“Ce faci vinerea asta pe seară?”

            Un telefon plăcut şi o oportunitate în plus să mă întâlnesc cu prietenii mei vechi prin intermediul unei expoziţii. Atât prin meserie dar şi prin locaţie ei au legătură directă cu viaţa culturală ce pulsează în oraş- şi când zic oraş, zic Mahattan (Roosevelt Island se află peste Hudson River). Aici pe insulă galleria RIVAA oferită de administraţie artiştilor localnici a fost un cadou frumos pe care ei l-au preluat şi menţinut cu dedicaţie şi mândrie. Şi pot spune un procent mare e reprezentat de noi, românii.

            Şi cum ne întâlnim practic numai ocazional am învins tendinţa de retragere spre hibernare tipică a weekend-ului, obicei devenit pentru mulţi un drog necesar şi am fugit să fiu la timp la vernisaj. Mai fusesem aici şi la alte expoziţii colective la care artişti români participaseră cu lucrări de artă.

            Acum Gheorghe Şaru expune la această galerie. Lucrările din colecţia personală a familiei concretizează activitatea din ultimii ani de viaţă ai pictorului la tranziţia între două secole.

            Expoziţia a fost deschisă cu prezentarea făcută de preşedintele asociaţiei RIVAA a biografiei artistului. Şi pentru că printre cei prezenţi, soţia artistului Liana Şaru şi Horia Şaru, fiul său, ambii artişti plastici de valoare, dar foarte modeşti nu au dorit să vorbească, am îndrăznit să adaug câteva cuvinte despre artist pe care l-am cunoscut personal doar puţin. Am creat o punte imaginară pentru cei ce nu cunoşteau evoluţia lui Gheorghe Şaru în contextul artistic românesc cu referinţe mai ales la realizările din timpul anilor ‘70. Am făcut aceste precizări pentru că am simţit nevoia (în audienţă erau mulţi americani ce poate mai văzuseră lucrări abstracte ale unor artişti de diverse origini etnice), că un autor nu poate avea opera înţeleasă fără să se ştie mai multe detalii despre spaţiul în care a crescut, despre atmosfera intelectual-artistică care a contribuit la evoluţia lui în contextul social-istoric.

            Bineînţeles amintirile legate de formarea mea ca artist şi om de cultură se împletesc şi ele cu acei ani, aşa ca am fost întâmpinată cu complimente calde venite de la cei străini de spaţiul românesc, dar foarte curioşi să afle cât mai multe despre noi, atât cât pot fi ele exprimate doar prin cuvinte. 

            Artistul născut în februaruie 29, 1920 se stinge din viaţă la New York în martie 2003.

Printre datele biografice distingem:

            Educaţie: 1939-1944 , Academia de arte Frumoase Iaşi –România

            1946-1948-- Academia de Arte Frumoase, Bucureşti

            1963--Academia de Bele Arte Perugia, Italia.

            Burse de studii  în Mexico, Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Italia, Elveţia, Statele Unite.

            Profesor la Institutul de Arte – Ion Grigorescu –România

Printre premii se numără :

            1976--Premiul Naţional pentru Tapiserie împreuna cu Liana Şaru (soţie),

            1995--Premiu Internaţional Man of the Year- Cambridge, Anglia.

Expoziţii în ţară şi în străinătate printre care apariţii individuale în:

            2004--Centrul Cultural Român- New York.

            1999--Gallery 49- New York.

            1997--Centrul Cultural Român- New York.

            1995--1988-zona New York.

Are lucrări în colecţii permanente, în colecţii particulare şi publice în ţară, în SUA şi în Europa. Din 1983 trăieşte împreună cu familia în Statele Unite.  

            Lucrările expuse acum, compoziţii mari, abstracte şi câteva portrete relevă o sinteză matură a carierei artistului. Titluri ca Mişcare în Spaţiu (Movement in Space, 1996), Mândrie Bărbătească (Male Pride, 1991), Flori de Piatră (Stone Flowers, 1996), Univers (The Universe, 1996), Flori de Piatră (Stone Flowers, 1996), Proiect 2000, sunt executate în ulei sau în tehnică mixtă.

            Autorul introduce nu numai contrast şi armonie prin culoare, dozare a formelor, dar şi diversitate la nivel tactil prin amestecarea unor tehnici în care porţiuni de tablou au o textură vădit aproape de tehnica basoreliefului, ce conferă vibraţie cu timbru muzical.

