Bronx-ul Central

            Bronx-ul Central este bordat la sud de Cross Bronx Expressway, o arteră la orice zi foarte aglomerată datorită funcţiei majore de legătură din New Jersey spre New England, coasta de est, Statele Connecticut, Massachusets, etc.

            Aici întâlnim, printre alte edificii, University Heights, Tremont, Fordham, Belmont, Bronx Zoo şi New York Botanical Garden. 

            Zona e caracterizată de o varietate mare de peisaj, floră, faună şi folosire a spaţiului pentru construcţii, cu diferite tipuri de arhitectură şi condiţii de locuire.

            Inspiraţi de succesul Expoziţiei Mondiale din Chicago din 1893, multi arhitecţi New York-ezi au reîmbrăţişat arhitectura clasicistă, aşa încât multe clădiri şi complexe ce au urmat au acest caracter impunător şi oficial.

            Astfel, pe o colină ce domină zona, denumită University Heights, se află campusul fostei universităţi– New York University, acum Bronx Community College, construită la sfârşitul sec. 19. Ea reprezintă un triumf al arhitecturii americane de atunci. NYU, aflată iniţial în Washington Square în Manhattan, a dorit să mute o parte din secţii aici cu ideea de campus rural, ca mediu propice pentru izolare şi studiu.

            Ansamblul universitar e compus din clădiri de inspiraţie clasică şi renascentistă cu finisaje de cărămidă galbenă, cu chenare de piatră şi teracotă. Se remarcă clădirea bibliotecii- Gould Memorial Library, focusul central al campusului, prin formă şi poziţie, cu frontale de templu şi cupolă centrală, inspirată puternic din Panteonul roman. Interiorul arhitectural e conceput cu spaţii monumentale, cu decoraţii de marmură, piatră, mozaic, lemn şi bronz, cu lămpi Tiffany. 

            Printre celelalte clădiri se enumeră Hall of Fame, ce comemorează pe americanii cu merite, oameni de ştiinţă, scriitori şi educatori, Hall of Language, şi Begrish Hall, al cărui autor este Marcel Breuer, cel ce a proiectat Whitney Museum of American Art, unul din cei mai mari arhitecţi moderni (2002). Clădirea din beton armat a lui Breuer prezintă două aripi în consolă ce dezmint gravitatea, dar sunt şi funcţionale, adăpostind amfiteatre în pantă.

            In zonă se poate vedea aparent apeductul Old Croton, completat în 1842, ce era singura sursă de apă potabilă a oraşului pe atunci. El merge pe o distanţă de 32 de mile din Westchester County spre High Bridge. Este vizibil la sud de University Avenue.

            La nord de Bronx Community College, într-un grup de clădiri de apartamente, a locuit văduva lui Laslo Moholy-Nagy, instructor, profesor şi membru de bază a mişcării germane de artă şi arhitectură, Bauhaus, dintre cele două războaie mondiale.

Bauhaus a fost o mişcare culturală, generată în Germania, dar care a avut repercursiuni majore în arta şi arhitectura modernă de peste tot. Numele de Bauhaus este o inversare a cuvântului Hausbau (construcţie de casă) şi a însemnat o revoluţie în ceea ce priveşte conceptul spaţial, geometric, respectul pentru funcţional, un principiu al arhitecturii care pentru prima oară ia locul întâi înaintea altor criterii, cum ar fi esteticul. În anii 1920, ai Germaniei de după război, aceste concepte predate în şcoală au avut un ecou puternic în domeniu. Din păcate, prin anii 1930, odată cu schimbările politice ce au dus la instalarea nazismului, şcoala a fost desfiinţată ca reacţionară, iar cei mai mulţi dintre profesori au plecat. Nume ca Marcel Breuer, Lyonel Feininger, Franz Marc, Paul Klee,Wassily Kandinsky, Laslo Moholy-Nagy, au lăsat o moştenire de care ne bucurăm şi azi. 

Grand Concourse

            În această porţiune de vest, a doua după Miami Beach, Grand Concourse este singurul loc în lume de artă deco-arhitecturală ce a inspirat apartamentele construite între 1927 şi 1942. Case, şcoli, parcuri, spitale, industrii, şi lucrări publice în acest stil le găsim aici. Conceput în 1891 de Louis Risse- iniţial, Grand Concourse, era o”autostradă’ de viteză de competiţie, ce prevedea accesul spre Manhattan, spre marile parcuri. Designul original avea alei speciale pentru trăsuri, ciclişti şi pedeştri şi treceri subterane pe la marile intersecţii.

