In contextul  istoric al rastignirii lui Iisus Nazariteanul, imperiul roman se afla la apogeul expansiunii. In  anul 63 (i.Hr)  legiunile romane sub comanda lui Cneius Pompeius Magnus cucerisera Palestina, anexand Samaria, Idumeea si Iudeea la provincia romana Siria. In perioada in care Iisus  intra  triumfator in Ierusalim fiind primit cu  osanale de multimea  care il astepta pe Mesia, Iudeea  era guvernata de procuratorul Pontius Pilatus (26-36 d.Hr) si de dictatura teocratica a Sanhedrinului prezidat  de marele preot Caiafa. Desi fusesera inabusite  cateva rascoale, iar cu putin timp in urma  procuratorul Coponius o lichidase  pe cea condusa de Iuda Gaulonitul, nesupunerea fata de Roma continua sa se raspandeasca, in  fruntea  razvratitilor aflandu-se
“zelotii”, membri   unei grupari fundamentaliste  fanatice care instigau populatia impotriva stapanirii romane,  manifestand  in acelasi timp sentimente de ura impotriva tuturor celor care incalcau “Legea” si care trebuiau exterminati.            

Pus in antiteza cu religia care sustinea legea Talionului, crestinismul, prin puritatea invataturilor  sale propaga cele mai nobile sentimente, precum dragostea fata de aproapele, mila fata de cel aflat in suferinta si o atitudine pasnica in fata agresivitatii.  In
cadrul ispitirilor la care a fost supus cu privire la atitudinea  fata de cuceritorii Iudeei, Iisus  a  raspuns prin cunoscuta axioma referitoare la “Dinarul Cezarului”. Criticand fatarnicia, egoismul si lacomia fara margini a  contemporanilor  Sai, El i-a alungat din Templu pe cei care il transformasera intr-un loc unde se negociau  vanzari si  schimburi de valuta, zicandu-le: “Casa mea este casa de rugaciune iar voi o faceti pestera de talhari” (Matei XXI-13). Aceasta a fost  picatura care a umplut paharul fariseilor  si  saducheilor  ce vedeau in Iisus Nazarineanul  un ferment deosebit de periculos  pentru  ordinea  si stabilitatea Statului teocrat, in care preotimea detinea toata puterea, inclusiv cea laica.
     Dupa ce a fost  prins prin tradare, “L-au dus intai la Ana, caci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anulu aceluia “ ( Ioan 18.13) si trimis apoi legat la Caiafa, de unde a fost dus  in fata Sanhedrinului care reprezenta autoritatea suprema la Ierusalim
cu atributii judecatoresti, apoi  la Pretoriu, deoarece trebuiau sa obtina in mod obligatoriu si acordul procuratorului  roman. Pilat, care a intuit ca Iisus este o victima nevinovata L-a intrebat :“Poporul  Tau si arhiereii Te-au predat mie. Ce ai facut ?” (Ioan 18.35)).       Dupa interogatoriu  s-a spalat pe maini spunand ca nu-I gaseste  nici o vina, dar, la cererea insistenta a multimii instigate de arhierei Iisus  a fost condamnat la moarte prin crucificare sub acuzatia de blasfemie. Era o pedeapsa cumplita si umilitoare  pe care romanii nu o aplicau nici o data unui “civis romanus” ci  numai strainilor si prizonierilor de razboi, pe care ii crucificau cu
cruzime si sadism, razbunand  pierderile lor in lupta impotriva rasculatilor.

De la Pretoriu pana la Golgota unde urma sa fie rastignit, Iisus   a fost supus unor batjocoriri si lovituri cumplite cum nu se aplicau nici marilor talhari ai vremii. A fost scuipat pe fata, tras de par si de barba, lovit  peste obraji si peste gura, lovit  cu trestii si toiege, primind o lovitura de maciuca peste cap in urma careia spinii cununei I-au intrat adanc in carne, sangele curgandu-I siroaie pe fata. A mai primit o lovitura  de  bata  in partea dreapta a maxilarului care i-a fracturat cartilagiul nazal, I-a zdrobit falca si I-a rupt dintii. A mai avut rani la nas, barbie si genunchi, in urma cazaturilor sub povara crucii. Sudoarea si sangele scurs din  ranile
pricinuite de lovituri si de flagelare, precum  si din  rana adanca provocata de lancea ostasului din garnizoana  romana, impreuna cu mirodeniile cu care a fost uns  au impresionat panza de in a Sfantului Giulgiu in care a fost infasurat dupa coborarea  de pe cruce. Desi s-au gasit unii care au contestat existenta si autenticitatea acestui giulgiu, in sprijinul existentei lui sunt doua argumente de necontestat. Argumentul Biblic si argumentul  Stiintific.

