De la fereastra compartimentului, Alexandru privea furat de ganduri sirul copacilor care se pierdeau in zare estompandu-se in negurile amurgului. Pe langa sentimentul de nostalgie care il cuprindea intotdeauna la sosirea anotimpului autumnal, acum il incerca si unul de insatisfactie datorita faptului ca actiunea pe care si-o asumase se incheiase fara succes. La rugamintea "primarului" se deplasase in comuna acestuia pentru a-i contacta familia in vederea obtinerii unor documente de identitate personale care ii erau necesare in Bucuresti, unde statea ascuns in apartamentul de la etaj al proprietarului casei in care locuia Alexandru. Securitatea tinea insa sub observatie locuinta lui din comuna "C" si oricine lua contact cu rudele acestuia sau ale altor sateni, era retinut pe loc si interogat la sediul local al securitatii, unde se foloseau metode amintind de tribunalele inchizitorilale ale Evului Mediu.

Dupa ce s-a orientat la fata locului asupra situatiei si-a umplut rucsacul cu mere de la una din livezile din regiune, conform indicatiilor primite si s-a indreptat spre gara. In cazul in care ar fi fost retinut ca suspect consemnul stabilit era ca se inapoia dintr-o excursie la Cheile Dambovicioarei. Nu putea risca viata fostului primar care fugise de frica securitatii ce aresta pe toti cei banuiti ca au avut contact direct sau prin alte persoane cu luptatorii rezistentei armate anticomuniste care actionau in munti.

Pe primar il cunoscuse cu cateva luni in urma, cand acesta batuse discret intr-o seara la usa lui intrebandu-l daca poate intra pentru cateva minute. Alexandru, care il mai vazuse de cateva ori urcand scarile la etajul de deasupra, l-a recunoscut si l-a poftit inauntru. Acest om, care iesea din casa foarte rar, ii lasase impresia ca se fereste de semenii lui, nedorind sa atraga atentia asupra sa. De atunci venea aproape in fiecare seara la el deoarece nu avea pe nimeni de incredere cu care sa poata schimba o vorba, proprietarul si sotia lui fiind plecati de dimineata pana seara la serviciu, iar fata lor urma cursurile unei facultati. Dupa ce au comentat evenimentele care se desfasurau schimband dramatic ordinea sociala si politica tarii, relatiile dintre ei au devenit deosebit de apropiate. Alexandru a aflat date importante despre comuna "C" asezata pe raul Dambovita la poalele Masivului Iezer-Papusa de langa Schitul Negru-Voda, veche dava geto-dacica incarcata de istorie, langa bisericuta sapata in stanca unde se gasesc ruinele Cetatii Voevodului. In apropierea ei se afla celebra comuna Nucsoara care a dat un numar insemnat de luptatori ai rezistentei anticomuniste, regiunea fiind de un pitoresc aparte.

"Dupa ce vor pleca comunistii, va iau la noi sa vedeti locuri deosebit de frumoase, unde va puteti odihni o vreme", i-a spus primarul intr-o zi lui Alexandru, fara sa banuiasca insa ca nu comunistii vor pleca, ci el va lua in curand calea eternitatii, disparand pentru totdeauna datorita vitregiei vremurilor si abjectiei umane. Sirul amintirilor se intrerupse in acel moment deoarece usa compartimentului se deschise brusc si o tanara fata intra inauntru, agata in cuier un termos de-asupra caruia isi puse pardesiul si se aseza pe bancheta de vis-a-vis afisand o mina indiferenta;dar roseata din obrajii ei trada o stare de agitatie interioara. Scoase din buzunarul pardesiului o carte si-si cufunda privirile in paginile ei. Alexandru o privi cu coada ochiului incercand sa ghiceasca motivul intrarii ei atat de precipitate in compartiment, dar nu avu timpul necesar unei concluzii, deoarece trenul se apropie de gara orasului Pitesti si fata se ridica pregatindu-se de coborare. Exact in acea clipa insa usa se deschise cu brutalitate si doi vlajgani cu aspect de securisti o insfacara fiecare de cate un brat, astfel ca ea abia avu ragazul sa-si ia pardesiul din cui, nu insa si termosul. Intrigat la culme de cele intamplate, incerca sa iasa pe culoar pentru a privi de la fereastra sa vada ce se intampla cu fata, dar o voce striga spre el: "Nimeni nu paraseste compartimentul" !