            Preocupările lui G. Şaru pentru procesul filozofic de comparaţie între labirinturile minţii umane şi univers, manifestă entitate şi unicitate, pentru felul în care realitatea imediată este penetrată de adevărul interior, de percepţiile personale, de acea realitate în spatele aparenţelor. Acest proces parcurge trepte de interiorizare până la abstractul molecular, la nivelul componentelor primare din care lumea şi noi suntem alcătuiţi. Obiectul ce se vede astfel nu este decât o pornire spre un interior ce dezvăluie alte lumi ce paradoxal confirmă însuşi faptul că noi suntem parte dintr-un mare univers. Universul microcelular se întâlneşte în operele lui Şaru cu universul infinit astral.

            Astfel Gheorghe Şaru îşi tratează subiectele cu multă atenţie, răbdare, deşi atracţia spre formele aparent neimportante ar indica un alt interes. Armonia şi contrastul îndeplinesc aici un rol primordial, maestrul are o baghetă magică a cântăririi acestor tonuri şi astfel tablourile au un perfect echilibru cromatic. Artistul are preferinţă pentru tablouri îmbătate în griuri reci cu predominanţă violetă, sau brunuri arse, deşertice amintind perenialitatea naturii de mii de ani. E imposibil privind lucrările să nu te gândeşti la ideea infinitului, la ideea noastră ca fiinţe umane în contextul major al galaxiilor şi al sistemelor care nu se cunosc pe deplin, la condiţia noastră aici pe pământ.

            Prin stilizări, simplificări, formele neregulate şi neidentice în lucrările artistului se împletesc în jocul vieţei într-o entitate armonioasă. El poate coborî până la nivelul celular dar şi urca în acelaşi timp la nivel cosmic astral, iar perspectiva lui nu este doar la un punct de fugă aşa cum se obişnuieşte pentru simplificarea reprezentării să se reproducă imaginea vizuală, ci la multe puncte de fugă în dorinţa de a captiva mişcarea constantă a universului, a legilor majore care ne guvernează, legi în care viaţa înseamnă implicit mişcare. La fel culoarea are umbre nu numai dintr-o direcţie ci din multiple unghiuri.

            Artistul poate cu aceeaşi măiestrie şi gingăşie să treacă la un plan vizual mai aproape de concret în alte lucrări. Portrete ale celor dragi, schiţe ale unor personalităţi, sunt momente importante din viaţa lui artistică ce-l clasează în elita celor mai mari artişti români ai celei de-a doua jumătăţi a sec. 20.

             Lucrările expuse de această dată completează lista de realizări din decursul timpului de tapiserii şi mozaicuri. 

            Câteva aprecieri ale criticilor despre Gheorghe Şaru de-a lungul anilor: 

Dan Grigorescu, 1977

            “Lucrarile lui Şaru sunt eulogie pentru motivaţia care crează ordine în spaţiu, organizează logic formele care definesc atât lumea vizibilă cât şi pe cea din spatele ei. Ceea ce vreau sa spun este că această formă de artă modelează geometriile, le îmbracă cu calm, poezie, şi descoperă esenţele care generează contururile universului preceptibil şi tinde să coboare sursele raţionale ale structurilor materiale”. 

Petru Comarnescu, 1967

            “Şaru pictează forme şi spaţii luate aporoape din lumea abstractă, aduse la viaţă cu ajutorul armoniilor colorate şi prin transfigurarea geometriei, exprimate într-o configurare de transparenţe şi semen care în reprezentarea imaginară se conturează una după alta”. 

            Pe parcursul serii vernisajului am avut conversaţii interesante cu cunoscuţi, am făcut noi contacte, am comentat tablouri, am făcut poze şi parcă am parcurs o călătorie într-o lume liniştită, netulburată de relele de toate zilele. Târziu, după degustarea unor bunătăţi spirituale şi gastronomice deosebite am plecat spre casă mai purificată de lecţia unui mare artist ce a lăsat în mine dorinţa de meditaţie, iubire şi artă. 

            Gheorghe Şaru rămâne architect de nemurire prin mesajele tablourilor cu care ne-a încântat chiar când nu mai e fizic printre noi.

            Cei care doresc să afle mai multe despre artist şi să vizualizeze din tablouri o pot face la www.SaruGeorge.com.