De ce aici Art Deco? După instalarea metroului (în timpul depresiunii economice din 1933), ce lega Bronx-ul de Manhattan, spre zona de comerţ vestimentar şi Upper West Side, oportunităţi de apartamente au apărut mai mult decât în alte zone. În exact această perioadă, la Paris au fost două expoziţii majore – Expoziţia Internaţională de Arte Decorative şi Industriale ce a avut paralela din New York din 1939-1940 (despre care am vorbit în articolele trecute- Queens- pavilionul românesc, cu prezenţa Mariei Tănase şi a lui Brâncuşi).

Aceste expresii arhitecturale au influenţat folosirea teracotei colorate, a mozaicurilor, porţilor de fier, sticlei cu decoraţii la holurile de intrare ale clădirilor din Bronx. S-a dezvoltat aşa numitul stil Concourse- cu fâşii de cărămidă, colţuri în console, ferestre cu metal, ferestre pe colţ, şi litere stilizate ca expresie locală a stilului Art Deco.

            Poe Cottage situată pe Grand Concourse la 2640 este casa unde a locuit Edgar Allan Poe până în 1849. Aici el a scris unele dintre lucrările cele mai cunoscute, Annabel Lee şi The Bells (Clopotele). Poe s-a mutat aici în speranţa unui aer mai curat pentru soţia lui bolnavă care de altfel a şi murit aici. Acum casa este transformată în muzeu.Tel:(718) 881-8900. 

            Continuăm seria despre Comitatul Bronx şi ne oprim la alt complex important ce face parte activă din viaţa oraşului şi are mulţi suporteri sportivi.

Yankee Stadium se află la strada 161, construit original în 1923, de magnatul Jacob Rupert  care era şi proprietarul echipei. Stadionul de baseball a fost complet renovat în anii ‘70.  

 Jocuri din New York

Şi pentru că suntem la capitolul sport, şi ştim că sportul a fost o formă organizată de joacă, e interesant de punctat o scurtă istorie a sportului în oraş. Copiii oraşului au dus lipsa terenurilor mari de joacă sau a bastoanelor (pentru baseball), prin comparaţie cu cei din suburbii. Astfel, aici s-au dezvoltat jocuri adaptate de la baseball-ul original, denumite stickball şi stoopball.

Ele nu necesitau un echipament mare şi aveau în vedere spaţiul ce în New York, era strada. Acestea au apărut  prin anii 1880 şi au reguli similare. Noii imigranţi au adoptat jocul ca pe un ritual în devenirea americană. Bazele erau cei 5 hidranţi, iar capacele de scurgere de apă de ploaie, maşinile parcate sau stâlpii de lumină erau limitele terenului. Jucătorii foloseau o coadă de mătură sau un baston pentru cel care se numeşte –bat- bastonul de baseball şi o minge de cauciuc roză denumită spaledeen.

Stoopball era o altă variantă a baseball-ului – de stradă. În 1850 multe clădiri cu 4 etaje – denumite brownstones, erau construite cu o scară înaltă exterioară denumită – stoop. Jocul se făcea aruncând mingea de pe această scară. Distanţa unde mingea lovea determina dacă scorul este un run, două, trei sau home (acasă). Acest joc era preferat pentru că era mai uşor de jucat şi era o şansă mai mică de a te muta din cauza traficului.

Alte jocuri pe stradă şi pavaj includeau pietrele, hopscotch (un fel de şotron), şi skelly (traducere aproximativă-privire piezişă, cu ochii parţial închişi). Pentru jucarea skelly-ului trebuiau creioane, cretă, clei-argilă, şi un capac de sticlă de jucător. Capacele erau piesele de jucat. Argila pusă în capac le făcea mai grele, deci mai bune de jucat aruncate pe pavaj. Se creea un caroiaj pe trotuar ce era împărţit în pătrate mai mici de la 1 la 13, dar numerele pare erau pe diagonală faţă de numerele impare. Copiii aruncau cu capacele în secvenţa numerelor, iar câştigătorul era primul jucător care ajungea cu capacul la căsuţa cu numărul 13.            (va urma)

            Bronx-ul este bordat la vest de Hudson River, la sud de Harlem River, fluviu ce-l desparte de Manhattan, spre est de partea oceanică, numită Long Island Sound, iar la nord de restul continentului spre Connecticut şi celelalte comitate-Counties ale statului New York.

