“Regele a murit, trăiască regele!”, teatrul nu mai e, trăiască teatrul! Românesc…

Trei zile de sfântă împărtăşanie pentru românii de la Sydney (şi nu numai pentru  români) s-au dus ca şi cum n-ar fi fost. Dar cum să spui că n-au fost? Atunci de unde golul acesta, ca o groapă neagră sub talpa sufletului, după plecarea artiştilor români? De unde aroma asta, de portocal înflorit, prin simţuri? De unde senzaţia de furnici harnice în palmele care abia s-au oprit din “cântare”?

Teatrul a venit, teatrul a plecat…Desfac senzaţiile adunate ghem, ca pe o portocală, felie cu felie.

Nicicum absurdă, lecţia de actorie a unei tinere generaţii de artişti – Monica Târnăcop, Oana Dicu, Adrian Nour, regizor Ana Maria Colţeanu şi scenograf Imelda Manu –în celebra piesă ionesciană „Lecţia”, a adus uimire în ochii unui public avizat, la NIDA –Sydney (National Institut of Dramatic Art), croşetând un altfel de rating de ţară pentru România: unul  indiscutabil bun şi, mai ales, constant.

Matei Vişniec şi Cătălina Buzoianu eliberând abonamente la amintire unei alte generaţii de actori decât cea pe care o ştiu românii din Sydney, plecaţi de-acasă cu 10, 20, 30 de ani în urmă – Cerasela Iosifescu, Sorin Leoveanu, cu piesa „ Frumoasa poveste a urşilor panda spusă de un saxofonist care avea o prietenă în Frankfurt”...

...Şi „Măscăriciul”, ah, „măscăriciul” ăsta care a jucat pe degete  emoţii, zâmbet şi lacrimă, într-un public brusc teleportat într-o ţară  pe care a părăsit-o, dar nu a uitat-o nicicând!

Joc, regie, scenografie – artă cu majuscule gravitând în jurul unui superlativ care, rostit, riscă să nu fie crezut, ca orice altă perfecţiune...

Să simplific: MAI VENIŢI, VĂ RUGĂM, MAI VENIŢI PE LA NOI! 

Nicolae Urs - un partener de excepţie al „măscăriciului”, o „momâie” adorabilă!

L.T.: Iată-vă în plin turneu, nu unul oarecare, ci un fel de „ocolul pământului în 20 de zile”. Ţinând cont de toate aspectele – financiar, de management, de timp fizic, de ordin artistic, de relaţii diplomatice pe care le implică orice schimb cultural între diferite ţări- cum s-a preparat reţeta acestui turneu?

N.U.: Dincolo de foarte multă muncă şi bătaie de cap, nu am mari detalii, aici amănuntele deţinându-le în special conducătorii de program. În ceea ce mă priveşte, acest turneu a însemnat demisia mea de la Teatrul Odeon. Punând faţă-n faţă demisia cu şansa de a performa pe mai multe continente, în 20 de zile, nu ştiu dacă pot vorbi atât de pierdere, cât de câştig, unul de natură pur spirituală, pur umană şi nicicum pe ultimul loc, profesională. Am aflat despre acest turneu cu o lună în urmă. La Odeon, când i-am spus Dorinei Lazăr că am decis să dau curs invitaţiei de a participa la turneul ISAKC 2007, am fost pus în situaţia de-a alege: Odeonul sau turneul. Nu se poate spune că pleci în jurul lumii de câte ori ai chef, aşa că n-am vrut să ratez ocazia. Am ales, evident, turneul. De altfel, nu sunt primul care se confruntă cu o situaţie de gen. Anul trecut, acelaşi lucru i s-a întâmplat şi Adrianei Trandafir. S-ar putea înţelege că aş avea resentimente privind spaţiul îngust în care (n-)am putut negocia cu Dorina Lazăr – ori albă, ori neagră!- dar nu e aşa. Am suficientă capacitate empatică pentru a înţelege şi poziţia Dorinei, ca director de teatru. În plus, nu am rămas descoperit. Aveam o jumătate de normă la Teatrul din Ploieşti, acum o să am acolo normă întreagă.

L.T.: Măscăriciul pare să fi fost cireaşa de pe tort în programul acestui turneu, judecând după reacţiile şi declaraţiile publicului. Cum aţi ajuns să scrieţi scenariul acestui spectacol?

