- “încet ne strecurăm în uitare” ai afirmat într-un poem din recentul volum apărut “Instrumentar pentru vis”. Poţi sa-ţi mai aduci aminte de unele momente mai importante din viaţa ta?

- Toată viaţa mea nu-i altceva decât un moment ipostaziat în pagini când pline de curcubeie, când cenuşii de-a dreptul. Dacă ar fi să scriu romanul vieţii mele, lucru pe care oricum nu-l voi face din lipsă de subiect, aş pune un singur punct…

- “ştiam că va veni şi această zi” spui în alt poem al aceluiaşi volum. Despre ce zi  e vorba ?

- Despre ziua în care secvenţele existenţiale se precipită până într-atât încât ai senzaţia că nu vei mai putea ieşi din ea.

- Pe lângă “Centrul Spaţiului” ce alte descoperiri ai mai făcut pe tărâm cultural şi nu numai ?

- Eu nu descopăr nimic şi sunt mândru de asta. Tot ce ştiu a mai fost ştiut iar ştiinţa vieţii mele e doar un fir cât o scamă pe brocartul greu al veşniciei. Am întors-o bine, nu?

- Preocupările tale literare s-au diversificat, în comparaţie cu preocupările altor tineri de vârsta ta. Scrii editorialele ziarului “Cronica sătmăreană” pe care-l conduci, eşti în fruntea Cenaclului “Preludii” din Odoreu de aproape 30 de ani, ai pus bazele revistei “Confluenţe”a instituţiei Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare a cărui director eşti, publici: proză, poezie, recenzii în revista literară “Citadela”, ai publicat 3 volume de poezie, bine primite de critica şi publicul cititor. Ce alte preocupări mai ai, şi pe când un volum de proză sau de ce nu, de teatru ?

Acum când înşiri toate acestea parcă am senzaţia că nu mai trebuie să mă autoacuz de lene. Dar sunt nemulţumit că scriu prea puţin, că mă las aluvionat nepermis de mult de mâlul existenţial.

- Care dintre cărţile scrise îţi sunt la suflet ? ...sau poate o mai porţi în suflet şi din diferite motive n-ai scris-o.

Nu-mi iubesc cărţile. După ce apar, chiar regret că le-am publicat simt încă un soi de neîmplinire, poate-s un tip mai greoi, poate că decolarea este mult amânată sau poate că aceasta nu va veni nicicând…

- Crezi că există “grupuri de interese şi corupţie” în domeniul culturii?

Într-o lume macerată de acest morb, nici cultura nu avea cum să scape. Dar aici banii sunt puţini aşa că şi caşcavalul este mic. Numai că în domeniul culturii orgoliile sunt uriaşe, ca şi dorinţa stupidă de a ieşi mereu în faţă. În faţă la ce? Nu conştientizăm încă faptul că suntem vecini cu neantul!

- Acum după aproape 18 ani de la căderea regimului totalitar, ar mai fi nevoie de o redresare culturală ?

Am avut ghinionul ca după Revoluţie mereu să avem la Cultură miniştrii nepricepuţi. Aşa că schimbări structurale nu s-au făcut. Nu zic, mai pieptănăm girafa cu câte un festival  „de mare răsunet” dar asta

 nu rezolvă nimic. Ar trebui promovată o lege pentru o adevărată Renaştere Culturală.

- ... dar de o “epurare” a elementelor care ne-au “turnat” în vremurile nu de mult apuse la Securitate?

Situaţia este atât de încâlcită încât este greu de crezut că acum s-ar mai putea face lumină. Mai vedem câte o răzbunare politică, mai o răfuială mafiotă şi astfel ies la lumină câteva nume de răsunet. Dar chipul Fiarei îl pot vedea foarte puţini.

- Se vorbeşte tot mai mult despre termenul “geografie literară”. Poate fi Sătmarul un punct distinct pe harta literară românească ?

- Eu cred că ar trebui să vină şi rândul acestor ţinuturi. Istoria literaturii române ne-a pomenit până acum la capitolul „şi alţii”. Poate de acum înainte vom avea mai mult noroc…

- Crezi că se poate trăi în România doar din scris ?

