|
La Toyota,
lucrurile se petrec cam aşa: fiecare "human being" (robot "uman" cum ne
place cu atâta satisfacţie bleagă să îl numim) de pe linia de montaj, în
momentul în care observă un defect la produsul primit de la predecesor,
spune "Stop!" procesului. Linia se opreşte. Se caută defectul, din aproape
în aproape, uneori până la proiectare. Şi până când defectul nu este
înlăturat, nu se trece mai departe. Şi asta, deoarece fiecare "co-worker"
(denumire din ce în ce mai utilizată azi şi în Occident, dar fără acoperirea
necesară pe acolo) consideră pe cel căruia îi predă ce a făcut el - drept
client. Care trebuie servit exemplar.
Ăsta, cred,
este unul dintre exemplele cele mai sugestive care dezvăluie - măcar şi
parţial - secretele managementului "KayZen" japonez (şi al boom-ului
economic, întâi al Japoniei şi, mai de curând, şi al Chinei - urmează India
care a început şi ea să se trezească din "contemplaţia" sa tradiţională,
sătulă de atâta mizerie şi sărăcie pe lumea asta, tot căutând frenetic
Nirvana aia mirifică de "Dincolo"). De ce "Kay" şi "Zen" ? - cu altă ocazie
(pentru cei care nu mai au răbdare până atunci, îi trimit la 'Ky'zen - The
Key to Japan's Competitive Succes' a lui Masaki Imai, McGraw-Hill Publishing
Company, 1986 - carte "clasică" în domeniu). De aici a derivat "Managementul
Total al Calităţii", precum şi "Managementul clienţilor" de care se face
atâta caz acum peste tot, prin spaţiul nostru cultural (încă nu atât pe
aici, pe la noi; ci prin alte părţi occidentale; şi tot în paranteză adaug
că, la introducerea TQM-ului, a contribuit, în mod decisiv,
Joseph Moses Juran –
cetaţean amarican de origine română, născut la Brăila în 1904. In 1954
Uniunea Oamenilor de Ştiinţă şi a Inginerilor Japonezi l-a invitat pe
J.M.JURAN să prezinte în Japonia o serie de conferinţe şi cursuri în
domeniul controlului statistic al proceselor. Peste doua decenii Japonia
urma să devină lider mondial al calităţii, după ce pusese bazele modelului
japonez de Management Total al Calitatii prin dezvoltarea unor concepte,
principii şi metode originale, dar bazate şi pe ideile şi cunoştinţele
promovate de J.M.JURAN).
Şi dacă
sloganul "Let's make better thnings" al brendu-lui Philips şi-a mai adus
aminte şi de 'Tratalul lucrului bine făcut' al polonezului T. Kotarbinsky,
cu o floare nu se face primăvară. Deoarece aceasta s-a cam ofilit, fiind
"integrată" în agresivitatea noastră (nu a românilor - vai de viaţa lor, că
ăştia sunt mici copii în domeniu, ci a "marelui" Occident; vom vedea noi ce
se întâmplă după ce, de voie, de nevoie, ne-a adoptat, mai cu binele, mai
cu răul, mama Euro-Atlantica!). Şi aceasta, pentru că…
*
"Proşti sunt pe toate drumurile !". Asta e premisa de la care pleacă
Marketingul nostru de toate zilele. Iar ăsta (Marketingul) e "Arta de a-i
găsi!". Cu TQM-ul mai e cum mai e pe aici, prin Occident. Pentru că, măcar
lecţia asta a învăţat-o (cam cu greu) de la asiatici. Şi anume că, în loc să
se propună "maximizarea profitului" mai bine e să se aplice "calitate maximă
cu preţ minim", că profitul curge, apoi, de la sine. În schimb, când e vorba
de clienţi, lucrurile se schimbă. Ăştia nu trebuie serviţi (exemplar). Ci
trebuie manevraţi. Prin reclame. De o agresivitate din ce în ce mai subtilă
şi virulentă. Cum, de exemplu, una (mare manageră de Marketing) la o
publicaţie pe care o voi numi "X" (pentru a nu-i face reclamă, nici măcar
negativă, că tot reclamă se cheamă), care s-a infiltrat şi la noi în spaţiul
carpato-dunărean (nu ea, firma), l-a făcut şi pe subsemnatul să devină
destul de idiot ca să se prindă în plasa oferirii unor premii de miliarde
(lei vechi) apucând să se aboneze, pe şase luni, la revista lor de-a dreptul
din undregraund-ul cultural ducându-se dracu' şi TQM-ul. Dar să revin la
"cestiune". După ce respectiva manageră (de care vorbeam) a reuşit ca pe
şase luni să mă facă să arunc, metodic, gunoiul care mi-l trimitea, nu mă
mai scapă din mână. Şi, mai zilele trecute, aflu, plin de "surprize,
surprize", că, nedormind toată noaptea, a găsit totuşi timp să viseze
(transcedental). Iar dimineaţa, plină de o intuiţie iluminatoare, s-a şi
repezit, direct din aşternut, şi l-a "extras" tocmai pe domnia mea din "baza
de date", făcându-mă fericit că am ajuns aproape de potou. Intrând astfel în
finala (sau semifinala) câştigării premiului cel mare. Dar, cu o singură
condiţie: să cumpăr ultima producţie intitulată "Influenţa razelor de lună
asupra galoşilor de gumă" pe care tocmai a fătat-o geniala editură pe care,
cu succes, o reprezintă. Şi asta, în ciuda faptului că, agasat, am mai
aruncat cu leişori dând nu ştiu câte telefoane ca să fiu scos odată din
nenorocita aia a lor de "bază de date". Dar, nu contează. Că doar şi
Romtelecomul trebuie să câştige (împreună cu editura X, că şi el ia,
indirect, procent din telefoanele date de fraieri ca mine). Şi uite-aşa
bussines-ul merge ca pe roate şi se dezvoltă ca o pecingine.
Şi, dacă mai suportaţi, iată încă o "manipulare". Învăţată dintr-un 'Tratat
de manipulare' pe care scria, ca subtitlu: "ia-mă!. Şi chiar l-am luat
! Prin urmare, cere, cuiva, pe stradă, o sută de mii (lei vechi) inventând o
poveste lacrimogena cum că, dintr-o nefericită întâmplare, deşi bine
înţolit, ai rămas, în Bucureşti, fără nici un chior în buzunar şi nu te poţi
întoarce la dracu-n praznic de unde-ai venit. Dacă nu te va înjura, în cel
mai bun caz îţi va întoarce spatele sau se va face că nu te-aude. Nu-i nimic
!. Ţine-te de el scai. Şi cere-i, măcar, o ţigară. Sută la sută ţi-o va da.
Ca să scape de tine. De fapt, asta şi voiai: o ţigară!
Data viitoare, vă voi cere un milion (tot în lei vechi). Şi-mi veţi acorda,
sigur, timpul vostru de a mă citi. Că şi "The time is money". Şi pentru că
proşti sunt pe toate drumurile.
|