atunci cand ii povestim 1001 nopti din tineretea noastra, ii cerem mai mult decat bani – ii cerem timp. Ii cerem viata. Un procentaj din viata sa.

Din acest punct de vedere, Constantin Oanca respecta cititorul – si acest lucru este sau va deveni foarte important. Cugetarile sale (din ce perioada de timp?) nu ocupa mai mult de 90 de pagini si sunt puse in ordine alfabetica. Cititorul poate incepe lectura la ce litera vrea si o poate incheia la mijlocul cartii sau la inceputul cartii. Pentru a o relua, atunci cand va avea timp si stare. “Timpul ne-a fost dat sa-l stapanim prin traire” scrie autorul.

Obsedat de kitsch-ul cognitiv si axiologic din jurul nostru, de tulburarea valorilor, Constantin Oanca proroceste: Slabirea prin kitsch, pana la atrofiere, a sensibilitatii omului, aceasta este apocalipsa lirica.

Profund ortodox, dar nu fundamentalist, ganditorul din Corod, judetul Galati, vede posibila sau de dorit si o imbunatatire, o democratizare a traditiei religioase. “Adevarul e cel mai bine slujit printr-o limba vorbita de toti. Exista si suport biblic in acest sens. La ce slujeste, atunci, conservatorismul lingvistic in materie de cult? Dumnezeu nu este al tuturor timpurilor?” Asadar, pentru o noua exprimare in Biserica, mai aproape de timpurile noastre. Biblia interactiva, cu prescurtari si link-uri, pentru Internet. Sa speram ca, totusi, fara emoticoane, care sa ne arate cand sa zambim, cand sa fim incruntati, cand sa fim meditativi sau cand sa ne facem cruce, cu cele patru taste-sageata, ori, mai rau, cu mouse-ul pe desktop. Dar atunci am putea intreba: la ce serveste limbajul poetic, sau metaforic, in general? Cate forme de cunoastere, atatea forme de comunicare, iar a schimba limbajul specific unei cunoasteri nu e numai blasfemic, ci si riscant. Riscant de doua ori: riscant din punct de vedere metafizic, al kairos-ului personal, dar si ca o contributie suplimentara la sporirea universala a amestecului de limbaje, la inaltarea noului Turn Babel al kitsch-ului cognitiv. Astfel, autorul ne obliga sa gandim, dar cu finete. Si ne obliga, ceea ce e mare lucru, sa-l citim.

Moldoveanul si universalul Constantin Oanca: un cugetator care isi respecta cititorul.