N.U.: E cireaşa de pe tort pentru public, ceea ce face şi mai trist faptul că spectacolul acesta a trecut  nebăgat în seamă de UNITER, pur şi simplu nu „l-a văzut”. ”L-au văzut” însă, ca pe un spectacol interesant, cei din India, Singapore, Australia, Coreea, China, Kuala Lumpur, Germania, Israel. De aceea li-l şi ducem, iată, pentru că-l vor! Cât despre scenariul „Măscăriciului”, cum l-am scris i l-am arătat lui Mălăele. Răspunsul lui a fost mai mult decât tranşant : „Mâine ne-apucăm de treabă!”. Cehov era oarecum nedumerit (ca să nu zic că a murit de-a dreptul trist pe chestia asta) că el scrie comedie şi lumea(-i) joacă dramă. Eu i-am descoperit, într-o notă personală, umorul. Am vrut să-i parcurg toate  textele şi să fac un scenariu. Am plecat de la „Cântecul lebedei”, dar am trecut şi prin alte texte cehoviene şi-am prelungit cele două personaje până a ieşit un show în sine. Horaţiu, ştii, cred, a regizat spectacolul. Încurajat, am vrut să fac un one man show şi l-am făcut după „Despre efectul dăunător al tutunului”, finalizat în „Momâia”. Tamara Buciuceanu, pusă-n temă, m-a-ntrebat :”Da’ cu  mine nu vrei să joci nimic? Pune mâna şi scrie!”. Şi-am scris. Aşa se face că am un nou scenariu, după schiţa „ Proasta şi căpitanul la pensie”. O peţitoare vrea să-şi bage nepoata – fată fără zestre, dar stălucită cântăreaţă de  operă - pe gâtul unui general pensionat, care tocmai căuta să se-nsoare. Aici Tamara are o partitură interesantă, pentru că, poate ştii: Tamara a cântat operetă. M-am oprit la titlul „Tamara şi generalul”.

L.T.: În „Măscăriciul pe ce aţi mizat, ştiut fiind că e mult mai greu de captat-păstrat atenţia publicului la piesele de 2 personaje, unde acţiunea, evenimentul, spectaculosul ori lipsesc, ori sunt prezente în proproţii mai mici decât la un show cu scena plină?

N.U.: Dincolo de talentul lui Horaţiu, care poate juca lejer în piese în care să nu mai fie nevoie de un al doilea personaj – particularitatea lui de a umple scena de sunet, culoare, emoţie sau hohot de râs- rămâne arta cu care faci teatrul să funcţioneze (şi) după principiile filmului. Adică, raportat la „Măscăriciul”, statica aparentă a personajelor permite derularea narativă, e drept, a întregii vieţi a lui Vasili Vasilici. El nu face mare lucru  la timpul prezent (exceptand sinuciderea, bineinteles), dar îţi spune cu atâta amară (auto)ironie câte a făcut, câte a trăit, câte i s-au întâmplat, câte a-nţeles, în sfârşit, încât ai senzaţia că le mai trăieşte o dată, împreună cu tine. Te face părtaş, îţi derulează filmul vieţii lui prin faţa ochilor, însă atât de nuanţat, că nu pare o simplă rememorare a unor evenimente din tinereţe, ci viaţa  însăşi, consumată acum sau cu 5 minute-n urmă. Un moment foarte reuşit, de esenţă, aş spune, mi se pare lecţia adevărată de actorie pe care Vasili  Vasilici i-o dă sufleorului. V.V. e actorul profesionist care dă lecţii de artă dramatică unui amator- sufleorul. Nu mă-ntreba pe mine cât de greu mi-e mie, ca actor profesionist, să intru, credibil, în pielea unui actor amator – pentru că eu asta sunt în piesă.

L.T.: Vă intervievez, iată, la etapa de mijloc a turneului – la Sydney. Unde v-aţi simţit cel mai bine receptaţi, artistic vorbind, până la Sydney (inclusiv) şi, totodată, pe care din scene v-aţi simţit mai în formă?

N.U.: Impresia mea este că publicul ne-a receptat cel mai bine – mă refer la „Măscăriciul”- la Sydney.  Dar ca atmosferă pe scenă aş spune că (la) Singapore. Am jucat într-o sală mai mică decât cea de la Sydney, ceea ce a permis instalarea unui sentiment de apropiere faţă de public şi cred că şi invers. Asta deşi sala a fost una improprie – o sală de sport. Dar să nu uităm că „Măscăriciul” a fost gândit ca un spectacol de studio.

L.T.: Vorbeam de publicul din Sydney ceva mai devreme. Ce particularităţi aţi sesizat la acesta?

N.U.: În primul rând, reacţia lui a fost deosebit de entuziastă, cu o căldură care a depăşit ceea ce se-nţelege, de regulă, prin succes la public. M-a surprins, dar m-a şi bucurat, că reacţiile mari, cu linii groase de contur, au venit nu atât din partea celor care ascultau textul (în română), cât  mai ales din partea celor care citeau subtitrarea în engleză. În orice caz, acest turneu a meritat efortul. Pe 11 mai plecăm  în Germania, tot cu „Măscăriciul”, iar în octombrie mergem în Spania. Escala (de) la Amsterdam a căzut, din păcate, dar olandezii ne vor neapărat acolo, aşa că vom avea serios de lucru, în continuare.