Argumentul Biblic  este confirmat de  sfintii evanghelisti care au trait in preajma Mantuitorului si au descris toate momentele   patimilor   Lui.  “Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei”. (Ioan 19 - 40)., dupa ce L-au uns cu un  “amestec de zmirna  si aloe” (id.39). “ Si Petru, sculandu-se, a alergat la mormant si,
plecandu-se, a vazut giulgiurile singure zacand”. Luca (24-12). “ A sosit si Simon-Petru si a intrat in mormant si a vazut giulgiurile puse jos.” (Ioan 20-6).  Aceste marturii ale fostilor Apostoli ai Mantuitorului nu pot fi puse la indoiala, intrucat au fost martori ai descoperirii mormantului gol, a Giulgiului  si a maramei cu care o femee ce Il  urmase in drumul spre Golgota  i-a sters fata in momentul cand a cazut sub greutatea crucii.

     Argumentul stiintific  este confirmat de membri catorva  Comisii de cercetatori  care au obtinut de-alungul timpului aprobarea  sa analizeze  cu metode  de laborator Giulgiul  aflat la Torino. Primele  cercetari  au inceput in anul 1900 la Sorbona sub conducerea prof de fiziologie si patologie comparata Yves Deluge, care a stabilit ca imaginea de pe Giulgiu s-a format in contact direct cu un corp uman in urma scurgerii sangelui din rani si nu au fost pictate. Autenticitatea Sfantului Giulgiu a mai fost confirmata si de o
Comisie Internationala  stiintifica. Antoine LeGrand, membru al Comisiei Internationale a declarat ca in timpul cercetarii nu a existat nici o contradictie in rezultatul cercetarii la care a participat si un membru al politiei. Un alt membru al Comisiei, dr. Barbit, a demonstrat ca sangele Mantuitorului s-a difuzat in prelungiriea  firelor de urzeala ale  panzei, ceea ce  elimina teoria  folosirii unor vopsele, cum au pretins unii denigratori.

     Dintre toti specialistii  care au cercetat Sfantul Giulgiu si au analizat urmele sangelui scurs din ranile lui Iisus, sange  care  a impresionat panza subtire de in in care a fost infasurat, cele mai relevante sunt ale dr. Pierre Barbet de la Spitalul “Saint Joseph” din Paris care a studiat si analizat  Giulgiul  din punctul de vedere  al chirurgului.  El a declarat ca studierea petelor de sange a scos in evidenta o  vasodilatatie  intensa a capilarelor subcutanate care s-au rupt datorita loviturilor primite. Dupa cum se stie, flagelarea se facea cu un bici cu multiple curele de piele pe care erau fixate bile de plumb sau bucati de oase care sfasiau carnea.      Dupa legea ebraica condamnatului i se apliucau 39 de lovituri, dar lictorii, in realitate niste brute dezlantuite  loveau pana  ce victima isi pierdea cunostinta.  Pe Sfantul Giulgiu al lui Iisus au fost identificate  49 de lovituri.  Urmele flagelarii, declara chirurgul francez, sunt nenumarate si se afla in majoritate pe fata posterioara. Se vad de asemeni pe umeri, pe spate si in zona rinichilor, coborand pe  coapse si pe pulpe.  Acolo, extremitatea curelelor au incercuit pulpele picioarelor lasand  brazde adanci. Lictorii erau doi, cate unul de fiecare parte a Mantuitorului si loveau cu cruzime,  in urma loviturilor  creandu-se  milioane de hemoragii intradermice, sangele  curgand siroaie de pe umeri pana la pamant, astfel incat tot corpul Lui era o rana.

     Intr-un Raport publicat in anul 1981, un grup de oameni de stinta  americani (Grupul STURP), dupa efectuarea unor teste timp indelungat, au confirmat ca “Giulgiul a fost in contact direct cu un corp uman”.  Mai recent, Prof. Raymod Rogers a dat publicitatii un studiu stiintific intr-o revista de chimie in care a precizat ca  in urma efectuaraii analizelor chimice de laborator a stabilit ca petele de pe Giulgiu provin din sange adevarat. Cu ajutorul razelor X si ultraviolete s-a putut stabili chiar si grupa de sange a Mantuitorului, AB. Giulgiul, lat de circa 1,10 m latime si circa 4,34 m lungime fusese impregnat cu smirna, o rasina parfumata  provenita din
arbustul “commiphora myrra” din sudul Arabiei. Sub forma de praf  amestecat cu  aloe, rasina era folosita la imbalsamarea mortilor la iudei, astfel incat sangele care a curs din ranile Mantuitorului a fost fixat pe panza de in datorita acestui amestec cu care femeile mironosite L-au uns dupa ce a fost coborat de pe cruce cu aprobarea procuratorului.

     Prima expunere in public a Sfantului Gulgiu a avut loc in Franta in anul 1351 fiind atestata in documentele vremii. In  anul 1898 juristul Secondo Pio a realizat prima fotografie a relicvei, iar in anul 1931 biologii si antropologii care l-au examinat au confirmat  ca imaginile imprimate pe panza sunt din sange, nu din vopsele. Intr-un raport de medicina legala din anul 1970 s-a stabilit autenticitatea  amprentelor precum si datele fiziopatologice ale Mantuitorului: Inaltimea 1,80 m, greutatea cca 77 kg, tipul semitic, cu par lung, barba si mustata. La acelasi rezultat a ajuns si medicul legist american Robert Buklin care a intocmit u raport in care se precizeaza ca urmele de pe lintoliu apartin uni barbat adult cu inaltimea cuprinsa intre 1,75-1,80 m avand o greutate intre 75-81 kg si varsta intre 35-45 de ani. El si-a incheiat raportul cu urmatoarele cuvinte:”Barbatul care a fost infasurati in giulgiu este Iisus Hristos!”.