            Aşa cum am menţionat în prima parte a seriei, istoria aşezărilor de aici, transformate în orăşele, devenite acum cartiere şi-a pus amprenta în dezvoltarea oraşului.

            Cu numele păstrat din aşezările originale, vechile ferme ale Bronx-ului au făcut loc prin sec.18 caselor particulare şi construcţiilor înşiruite, iar mai recent construcţiilor pentru cei săraci şi şoselelor. Masiva funcţie originală de locuire a fost înlocuită treptat de industrii, comerţ, distracţii, şi clădiri guvernamentale. Din păcate, multe clădiri de interes arhitectural-istoric au fost neglijate, multe distruse, dar din fericire cele câteva păstrate sunt recent redescoperite. 

            Voi începe cu descrierea punctelor de atracţie mergând de la sud înspre nord.

           Bronx-ul de Sud 

Mott Haven/Melrose

            Numele de Mott Haven (original Mott Iron Works) vine de la proprietarul original, Jordan Mott, inventatorul sobei cu cărbuni, în prima jumătate a sec. 19. Iniţialele MH se mai găsesc încă pe mozaicul staţiei de metrou de la intersecţia străzii 140 cu Jerome Avenue.

            Zona a fost supranumită la un moment dat Piano Town (oraşul pianului) la sfârşitul sec. 19, perioadă când clasa de mijloc şi-a permis mai mult şi a putut să-şi cumpere piane. Pianola-pianina, era fabricată pe scară largă şi lucrători germani erau angajaţi în industria pianelor aici în Bronx ca şi peste fluviu în Queens, la fabricile Sommer şi Steinway.

            Aici s-au păstrat câteva grupuri din casele originale. Declarat zonă istorică, aşa- numitul Bertine Block, pe strada 136 are case în stil Queen-Anne de la sfârşitul sec. 19.  Faţade de cărămidă, alternate cu ancadramente de piatră de culoare închisă (aşa-numitele brownstones), cu mansarde, acoperişuri, cornişe şi şeminee înalte, ele dau o notă locală.

            Mai întins ca suprafaţă este Mott Haven Historic District, aflat la strada 139, despre care se poate spune că este cel mai frumos grup de case din Bronx. Cu parter înălţat pe două nivele, fiecare tronson-unitate are decoraţii unice, cu stiluri amestecate de la neo-grec, cu detalii de romanesc şi renaştere, cu arce în plin cintru.

            St. Ann’s Church împreună cu cimitirul de la jumătatea sec. 19 formează cele mai vechi instituţii religioase din Bronx. 

            Centrul Bronx-ului este focalizat la intersecţia a cinci străzi: 149, Third, Willis, Melrose şi Westchester Avenue (poreclit the Hub-centru), loc de manifestări de distracţii.

La sud de parcul St. Mary din apropiere se afla uzina de prelucrare a fierului James Kirtland & Company – unde se aflau cele mai mari forje din ţară. De aici trasă de cai a fost dusă imensa cupolă a Capitoliului din Washington, clădire terminată în 1863. 

Morrisania

            Mergând spre nord, ne amintim că în sec.19 pe aici era o populaţie de origine germană, şi de aceea era o cerere continuă de bere pentru menţinerea tradiţiei. Înainte de inventarea păstrării frigorifice, procesul de fermentare al berii (lager vine de la cuvântul german liegen – a sta liniştit), necesita un loc răcoros pentru procesul de fabricare.    Peşterile făcute în dealuri au făcut posibilă depozitarea butoaielor de bere, împreună cu gheaţa naturală tăiată din fluviul din apropiere şi sigilarea lor până când berea se finaliza. Eagle Avenue (Strada Vulturului), foarte în pantă, era plină de asemenea berării. Azi aceste peşteri sunt folosite pentru depozitare. În timpul prohibiţiei aceste locuri au fost folosite drept laboratoare clandestine. Nume ca Hupfel Brewery, St. Anns’s Eagle Brewery ne amintesc de aceste timpuri.