 ***Îl cred, întâi pentru că e greu să pui la îndoială cuvintele unui om ca Nicolae Urs, apoi pentru că afirmaţii asemănătoare, cu iz frumos de promisiune, am auzit şi-n cadrul conferinţei de presă de la Sydney, susţinută de Corneliu Dumitriu (catedra de teatru UNESCO) şi Mircea Cornişteanu (directorul Naţionalului din Craiova).

 Conferinţă de presă - tema „Teatrul românesc”

 Important din tot ce s-a comunicat la acea conferinţă de presă, rămâne, după decantarea celorlalte informaţii, posibilitatea instituţionalizării acestui proiect, ISAKC 2007 (probabil, sub un alt nume la o ediţie viitoare, dar asta are mai puţină importanţă). S-au aranjat, cel puţin la nivel verbal, schimburi cultural-educaţionale pe componenta  teatru, astfel ca, pentru inceput, anualul International Theatre Work-Shop - Sinaia se pare că-i va avea ca oaspeţi pe unii dintre cei cu care  actorii români şi organizatorii turneului (UNESCO şi MAE) au venit în contact, în cadrul ISAKC 2007. Mircea Cornişteanu, directorul Nationalului din Craiova, era foarte încântat de întâlnirea cu actorul australian John Bell (The Bell Shakespeare Company), în urma căreia acesta din urmă şi-a manifestat interesul de a participa la următoarea ediţie (2008) a Festivalului Internaţional Shakespeare, de  la Craiova. Şi în India se pare că festivalul dlui. Boroghină stârneşte interes şi admiraţie, existând şi de acolo cereri de participare la următoarea ediţie.  

Opinii din public

Părerea mea, ca jurnalist, ca iubitor de teatru, ca mare admirator  al lui Horaţiu Mălăele (şi, de curând, al lui Nicolae Urs), se află în pericolul reprezentat de subiectivitate. Încerc să evit această capcană apelând la opinii ale spectatorilor. Tuturor celor apelaţi le-am pus aceleaşi trei întrebări:

1. Cum aţi perceput acest turneu românesc de teatru la Sydney ?

2. Care din cele 3 spectacole v-a plăcut mai mult şi, evident, de ce ?

3. Care dintre actorii români consideraţi a fi avut o prestaţie memorabilă, indiferent din distribuţia căruia dintre cele 3 spectacole a făcut parte?

Karin ROŞIAN:

1.A fost o bucurie să am ocazia să văd teatru românesc fără să călătoresc trei zile şi trei nopţi până-n România. Îi şi spuneam unei prietene, după ultimul spectacol, că sunt ani, ani de zile de când nu mi-am mai simţit sufletul atât de plin. A fost ca un dar  venit  de niciunde, fără să fie ziua mea, fără ca eu să fi făcut ceva extraordinar. Parcă acum am înţeles noi sensuri în “mă bucur!”.

2. Măscăriciul, după Cehov. Performance-ul lui Mălăele a fost superb, absolut su-perb! Piesă clasică, înţelesuri mai uşor de digerat decât în “Lecţia” lui  Eugen Ionesco. Probabil faptul că e o comedie ( deşi eu văd povestea, de la un cap la altul, străbătută de o constantă destul de dark, de un soi de tristeţe căreia, uneori, nu cuvintele ar putea să-i redea dimensiunile reale) a adăugat la plăcerea de a viziona spectacolul.

3. Indiscutabil, Mălăele ! 

 George ROCA (redactor revista Agero Stuttgart): 

Melissa HANES (studentă la actorie, profesoară de balet)

Mi-a plăcut în mod deosebit spectacolul montat de Horaţiu Mălăele, el fiind un actor care te inspiră şi despre care pot spune acum, că l-am văzut jucând, că l-am putut aprecia şi ca regizor, well, pot spune că e favoritul meu. Dar, în acelasi timp, mi-au plăcut şi celelalte spectacole. “Frumoasa poveste a urşilor panda, spusă de un saxofonist care avea o prietenă în Frankfurt”, de Matei Vişniec mi s-a părut a fi un spectacol impresionant prin profunzime, un spectacol care, în acelaşi timp, te intrigă. Mi-a captat atenţia în mod deosebit acea “dark side” a poveştii şi a show-ului în sine. Mijloacele vizuale folosite au fost remarcabile, iar tema şi motivele şocante. Mă rog, eu aşa le-am găsit. Sunt deosebit de impresionată de teatrul românesc! Eu sunt născută la Sydney şi, până acum, nu am asistat niciodată la performance-ul unor actori români, în carne şi oase - în România nu am fost niciodată, doar ce-am văzut filme româneşti, la TVR Internaţional, în ultimii 2 ani. Este pentru prima dată când am văzut un spectacol românesc. Mi se pare unul dintre lucrurile cele mai fascinante  când întâlneşti actorul care tocmai a ieşit de pe scenă. Este foarte emoţionant să ai în faţa ta personajul dar, în acelaşi timp, şi persoana adevărată care se ascunde în pielea personajului. 