     In anul 1978 doua comisii independente, una americana si alta italiana, care au studiat timp de 5 zile Sfantul Giulgiu expus intr-o sala a Palatului Reale din Torino au stabilit ca in nici un caz nu poate fi vorba de un fals. Prin spectroscopie  de reflexie s-a stabilit ca Iisus a fost dus descult pana la locul executiei, dupa urmele impuritatilor de pe talpile picioarelor imprimate pe panza curata de in. La 13 mai1981 cercetatorii  americani Jumper si Jackson au realizat o reproducere tridimensionala a celui rastignit, prin prelucrarea pe computer a imaginii de pe Giulgiu, iar la  21 aprilie 1988 au fost prelevate materiale din el, esantioanele fiind studiate in laboratoarele din Oxford, Tucson si Zurich sub conducerea directorului dela British Museum din Londra. In acelasi an Giulgiul  a fost vizitat de Suveranul Pontif Papa Ioan-Paul al II-lea care s-a recules in fata lui, in timp ce peste trei  milioane de pelerini din intreaga lume l-au putut privi indeaproape.

    Desi oameni de stiinta renumiti au supus Giulgiul unor analize care i-au confirmat autenticitatea, au fost si mai sunt inca sceptici care se indoiesc de rezultatele cercetarilor. Omul de stiinta  american John Walsh a facut o declaratie care  reda in cateva cuvinte controversa  starnita in unele cercuri de celebra panza de in în care a fost infasurat Mantuitorul: “ Giulgiul din Torino este fie cea mai
cutremuratoare si instructiva dovada a existentei lui Iisus, fie este una dintre cele mai ingenioase produse ale mintii si mainilor umane cunoscute pana  acum”.  Un om de stiinta care pune la indoiala rezultatele unor analize de laborator, dovedeste ori rea credinta ori lipsa de profesionalism. Iata ce declara in aceasta privinta cercetatorul Arnaud Upinsky: “Avem dovada absoluta a autenticitatii, identificarea lui Iisus este la fel de sigura ca aceea a unui  individ  prin amprentele sale”, iar cercetatorul roman Ion Brad scrie ca “substantele exudate in timpul chinurilor au contribuit la distrugerea ciupercilor si mucegaiurilor ce s-ar fi putut dezvolta pe parcursul timpului, lucru care poate explica de ce Giulgiul este intact.”                                              

    Pentru a demonstra netemeinicia declaratiilor scepticilor si ale celor de rea credinta care sustin ca panza de in  aflata la Torino nu ar fi  din vremea lui Iisus, ci mai recenta, cercetatorul Raymond Rogers a declarat de curand ca rezultatele cercetarilor  de laborator au stabilit in mod indubitabil ca tehnologia confectionarii panzei de in a acestui Giulgiu  corespunde  cu descrierile lui Plinius cel Batran despre arta tesutului in  epoca crucificarii Mantuitorului. Lipsa de spatiu ne impiedica  sa mentionam toate
comisiile si oamenii de stiinta care au cercetat de-alungul timpului pretioasa relicva  stabilindu-i autenticitatea.

    Desi stiinta si-a spus  cuvantul  in aceasta problema, veridctul ei fiind de necontestat, materialistii-atei  precum si dusmanii religiei crestine continua sa conteste  rezultatele  cercetarilor moderne  de laborator, care, dupa cum se stie, sunt  capabile  sa identifice un individ dupa o simpla amprenta biologica sau un singur fir de par. In ultima vreme au fost lansate teorii pseudo-istorice cu privire la locul inmormantarii Mantuitorului, teorii care vin in contrast cu marturisirle Sfintilor Evanghelisti, care au trait in
preajma lui Iisus si au fost martori ai evenimentului.  Acestor indivizi dornici de a iesi din anonimat, precum si celor care declara  ca nu exista dovezi care sa confirme ca  in Giulgiu a fost trupul Mantuitorului, putand fi al oricarei  alte persoane rastignite, le amintim ca trupele romane au crucificat sute, chiar mii  de prizonieri de razboi, dar nu se cunoaste un singur caz, in afara lui Iisus Nazarineanul, care sa fi fost declarat “Regele Iudeilor”,   sa i se fi pus o cununa de spini pe frunte, sa fi fost uns cu mir, invelit intr-un  Giulgiu si inmormantat dupa traditia iudaica.
    De obicei talharii sau prizonierii  crucificati  erau abandonati  in camp unde erau lasati prada  ciorilor si  vulturilor.    Dumnezeu a vrut  sa ne lase insa un semn palpabil al existentei  Fiului Sau, care a cunoscut pretul pe care avea sa-L plateasca si a acceptat sacrificiul predestinat pentru a ne arata calea mantuirii.