Ajuns in Bucuresti, Alexandru, care luase termosul abandonat, il aseza langa rucsacul plin cu mere, dar acesta neavand un echilibru stabil se rasturna peste termos care se sparse si din el curse un lichid galbui cu miros de lamaie. Desfacu busonul pentru a aduna cioburile de sticla si dintre ele scoase un petec de hartie putin umezita pe care il despaturi si citi urmatorul mesaj dactilografiat: "Catre toate grupurile armate care actioneaza in Masivul Fagaras. In urmatoarele 24 de ore cateva batalioane ale DSS, MI si MFA, se vor indrepta catre versantii Carpatilor meridionali. Au in dotare armament automat de mare calibru si caini dresati. Un batalion este condus de col. Stanculescu, un ofiter mic de statura, negricios, iar alt batalion de col. Aldulescu, un barbat cu alura sportiva. Luati masuri corespunzatoare de camuflaj si deghizare".

Intrucat nu se lasase inca noaptea, Alexandru suna la usa etajului de de-asupra si-l invita pe primar la un pahar de tuica pe care o adusese cu el. Intra direct in subiect si ii arata biletul de hartie, povestindu-i intamplarea din tren si cele constatate in comuna pe care o pastorise. "Unul dintre noi trebuie sa ajunga urgent acolo", spuse acesta. "In orice caz nu d-ta, raspunse Alexandru, deoarece te-ar inhata imediat. Eu abia m-am intors si le-ar trezi banuieli, dar am pe cineva din fosta mea Organizatie de rezistenta care va accepta sa plece deoarece ii place enorm riscul".

Stefan a acceptat imediat sa indeplineasca aceasta misiune, dar nu a putut pleca decat a doua zi caci nu a prins nici un tren de noapte. A primit instructiuni de la fostul primar cum sa procedeze si cu cine sa ia contact pentru ca mesajul sa ajunga in mana luptatorior din munti. S-a intors insa dupa trei zile si a povestit lucruri care le-au umplut inimele de durere. Batalioanele securitatii ajunsesera acolo inaintea lui si urcasera coasta muntelui, lansand zvonul ca sus in munti actionau grupuri izolate de "banditi" care terorizau satele, furau, violau si ucideau cu sadism populatia pasnica, iar trupele venisera sa restabileasca ordinea in regiune.

Ce a urmat apoi se cunoaste. Luptatorii din munti au fost lichidati pana la ultimul dupa o rezistenta eroica in care si-au vandut scump pielea. Exista dovezi ca potecile care duceau la locurile in care se adaposteau si luptau acesti eroi au fost divulgate datorita tradarii unora dintre cei care le cunosteau si care i-au vandut miseleste, precum a fost vandut Horea, sau Tudor Vladimirescu, caci dintotdeaua au existat un numar de tradatori, cum au fost cei cativa luptatori din oastea dacilor care au indicat romanilor locul in care Decebal ascunsese sub albia unui rau comorile sale. Dupa ce legiunile romane au luat cu ele aurul gasit, pretul acestui metal pe piata mondiala a scazut la jumatate, atat de mare a fost cantitatea de aur insusita de cuceritorii Daciei… Teroarea s-a dezlantut apoi in toata tara, iar Alexandru a trebuit sa se ascunda la randul lui fiind sfatuit de rude si prieteni sa dispara pentru un timp deoarece incepuse un nou val de arestari. Dupa o perioada insa, intervenind un moment de acalmie in furtuna care se dezlantuise si-a asumat riscul intoarcerii acasa, unde a constatat ca primarul disparuse. Intrebandu-l pe proprietarul casei ce s-a intamplat cu el, acesta i-a raspuns ca nu a mai putut suporta situatia de fugar si fiind pus sub urmarire s-a predat.