            Alte zone de case originale au rămas, precum Longwood  Historic District, la strada 156. De un stil consistent, casele se ridică pe parter înălţat cu două nivele, cu forme de camere rotunjite, în stil de neo-renaştere.

            Dintre clădirile individuale menţionăm Bronx Borough Courthouse (Primăria Comitatului Bronx), în stil Roman Revival (un fel de neoclasic), cu coloane gigantice la intrarea principală. Aici se pot admira detalii de piatră sculptate cu teme ca Succesul, Progresul şi Puterea Legii.

            O clădire deosebită numită Peter Hoe, Sunnyslope este un exemplu rar de Gotic–Revival de la jumătatea sec. al 19 lea. Din piatră, cu ancadramente gotice de contrast, ea a  servit model de arhitectură pentru alte lucrări de gen.

            Park Plaza Apartments  pe Jerome Avenue, nu departe de apă, reprezintă poate unul din cele mai bune exemple de clădiri de apartamente Art Deco, de la începutul sec. 20, ce au lansat stilul cu acelaşi nume ce s-a răspândit mai târziu (clădiri importante cum ar fi Chrysler Building sunt un exemplu). Structura de cărămidă portocalie, caracteristică acestui stil, conţine ornamente cromatice de teracotă, cu detalii simboliste. 

Washington Bridge

            O parte din pod, construit în 1886-1889, face legătura pricipală a Manhattan-ului cu Bronx-ul. Construcţia lui adună contribuţiile multor ingineri şi arhitecţi, şi a fost denumit de arhitectul modern, Le Corbusier, drept cel mai frumos pod din lume după structura lui din cabluri ancorate de o pereche de arce de fier suportate de stâlpi de zidărie.

            Amplasarea podului în acest loc a urmat criterii politice dar şi de construcţie. Distanţa dintre New Jersey şi New York prin tranziţia spre zona de sus a Manhattan-ului, apoi roca tare de aici a eliminat necesitatea fundaţiilor (foarte costisitoare la un pod de o asemenea amploare), cât şi distanţa creată de la nivelul apei, ce la mijloc dă posibilitatea trecerii ambarcaţiunilor fluviale de calibru, au redus costurile podului la o treime faţă de varianta iniţială de amplasare din zona de midtown.

            Un mare constructor al începutului sec. 20, Gustav Lindenthal, intenţiona conectarea liniilor ferate din New Jersey cu New York şi New England. Un protejat al acestuia, Othmar Amman, designer de poduri, a avut o idee opusă. Din argumentele economice prezentate, el a convins pe guvernanţi să desemneze o comisie de investigaţie care a ajuns la aceleaşi concluzii, astfel încât amplasarea podului a folosit elementele naturale la maximum pentru minimalizarea costurilor de construcţie. Luptele politice însă au amânat acest fapt până în 1925, când soluţii diferite au fost concepute, şi într-o invenţie inginerească s-au eliminat ancorajele cablurilor, rezumându-se la cele 4 cabluri imense care elimină forţele de deformare prin însăşi greutatea proprie e elementelor formate din cele 2 niveluri de şosele. Firma Roebling and Sons (inginerii lui Brooklyn Bridge), a fost angajată pentru calculul şi execuţia cablurilor răsucite.

            Turnurile, iniţial gândite în piatră, au fost înlocuite de o structură de metal foarte modernă la timpul respectiv. Pentru prima oară în istoria oraşului New York o echipă profesionistă a fost angajată de la început pe tot parcursul lucrărilor: o echipă la turnuri, una la cabluri şi una pentru soşea. Aşa-numitul Hudson River Bridge, cum era denumit iniţial G. Washington Bridge, era la timpul respectiv de 2 ori mai lung decât orice alt sistem de cabluri ce exista atunci. Drumuri de legătură şi un complicat sistem de rampe din toate direcţiile, care să aprovizioneze cerinţele de trafic, au adăugat la complexitatea proiectului. Lucrările s-au executat în paralel pe ambele maluri. Cablurile au totalizat în lungime peste 150.000 de km.

            Proiectul a fost prezentat, publicat şi fotografiat imediat şi completat în 1931, cu câteva luni înainte de termen, şi a fost redenumit şi inaugurat în prezenţa oficialităţilor, printre care Franklin D. Roosevelt, în onoarea idealurilor naţionale pe care G. Washington le-a apărat, nu departe de actualul pod.

           (va urma)