|
JURĂMÂNTUL DE CREDINŢĂ
- Jur pe barba mea că sunt un cetăţean onest al acestei ţări.
- Jur pe barba mea că nu sunt angajat politic, că nu plătesc cotizaţie şi nu
deţin carnet de membru al vreunui partid politic.
- Jur pe barba mea că voi sluji prin demersul meu de mai jos interesul
electoratului român educat de televizor, atâta cât mă duce pe mine mintea şi
mă ţine talentul.
- Jur pe barba mea să nu las electoratul român educat de televizor - aşa cum
e lăsat copilul ăla din reclame cu ideea/fraza neterminată.
PROFESIUNEA DE CREDINŢĂ
Pentru că electoratul român educat de televizor merită, eu îi pun la
dispoziţie un instrument practic şi uşor de "mânuit", un ghid orientativ şi
un mijloc de apărare care să îi satisfacă interesele şi nevoile - atunci
când împrejurările sunt de o asemenea natură! - căci, Slavă Domnului!,
suntem fix în campanie electorală. Mai bine spus în campanii electorale, că
sunt două, trei, chiar mai multe la prima scrutinătură de ochi.
PREFAŢĂ ŞI ÎNDRUMĂRI
Pun la îndemâna electoratului român educat de televizor: Dicţionarul politic
electoral - îndrumar şi ghid de bune practici.
De la bun început, rog electoratul român educat de televizor să ignore orice
lege sau act normativ care priveşte exercitarea drepturilor electorale,
pentru că acestea sunt pline de erori şi produc, prin consecinţă şi urmarea
întocmai a aplicării lor, orori.
Termenul fundamental, singurul de altfel, al dicţionarului meu este SUPRA.
Alte dicţionare definesc acest termen a fi un element de compunere pentru
substantive, adjective şi verbe. Dar eu nu urmăresc aşa ceva. Eu vreau ca
termenul meu să fie un ghid al minţii şi o armă de apărare şi atac.
În sensul şi litera Dicţionarului meu termenul SUPRA se aplică numai
domeniului/spaţiului şi clasei politice româneşti de acum şi de aici, fie că
este vorba de instituţii, formaţiuni şi organizaţii, formule, doctrine,
tactici şi proceduri, grupuri, persoane, obiceiuri, calităţi, defecte,
poziţie sau funcţie.
În suscesiunea lor, definiţiile mele urmează ordinea alfabetică.
DICŢIONARUL POLITIC ELECTORAL - ÎNDRUMAR ŞI GHID DE BUNE PRACTICI
- Bucureşti, 2007 -
A
SUPRAapreciere - este calitatea şi deopotrivă suferinţa frontală a clasei
politice româneşti de acum şi de aici, fie că este vorba de instituţii,
formaţiuni şi organizaţii, formule, doctrine, tactici şi proceduri, grupuri,
persoane, obiceiuri, calităţi, defecte, poziţie sau funcţie.
C
SUPRAcotare - este calitatea şi deopotrivă suferinţa derivată din
SUPRAaprecierea clasei politice româneşti de acum şi de aici, fie că este
vorba de instituţii, formaţiuni şi organizaţii, formule, doctrine, tactici
şi proceduri, grupuri, persoane, obiceiuri, calităţi, defecte, poziţie sau
funcţie.
SUPRAcurent - indică localizarea teoretică a clasei politice româneşti de
acum şi de aici, fie că este vorba de instituţii, formaţiuni şi organizaţii,
formule, doctrine, tactici şi proceduri, grupuri, persoane, obiceiuri,
calităţi, defecte, poziţie sau funcţie prin raport cu alte curente, precum
şi faţă de turbulenţele atmosferice.
D
SUPRAdominantă - indică palierul din vârful piramidei tuturor problemelor
românilor, adică locul unde se plasează clasa politică românească de acum şi
de aici, fie că este vorba de instituţii, formaţiuni şi organizaţii, formule,
doctrine, tactici şi proceduri, grupuri, persoane, obiceiuri, calităţi,
defecte, poziţie sau funcţie.
Mai departe vă invit pe dumneavoastră să faceţi exerciţii politice liber
alese între literele E-Zet, după următorul model: SUPRAelastic (nu-i trecut
în DEX!) - definiţie; SUPRAestimare - definiţie; SUPRAetajare...; -evaluare;
-excitaţie; -expunere; -faţă; -firesc; -impresiune; -impunere; -incitare (nu-i
trecut în DEX!); -infecţie; -înălţare; -încălzit; -încărcare; -licitare;
-natural; -normativ; -nume, -numerar, -numit; -ofertă; -om; -ordinare, -ordonat;
-pământesc; -populat; -presiune; -preţ; -problemă; -profit; -punere; -pus;
-real; -realism (excludeţi tentaţiile suprarealismului artistic!); -realist
(evitaţi realismul cinematofgafic post-belic), etc.
NOTĂ
Nu vă pierdeţi timpul cu exerciţii politice onomastice de genul
SUPRABombonel, SUPRAFelix, SUPRAJiji sau SUPRANelu, etc. Am în pregătire
MICA ENCICLOPEDIE POLITICO-ONOMASTICĂ-ROMÂNEASCĂ - ghid şi sprijin pentru
electoratul român care are televizor dar nu se uită la emisiunile politice,
cât şi pentru electorii români care nu au televizor. Termenul de referinţă
va fi SUPER, iar termenii compuşi vor fi de forma: SUPERBomboo,
SUPERFelatiox; SUPERJegu, SUPERIon, etc.
http://poezie.ro/index.php/essay/1750600/index.html
|