Alexandru cunostea insa darzenia primarului care ii marturisise ca mai de graba s-ar sinucide decat sa cada in mainile securitatii si nu a dat crezare celor afirmate de proprietar, avand banuiala ca acesta l-a tradat ca masura de siguranta pentru a se pune la adapost de eventuala sa implicare intr-un proces de complicitate. De altfel proprietarul acceptase sa-l primeasca in casa lor pe primar desi acesta nu era din satul lui, ci din comuna natala a sotiei sale.

Amintirea primarului l-a urmarit multa vreme pe Alexandru, care nu l-a putut uita. Dupa multi ani, cand acest episod din viata lui se estompase putin, a aflat ca primarul facuse parte dint-un grup de localnici din Comuna "C"care ajutasera cu informatii si alimente luptatorii rezistentei armate din munti. Dupa prinderea prin tradare a capitanului Toma Arnautoiu si a frateui sau Petre, a colonelului Gh. Arsenescu in orasul Campulung-Muscel si executarea lor, cei care au avut rude sau prieteni printre luptatorii din munti, sau au ajutat direct sau indirect grupurile amplasate pe versantii Carpatilor, au incercat sa li se piarda urma raspandindu-se pe tot cuprinsul tarii. Desi nu i-a marturisit niciodata acest lucru lui Alexandru, el a avut tot timpul convingerea ca primarul se ascunde datorita faptului ca fusese implicat intr-un fel sau altul in lupta rezistentei amate a grupurilor care actionau in acea regiune, motiv pentu care ii purta un deosebi respect si admiratie.

De la aceasta intamplare au trecut cateva decenii. In anul 1977 Bucurestiul a fost zguduit puternic de un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, seism care a facut pagube materiale imense si a indoliat o multime de familii. Pe bulevardul Bratianu in apropierea Pietii Universitatii se afla blocul "Dunarea", fost "Bavaria", bloc ce s-a prabusit la cutremur. Intr-un apartament din acel imobil se afla intamplator in acea zi si proprietarul lui Alexandru, d-l Secara, care venise in vizita la un nepot al sau, fiind mare amator de vin adus de la tara. A fost unul dintre victimele din acel imobil care au murit sub daramaturi.

Si col. Stanculescu " cel mic si negricios" a avut o soarta asemanatoare. Dupa o perioada petrecuta in diplomatie peste ocean, unde fusese trimis ca recompensa pentru serviciile aduse regimului comunist, a fost rechemat in tara unde, datorita unei asa zise "deceptii sentimentale" s-a sinucis, fiica lui urmandu-i exemplul dupa putin timp.

In ceea ce-l priveste pe colonelul Aldulescu, acesta a abandonat uniforma militara, a studiat Stintele Juridice si a profesat avocatura. "Incerc sa salvez oamenii din mana procurorilor care tin regimul comunist la putere. Celor doi condamnati la moarte de la Pitesti am reusit sa le schimb sentinta in inchisoare pe viata" a declarat el unui bun prieten al lui Alexandru care il luase aparator intr-un proces inscenat de organele securitatii. Imbratisase probabil aceasta meserie datorita unui tardiv proces de constiinta pentru perioada cand participase activ la lichidarea cuiburilor de rezistenta armata din munti. Timpul nu i-a mai dat insa ragazul sa se reabiliteze in fata lui Dumnezeu deoarece un cancer ganglionar i-a pus capat zilelor, murind in chinuri ingrozitoare, asa dupa cum au scris colegii lui de la Baroul Municipiului Bucuresti in ferparul publicat in presa.

Se pare ca in aceste trei cazuri Justitia Imanenta si-a spus cuvantul. Personajele si intampalrile din aceasta povestire nu sunt rodul imaginatiei. Intamplatoare au fost doar momentele si conjunctura in care Alexandru i-a intalnit si i-a cunoscut indeaproape pe toti cei mentionati in acest remember, cunoscandu-le rolul pe care l-au avut fiecare in desfasurarea evenimentelor ce au bulversat tara dupa venirea comunistilor la putere, cand au fost exterminati un numar mare de oameni, a caror singura vina a fost dragostea fata de tara unde au vazut lumina soarelui si de meleagurile lor natale.