Avem noi de toate; toate câte ni le lasă invadatorii. Avem şi munţi, şi dealuri, şi câmpii, şi ape care se mai varsă câteodată în străinătate. Dar n-avem deşerturi – asta dacă omitem cu privirea, închizând ochii şi gura, deşertul cuvintelor. Deşi acest deşert nu are dune, nisipul e de fapt praful din ochi, iar vorba de duh este oaza.  

Pentru puţinul acesta, v-aţi putea întreba de ce ar trebui să avem o fata morgana? De ce ar trebui să ni se pară că zărim în depărtare – atunci când suntem la capătul puterilor, atunci când suntem însetaţi de o vorbă de duh – fantomatice siluete de corcoduşi, străjuind havuzuri răcoritoare în care să se oglindească şi să se scalde fete morgane, refugiate acolo, în deşertul cuvintelor? 

Uitaţi cum stau lucrurile. Noi le vedem în profunzime. Adică, nu ne oprim la bustul fetei morgane, tăiat în două de luciul apei precum caravelele lui Columb de apa oceanului. Noi vedem întotdeauna întregul. Noi vedem şi tot ce este sub apă: partea a doua a bustului, simetrică primei, cealaltă jumătate a conurilor. Dacă vreţi,  emisferele, că ştim că vă plac şi toate celelalte elemente ale geometriei ei spaţiale, care dislocuiesc lichidul havuzului  după o lege pe care noi, bineînţeles că o ignorăm, cum facem cu toate legile (vezi DGD, cuvântul Lege), cuprinşi, cu totul şi cu totul, de perfecţiunea corcoduşului.  

Călătorii însetaţi din deşerturile clasice aleargă bezmetici spre răcoarea havuzului. Palmierii aleargă şi ei. Şi, deşi fata morgană înoată liniştită în havuz, în cercuri, aşteptând, călătorii aceia nu o vor atinge niciodată. Legătura dintre ei şi fata din havuz e o legătură la distanţă, deci morganatică. Acest contact la distanţă are loc numai la lumina zilei; noaptea, palmierii dispar, fata se înveleşte în ştergar, apărându-se de răcoarea nopţii deşertice, iar călătorii, obosiţi de atâta alergare, se culcă cu cămilele.  

Mare noroc avem că nu avem deşerturi clasice! Oricât de înmiresmată ar fi apa havuzurilor – cămilele put. E drept că şi majoritatea cuvintelor din deşertul nostru put, corcoduşul nu se vede nici el noaptea, dar fata de sub el ne aşteaptă zi şi noapte. Nu ne lasă să ne rătăcim. Semnalizează că ne aşteaptă acolo, cu licurici în ochi sau în vârful dunelor, fierbinte ca un ibric gata să dea în clocot pe nisipul fierbinte al deşertului, parfumată ca florile de cactus, singurul care o înţeapă până la venirea noastră. Ea ne aşteaptă. De ce ar fugi ea la nesfârşit? De ce s-ar ascunde ea noaptea? De ce s-ar încinge ea în ştergar, ea care e deja încinsă cu un cordon circular şi atât? De ce nu şi-ar lăsa ea perimetrul cordonului măsurat cu acel 2 pi, imposibil de înmulţit cu o rază – fie ea chiar rază de Lună – şi ea imposibil de aflat fără o investigare în profunzime? Iar dacă ne ridicăm mai sus de cordon, în spaţiu, de ce n-ar afla ea, prin gura altuia, volumul şi gustul conului, măcar aşa, aproximativ şi empiric, prin măsurători repetate? De ce ar fugi ea la nesfârşit, cu corcoduş cu tot?  

Merită o menţiune specială şi fundul havuzului. În el se oglindesc toate: şi cerul, şi licuricii, şi formele geometrice ale căror formule au fost pomenite mai sus. Toate acestea se văd pe fundul havuzului. Şi totuşi, el rămâne de piatră. 

În deşertul cuvintelor, fata morgana nu e întotdeauna vorba de duh mult aşteptată, dar e acolo, în miez de noapte, aşteptându-te fierbinte şi măsurabilă. Ea ştie foarte bine că, atunci când ai călduri, nu ai nevoie de ceva rece, ci de ceva fierbinte, care să te facă să uiţi că toată viaţa ai băut rece şi că ţi-ai petrecut toate nopţile încins doar de un cojoc, înotând în propria sudoare, şi nu într-un havuz în care să descoperi ceea ce n-ai cunoscut niciodată: şi formula perimetrului cercului, şi cea a volumului conului, şi a suprafeţei semisferelor. Care adunate, să dea formula mult dorită a suprafeţei sferelor. Şi ce e mai frumos decât perfecţiunea sferei, fără început, fără sfârşit, pe care nu ştii de unde să o apuci – atât de netedă cum e, aşa cum pluteşte ea, la voia întâmplării care ţi-a arătat în deşert silueta corcoduşului, dislocuind apa din havuz atâta cât îi permit volumul şi Legea lui Arhimede. 

Sigur că, în timp, înmulţirea eanaţiilor şi a emanaţilor va produce o încălzire globală. Care încălzire va transforma multe zone, reci acum, în deşerturi fierbinţi. Palmierii nu vor rezista noilor condiţii climatice; corcoduşii, da. Fetele morgane nu vor dispărea, dat fiind faptul că ele nu au existat niciodată. Scăparea vnoastră nu va fi, aşa cum aţi fi tentaţi să credeţi, în inima munţilor, la umbra codrilor. Nu. Va trebui să daţi piept cu deşertul, să căutaţi mereu: ziua – siluetele corcoduşilor, noaptea – luminiţele licuricilor. Nu se poate să nu vă aştepte acolo, în inima deşertului, încinsă şi mai mult de încălzirea globală, o fată morgană, cu sau fără havuz, cu corcoduşe în păr, cordon şi ochi de aceeaşi culoare, dornică să vă înveţe formulele acelea geometrice – despre  care am scris deja prea mult – şi multe altele, şi care să vă facă să uitaţi de orice alte găuri în stratul de ozon.  

Oricum, apropiindu-vă de fata morgana, nu uitaţi să lăsaţi la o distanţă convenabilă mirosului, cămila. 

Atunci când veţi începe să utilizaţi intens Internetul – inventat tot de noi, geto-dacii –, dând o simplă căutare după fata morgana, pe Google, veţi găsi o mulţime de fete. Care mai de care mai morgane, mai virtuale. Nu uitaţi să spuneţi că aveţi mai mult de 18 ani, chiar dacă nu aveţi: nu verifică nimeni. Dacă vă simţiţi pierduţi prin mulţimea de fete care vă cheamă ademenitor, cu voci catifelate (dacă aţi pus sonorul la calculator), restrângeţi căutarea. Puteţi astfel să daţi de fetele morgane din satul dumneavoastră, sau de pe uliţa dumneavostră, sau chiar de vecina de peste gard; vecină pe care, de altfel şi nu întâmplător, aţi văzut-o mai înainte goală, spălându-se sub corcoduşul de lângă fântână. De data aceasta, nu viteza cămilei, ci viteza PC-ului vă aduce fata morgana aproape de voi. Vă separă doar un geam: sticla monitorului. E un fel de gard de şipci, prin care se poate vedea tot ce e de văzut: şi capra, şi nevasta vecinului. Am vrut noi să inventăm altceva în loc de geam, dar ne-am temut că fetele acelea morgane vor depăşi uneori măsura, şi nu se vor rezuma la rolul lor clasic, de fete morgane care ademenesc, dar nu pot fi atinse niciodată.