II Partea de Nord  (continuare) 

New Brighton (West) Livingston

Walker Park.

În acest loc, în 1874, Mary Outerbridge a adus tenisul pe iarbă din Bermuda. În 1880 primul turneu naţional de tenis a fost jucat pe terenurile ce azi se numesc Walker Park. D-na Outerbrige era sora lui Eugenius Outerbridge, după care s-a dat denumirea podului spre New Jersey mai târziu, iar parcul e numit după un prieten bun al familiei, George Walker, mort în Primul Război Mondial. Azi pe terenurile din parc se joacă tenis şi cricket.

Printre străzile în pantă din vecinatate, cu case victoriene, impunătoare, cu decoraţii aparente, construite în timpul Războiului Civil, sunt 2 exemple uriaşe pe strada Longfellow în stil Tudor (cu elemente exterioare de lemn tip bârne), care au apărut în scenariul Casa Corleone a lui Francis Coppola, film clasic din 1971 „Godfather” (Naşul).  

West Brighton- Port Richmond

Snug Harbor Cultural Center

Aflat pe Richmond Terrace, strada ce urmăreşte contururile de la nordul insulei, Snug Harbor, denumit iniţial Portul Marinarilor, complexul a înflorit în timpul dezvoltării suburbane al lui New Brighton în sec. 19. Bătrânii marinari îşi petreceau aici ultimii ani, aproape de apă, dar feriţi în acelaşi timp de tentaţiile oraşului (Manhattan).

În aşa-zisul stil Greek Revival, conceput de un tânăr arhitect, Minard Lafever, complexul a găzduit la început 17 marinari pensionaţi. La începutul sec. 20, numărul s-a mărit la 1000, el devenind un model pentru instituţiile caritabile din ţară. Întins pe 83 de acri, cu 28 de clădiri aranjate între grădini, acum găzduieşte un complex muzeistic: Muzeul Maritim Noble, după artistul maritim ce a trăit aici John Noble, Grădina Botanică cu grădini chinezeşti, şi muzeul copiilor cu elemente interacive fac parte din complexul ce se poate vizita. (www.rootsweb.com) 

Mariners Harbor

Mergând spre vest, tot pe Richmond Terrace, căpitani s-au stabilit înainte ca apele să se polueze, de-a lungul lor, prin anii 1850. Aici cei mai bogaţi trăiau în case pe 2 nivele, cu verande cu coloane, cu privelişte spre apă, spre crescătoriile de scoici ai căror proprietari erau.

Tompkinsville-Stapleton

În timpul depresiunii economice, prin fonduri oferite din partea guvernului în această arie din partea estică a insulei, s-au ridicat clădiri de interes public: bazine de înot şi băi publice. La timpul respectiv concepţia de cabine cu cheie şi duşuri pentru cei care foloseau facilităţile denotă un design de avangardă pentru acest program de arhitectură.

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în secret aici a avut loc o conferinţă internaţională. Winston Churchill debarcat de pe un vas englez în Staten Island, a mers apoi pe calea ferată până la Washington ca să se întâlnească cu preşedintele Roosevelt pentru negocieri.

 Clifton-Rosebank

Zona de pe partea de nord-est este majoritar populată de italo-americani.

Pe Tompkins Ave., în casa ce este acum muzeu, a locuit prin 1850 mândrul patriot italian Giuseppe Garibaldi împreună cu prietenul său care l-a găzduit Antonio Meucci. Aşteptând o ocazie favorabilă să se reîntoarcă în Italia, Garibaldi a lucrat la fabrica de lumânări din apropiere al cărei proprietar era Meucci, iar timpul liber şi-l petrecea pescuind (www.garibaldimeuccimuseum.org).

Aici se pot întâlni mulţi pomi fructiferi-smochini, încărcaţi de fructe în timpul verii, deveniţi un fel de paşaport nescris al naţionalităţii proprietarilor. 

Nu departe se află o casă pe 2 Hylan Blvd., construită la începutul sec. 18 care merită vizitată.

Original, ea a fost construită de un negustor olandez şi modificată ulterior în proprietatea unui bogat New York-ez, John Austen. Fiica lui, Alice Austen care a locuit aici a fost una dintre primele femei artist-fotograf. Deschis spre vizitare (718) 816-4506, muzeul oferă fotografii originale şi mobilier de epocă. 

