În anturajul lui Mircea Eliade se aflau adesea, atraşi de tehnicile de salvare pe care maestrul le deţinea, fel şi fel de “îngrijoraţi” de soarta Lumii. Şi povesteste I.P.Culianu undeva (nu stau acum să caut pe unde), cum Marghescu îi expunea savantului o idee de-a lui prin care putea fi evitat/amânat “Sfârşitul Lumii”. Sigur că Eliade a fost foarte subtil, dar eu, aici, nu : i-ar fi răspuns că dacă te îngrijorează soartea universului, pentru a-l salva, începe prin a iubi o femeie. Şi dacă se poate, una singură! Astfel şi după aceea Universul (chiar şi cel personal) îşi va purta singur de grijă. Don't worry! În paranteză fie spus, detractorii au văzut în asta încă o confirmare a filonazismului lui Eliade, precum că ar fi aderat la ideea pe care o avea Nietzsche despre homosexuali. Anume că natura, astfel, se apară de nu ştiu ce anomalii viitoare. Căsătoria de ultim moment a lui Hitler spune multe.   

Ia să vedem o teorie (că la teorii, toţi, ne pricepem): Fiziognomonia*, denumită prin alăturarea cuvintelor “Physis” şi “Gnomon”, este cea dintâi erezie franceză din care s-a hrănit Comuna din Paris, Revoluţia Franceză de la 1789.  

a) Gnomonul, la origine un cuvânt grecesc care denumeşte un instrument marinăresc prin care se determina direcţia nord-sud, naturală aşadar, ajunge adoptat de limba franceză pentru a desemna calea naturală a cunoaşterii, de fapt, un concept mai vechi neoplatonician (tot grecesc), în care prefixul “physis” este alăturat tuturor elementelor fireşti care s-are înscrie într-o expresie a ordinii prestabilite, deci naturale. De unde s-a plecat? 

b) Physis, entitate sau concept de origine divină, de factură mitologică grecească, mai precis elenistică; o evidenţiere iniţiată de hermetismul (h/ermetic) popular dintr-o percepere pesimistă a lumii, corespunde lucrurilor care pot fi cunoscute prin contact direct, bazat pe cele cinci simţuri.

Un exemplu : Anthropos, omul cerurilor creat de Demiurg, este ademenit prin dragoste şi se împreunează cu Physis (Pământul, natura), care naşte omul muritor. De acum, Anthropos-ul divin se resoarbe în oameni, iar prin cunoaştere acesta poate fi descoperit (cognoscibil). Cu ajutorul cunoaşterii omul poate deveni nemuritor, asemeni Anthropos-lui originar. Dacă facerea omului s-a săvârşit printr-o înşelătorie, prin ademenire aşadar, lumea este la rândul ei înşelătoare, dar mai ales o înşelătorie (Maya), iar înstrăinarea de ea, prin cunoaştere, este singura modalitate de regenerare a omului. Cunoaştere şi nu retragere, atenţie! Aici myst-ul (misticul; iniţiatul într-o religie a Misterelor) este acela care stăpâneşte sensul ascuns în natural – acestea sunt lucrurile uitate din/în natură. El vede mereu altceva, şi nu doar pe baza celor cinci simţuri; la el realitatea poate fi modelată sensibil; prima condiţie: asumarea prin subtilă asimilare şi nu prin respingere – mai degrabă o izolare ascetică (Tapas – în sanscrită, a se încălzi, a fierbe, “ardenţă” obţinută prin asceză, cf. Mircea Eliade, cel care a pus semnul egalităţii între ascetism-renunţare şi asumarea cu a mare; sub acest aspect, primul care şi-a asumat toate tarele poporului român – descoperire prin dragoste, prin Asumare). 

Efectul primar al unei asemenea valorizări a lumii este punerea în discuţie a dragostei, fundament creştin care apare astfel apt de a fi rediscutat (vezi conceptul iubirii la Mişcarea Legionară), Pentru că până la mesajul lui Cristos dragostea apărea ca o ademenire, o iluzie (fr. illusion, lat. illusio, din latină, via franceză – fenomen săvârşit la începutul timpurilor, irepetabil; illo Deus – timpul zeilor – acel timp! Vezi Amurgul zeilor, Nietzsche). 

Oamenilor recenţi le vine din ce în ce mai greu să iubească femei, respectiv bărbaţi, mai precis să locuiască împreună formând un cămin. Mai e un pic până cănd căsătoriile între persoane de acelaţi sex vor fi un lucru acceptat, obişnuit. Vedem astăzi cum oamenilor le este din ce în ce mai greu să suporte tapajul unei relaţii bazate pe… acea dragoste! Oare asta pentru că, la bază, dragostea este o asceză? – adică neajunsul de a iubi un/o singur/a barbat/femeie când ei/ele sunt mai mulţi/multe! Ori poate că ăsta este următorul pas, etapă, în drumul nostru către o autodistrugere binevenită. Cine ştie! 

Să nu uit : Physis nu are o legătură directă cu Isis, zeiţa egipteană, protectoarea dragostei conjugale, reprezentată cu o pereche de coarne (de ce oare infidelitatea în căsnicie se traduce prin “încornorare”?); dar şi o zeiţă a naturii fecunde, procreative. Coarnele atunci, ar însemna o ieşire în natură, o revenire la o condiţie natural-animală depăşită prin cunoaştere?! Mitul eternei reîntoarceri, Mircea Eliade – pare-se că în lucrarea asta, aici, ne dă nouă, tuturor, răspunsul.

* Fiziognomonia - concept atestat de fiziologul elveţian Lavater (1741-1801); a încercat să interpreteze caracterul individului după expresia facială. La noi, conceptul a fost preluat de către Haşdeu şi aplicat în concept naturist-istoric domnitorului Vlad Ţepeş (“Portretul lui Vlad-vodă Dracu”, în Din Moldova, Nr. 17-19).