Dorina BUGARIU PETRE (pictor, psiholog)

1. Acest turneu, aceste spectacole...da, eveniment remarcabil. Am asistat la o adevărată demonstraţie de elită nu numai pentru români, dar şi pentru publicul  din Sydney, în general. Am regăsit în cele trei spectacole profesionalismul ''vibrant '' pe care ni le ofereau turneele bucureştene la Naţionalul din  Cluj, în vremea tinereţii mele. Mijloacele regizorale, detalii privind  costume, recuzită, sunet, au dat textului  viaţă . Într-un  cuvânt, ne-au ţinut treji sau poate ne-au trezit de-a binelea; aici, atât de departe de România, rişti “să adormi”. Pe scurt, satisfacţie estetică şi nu numai!

 2. Este greu să spui, să alegi  ''spectacolul preferat  ''. Toate au avut ceva împlinitor . ''Măscăriciul ''este mai aproape de “înţelegerea ''noastră, în vreme ce Eugen Ionescu  ne cere ''chei''. Mărturisesc că, deşi mereu actuală,'' LECŢIA ''  (uşor molieriană, acum) a avut un impact mult mai puternic asupra mea  cu aproape douăzeci de ani în urmă, cînd am văzut-o la Cluj, tot cu bucureştenii (actori). Se vede că a fost mai fierbinte ''proiecţia'', catharsisul  atunci. În ceea ce priveşte piesa lui Vişniec, am fost un pic deconcertată de felul în care a fost condusă ''linia dramatică '', mai puţin pe tiparele, stereotipurile noastre. Un semn că spectacolul a fost bun s-a  asezat în duioasa noastră lacrimă la final .

 3. HORAŢIU MĂLĂELE rămâne MAESTRUL, PENTRU MINE. Şi strălucirea lui a fost, cred, posibilă şi datorită inegalabilului NICOLAE URS - DESĂVÂRŞIT PARTENER !  

Melissa Hanes – primele propuneri de a lucra în România

Nu pot să ratez ocazia de a vă face cunsocut că între tânăra Melissa Hanes, o româncă născută la Sydney, cu actoria-n sânge, şi actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele e pe cale să se  înfiripe o colaborare pe tărâmul Thaliei. O astfel de colaborare i-ar aduce Melissei ocazia de a vizita, pentru prima dată în cei 18 ani  ai săi, România - ţara din care au venit la Sydney părinţii şi bunica ei. Tânăra actriţă, care  va avea curând premiera unui film artistic la Sydney, Battle Therapy (16 mai a.c.), în care are şi ea un rol, a declarat despre posibila ei colaborare cu Horaţiu Mălăele: “Când l-am cunoscut pe Horaţiu Mălăele am discutat despre cariera mea de actor şi despre posibilitatea de a lucra în Europa şi în România, în special la filmele realizate de el. Aş dori în mod deosebit să văd această colaborare materializându-se, mai ales acum, după ce l-am văzut cum joacă, cum poate magnetiza o sală întreagă, cum poate regiza un spectacol care să te prindă  de la prima silabă. E uimitor!  Am fost foarte fericită de faptul ca el este  interesat de munca mea, de tot ce vreau să fac pentru cariera mea de actor şi,  dacă o să am ocazia, dacă se vor concretiza discuţiile purtate aici, la Sydney, cu siguranţă voi merge să lucrez cu Horaţiu. Şi aceasta ştiu că va fi o experienţă excepţională şi plină de satisfacţie”.

                        *Pentru detalii, vizitati www.battletherapy.com

SPAM-DELETE!

Aş fi vrut să vă prezint câteva informaţii în plus, pe care le-am solicitat (pe e-mail) actorului şi regizorului Horaţiu Mălăele şi regizorului Felix Alexa. Nu mi-e deloc greu să-mi imaginez de ce nu au putut răspunde în timp util. Ocolul pământului în 20 de zile nu e deloc cea mai relaxantă activitate, iar nişte solicitări de interviu pe e-mail prezintă suficiente neajunsuri pentru a fi privite nu neapărat cu suspiciune, dar cu toată oboseala presupusă de un tur de forţă ca ISAKC 2007.

Sau poate, pur şi simplu, am intrat la SPAM  şi mi-au dat DELETE...