Asta-i o glumă bună! Cred că doar scriitorii de vagoane, dacă or mai fi existând, pot trăi din munca lor…

- Suferă scriitorul Felician Pop de complexul provincialismului?

Aiurea! N-am avut în viaţa mea niciun fel de complex, cunosc foarte mulţi „provinciali” care hălăduiesc prin Capitală. Dar dacă e să fiu sincer, România toată este cumplit de provincială iar diferenţele dintre poetul din Bucureşti şi cel din Rădăuţi de pildă, este în esenţă doar un una de accent.

- Te supără sintagma “poet de provincie” ?

Am răspuns adineauri, nici vorbă! Oricum, poezia adevărată nu prea are vreo legătură cu geografia.

- Cum se vede lumea literară din calitatea ta de preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest ?

Încă anemică şi dezlânată. De abia am început să ne organizăm dar cred că încet - încet vom reuşi să devenim o prezenţă reală în viaţa urbei.

- Într-un poem spui: “mai pot s-ascult” în ce măsură îi sau ai putea să-i asculţi pe tinerii ce bat la porţile afirmării?

- Am mizat întotdeauna pe generaţia tânără. Este o obligaţie pentru noi, nu una formală, de a-i sprijini pe cei tineri. Asociaţia noastră face acest lucru cu asupră măsură.

- “scrisul nu doare !” şi totuşi te-ai “îmbolnăvit” de el.  Când crezi că te vei vindeca de el ?

- Vindecarea nu-i altceva decât o formă piezişă a bolii.

- Se poate vorbi de o nouă promoţie de poeţi ?  Cine crezi că îţi calcă pe urme ?

- Nu-mi calcă nimeni pe urme, şi asta mă linişteşte. Scrisul este o ocupaţie sedentară a unor inşi singuratici. Fiecare să calce în propriile sale urme ca să fie sigur că nu va rătăci drumul…

- Tot mai mulţi tineri cochetează cu poezia în spaţul virtual. Să fie oare o mai mare libertate de exprimare în acel spaţiu sau teama de înfruntare cu rechinii breslei scriitoriceşti ?

- Cred că mai degrabă este vorba despre o modalitate modernă de comunicare, mult mai rapidă şi mai comodă decât cea clasică. Cât despre rechini, să ştii că nici nu-i bine să te bălăceşti în apa în care vânează aceştia…

- Sunt tineri care spre a-şi asigura succesul la public apelează la procedeele nonconformiste. Crezi “sănătoasă” această metodă de exprimare? Contribuie ea cu ceva la schimbarea mentalităţii cititorului?

- Scriam în editorialul din numărul trecut al revistei Citadela că tentaţia şocului vulgarizant nici măcar nu este originală. Etapele pe care se căznesc să le parcurgă acum nişte inşi, au fost demult fumate şi chiar cu „folos” încă prin anii 50, de nume de primă mărime ale literaturii universale. Vezi, Jack Kerouak, Bourrougs, Kennedy O Toole sau mai încoace, Philipp Roth
 

- Acum se scrie mai mult decât se citeşte, care crezi că ar fi “reţeta” ideală pentru echilibrarea acestui aspect?

- Trecem printr-o criză, eu zic pasageră, dar cred că oamenii se vor întoarce pur şi simplu la lectură. Nimic nu se poate compara cu o carte bună, citită seara la lumina abajurului. Chiar şi în Occidentul superindustrializat, cuvântul scris contează foarte mult!

- Trăim într-o Românie inclusă în Uniunea Europeană, ca specialist şi conducător al unei instituţii, vin şi te-ntreb: avem noi tăria de a ne păstra şi impune valorile tradiţionale în faţa fenomenului globalizare ?

Din păcate, multe lucruri bune din rădăcina noastră s-au pierdut demult. Dar cred că va urma o perioadă în care se va pune un accent sporit pe valorizarea identitară şi acest lucru se poate face doar în sfera culturalului. Vom fi o floricică mai mică, mai pipernicită dar cu petale splendide şi o mireasmă unică în grădina europeană!

- Ce întrebare ţi-ai fi dorit-o să-ţi pun şi nu ţi-am pus-o ?

- M-ai întrebat chiar mai multe lucruri decât aş fi vrut eu să-ţi spun!

- Îţi mulţumesc,