Fortul Wadsworth, din apropierea podului Verazzano, este cea mai veche rezervaţie militară din Statele Unite. Încă din 1663 o fortificaţie ridicată păzea intrarea în portul oraşului. Controlat de englezi în timpul Războiului de Independenţă, mai târziu în 1783, la retragerea lor, un ultim glonte duşman tras înspre americani a marcat în alt fel înfrângerea engleză. Statul New York a construit un fort în timpul războiului din 1812, iar ce vedem azi datează din a 2-a jumatate a sec. 19 şi este considerat parc naţional. Galeriile pe 3 nivele la marginea apei construite înaintea Războiului Civil comandă un aer sever de fortăreaţă.  

Verazzano Bridge

Unul dintre cele mai frumoase poduri din lume şi podul meu preferat, Verazzano Narrows Bridge este un pod pe cabluri, dublu suspendat, care leagă Brooklyn-ul şi Staten Island  la locul aşa-numit Narrows (locul unde se îngustează), unde golful protejat relativ, numit cel de sus, se uneşte cu golful de jos, mai mare.

Deschiderea centrală de aproape 1 300 m l-a calificat drept cel mai mare pod pe cabluri de suspensie din lume de la completarea lui în 1964 până în 1981. Acum este al 8-lea în lungime din lume, dar încă cel mai lung din Statele Unite.

Ideea construirii lui a durat peste 80 de ani, dar concepţia propriu-zisă 15, construcţia începând în 1959. Proiectul a fost iniţiat de Robert Moses, unul dintre cei mai activi primari pe care i-a avut oraşul, iar inginerul elveţian Othmar Ammann a fost şeful de proiect. În sistemul structural au fost prevăzute turnuri de 190 metri înălţime, iar cablurile amplasate pe chesoane de beton armat sunt ancorate pe fundaţii de nisip. Elementele de beton au 30 de metri şi sunt amplasate la extremităţile podului la Fort Hamilton în Brooklyn  şi la Fort Wadsworth în Staten Island.  Podul are două nivele de transport, concepţie foarte practică atât pentru stabilizarea în condiţii atmosferice de furtună, dar şi pe vreme rea în timpul iernii. Interesant de menţionat, elementele structurale, cele 4 cabluri de tensiune au un diametru de 91 de cm. 

Verazzano Bridge serveşte o legătură critică de transport în sistemul local şi regional şi este cunoscut în toată lumea ca punctul de plecare al faimosului concurs de maraton al New York-ului, eveniment anual. Intrarea în portul New York este flancată de prezenţa sveltă a podului: toate cursele de vapoare de turism şi comerciale, cu containere ajungând aici trebuie să treacă sub acest pod (vasele construite peste tot trebuie să acomodeze în concepţia lor înălţimea liberă de pasaj pe sub el). 

 Interesant de menţionat este faptul că pentru numele podului – un eveniment politic, asasinarea lui J. Kennedy  în noiembrie 1963, a jucat un rol ciudat. O dorinţă publică a fost să i se dea numele preşedintelui decedat, dar în sprijinul numelui exploratorului a venit chiar Robert Kennedy, fratele preşedintelui, care a refuzat schimbarea numelui. Aşa încât azi avem Verazzano Bridge, dar şi unul din aeroporturile majore – în Queens, cu numele J. F. Kennedy. 

Numele de Vanderbuilt, cu rezonanţă locală, dar şi generală apare şi sub nume de străzi. Din păcate reşendinţe şi alte case de pe insulă ce au aparţinut familiei Vanderbuilt nu s-au mai păstrat.

Cornelius Vanderbuilt (1794-1877), constructor de vapoare şi căi ferate a fost un nativ al lui Staten Island.

Cu $100 împrumutaţi de la mama sa, viaţa lui de succes a început odată cu cumpărarea unei ambarcaţiuni mici. Prin eforturile lui continue de business şi management el a devenit cel mai bogat armator din Statele Unite.

Vanderbuilt a înfiinţat sistemul de transport pe apă-ferry al insulei. În timpul „goanei după aur” a început un serviciu de transport de pasageri pe apă spre sud, spre Nicaragua, folosind un sistem de râuri şi lacuri, apoi spre vest spre San Francisco.

Prin 1840 el a căpătat interes pentru transportul pe cale ferată. Cu viziune de mare afacerist, el a vândut tot ce se numea transport pe apă în favoarea cumpărării de linii de cale ferată spre şi dinspre New York. Acestea au fost consolidate într-un sistem centralizat ce a devenit una din cele mai puternice corporaţii din America, business preluat mai târziu de fiul şi moştenitorul său William Vanderbuilt. El a lăsat la moartea sa 1 milion de dolari. 

                       (va urma)