Prin natura ei, fiinţa umană încearcă să cunoască universul în mijlocul căruia fiinţează. Oamenii vor să descopere sensurile ascunse, încearcă să evidenţieze trăsăturile pe care le consideră definitorii. Încercăm de foarte multe ori să găsim motive exterioare care să justifice acţiunile riscante, ne amăgim prin ocultări repetate, refuzăm să ne acceptăm condiţia umană, refuzăm să ne conştientizăm cu adevărat. Justificările artificiale nu fac decât să încurajeze comportamente artificiale. Ne simţim protejaţi de paradigme construite abil şi refuzăm să acceptăm realitatea brută, imediată. Întrebările sunt suprimate, pentru că, prin esenţa lor, conduc la descoperirea realităţii. Lumea modernă nu mai ştie să pună întrebări pentru că se teme de răspunsurile pe care ar putea să le primească. Închidem ochii şi încercăm să stăm pe loc sperând că nimic nu se va întâmpla.

            Calitatea răspunsului depinde în mod invariabil de calitatea întrebării. Vei descoperi sensurile complexe atunci când întrebările tale vor atinge ramificaţiile problemei, vei învăţa atunci când vei renunţa la prejudecăţi. A te încumeta să sari în mijlocul necunoscutului fără să ştii ce te aşteaptă acolo înseamnă a fi deschis la o infinitate de posibilităţi. Fără reţete prestabilite, fără certitudini. Doar hazardul poate întruchipa viaţa omului, doar pendularea între contrarii, incertitudinea, pot contura existenţa fiecăruia dintre noi.

            A întreba aşteptând un anumit răspuns înseamnă a artificializa întregul proces. Dacă vrei să auzi ceea ce şti deja nu mai are niciun rost să întrebi. Confirmările nu au valoare intrinsecă, nu aduc nimic nou, nu oferă nimic inedit. Confirmarea în sine este un proces steril, inutil, un proces pe care din păcate oamenii îl folosesc adesea pentru a găsi a posteriori premise acţiunilor. Este mai uşor să te accepţi atunci când eşti un simplu pion, este mai uşor atunci când şti că întrebările tale elementare vor căpăta răspunsuri pe măsură. Atunci când toţi cei din jurul tău te susţin este uşor să învingi, însă victoria este una minoră. Atunci când te înscrii în curent vei avea impresia că ai ajuns departe, însă vei renunţa de bunăvoie la imensitatea oceanului.

            Prin întrebări poţi descoperi sensuri ascunse, însă doar dacă ele există cu adevărat. Să nu mai inventăm teorii complexe doar de dragul complexităţii, să nu ne complicăm inutil viaţa. Este uşor să crezi în iluziile făurite de om, însă este natural să le pui la îndoială, este uşor să crezi în victoria grupului, însă este natural să crezi în victoria ta, este uşor să urmezi dogmele, însă este natural să îţi asculţi instinctele. Prin întrebări nu se poate construi nimic inedit, pentru că întrebarea în esenţă se bazează pe o realitate presupusă. Trebuie să avem un suport, o bază, trebuie să plecăm de undeva. Ipotezele, soluţiile, raţionamentele apriorice, nu au până la urmă nicio legătură cu întrebarea în sine. Aceasta se adresează exclusiv necunoscutului. Vrei să ştii şi încerci să obţii prin întrebare cunoaşterea. Faci asta apelând la noţiunile deja accesibile, însă nu trebuie să impui restricţii noţiunilor ce urmează să vină. Nu trebuie să impui arhetipuri, trebuie să permiţi formarea unora noi, trebuie să permiţi haosului să intervină. Viaţa nu poate fi concentrată în teorii, viaţa nu poate fi inventariată. Fiinţa erupe, se împlineşte în fiecare clipă, este mereu alta, se zbate între contrarii, între nesiguranţă şi certitudine, între trăire şi iluzie. Când vrei să aflii ceva, fă-o din toată inima, nu te aştepta la nimic şi vei fi mai mult ca sigur surprins. Învaţă să uiţi, învaţă să te bucuri de fiecare dată ca şi cum ar fi prima oară, învaţă să redescoperi beatitudinea în fiecare clipă.

            Întrebarea este importantă pentru dezvoltarea individului, pentru că întrebarea deschide noi orizonturi. Copilul întreabă pentru că vrea să descopere lumea, şi o face cu inocenţă. El vrea să cunoască, nu ştie ce răspuns va primi, însă asta nu contează. Copilul ştie să se bucure de existenţa sa, el ştie să descopere noi posibilităţi în fiecare moment. Fără să creeze nimic artificial, fără să ceară nimic special, el primeşte viaţă. Omul modern a uitat să se bucure de viaţa sa, a uitat să întrebe dezinteresat şi nu primeşte decât modele predefinite. Societatea astăzi este dominată de reţete, de manuale, de modalităţi infailibile pentru a ajunge la succes. Foarte puţini din păcate înţeleg că acest succes este unul găunos, colectiv, care astfel nu aparţine în fapt niciunuia dintre promotorii săi. Psihozele de masă sunt fenomenul definitoriu al acestui mileniu. Oamenii nu mai ştiu să accepte riscul, nu mai ştiu să îşi trăiască viaţa la cote înalte. Dacă nu visezi să urci pe cel mai înalt munte te vei prăbuşi în faţa primului deal, dacă nu visezi să ajungi în vârf nu vei putea urca nici măcar prima treaptă.

            Să întrebăm fără ruşine, să punem la îndoială toate paradigmele. Cele puternice, cele care merită întradevăr să dăinuiască, o vor face. Să avem însă curajul de o face, să fim cinstiţi până la capăt cu noi înşine, indiferent care sunt consecinţele. Să nu ne limităm la întrebările comune, să mergem mai departe, să sfidăm dogma. Abia atunci arta întrebării se va împlini. Doar acele întrebări care reuşesc să zguduie sistemul, doar acele întrebări care oferă noi posibilităţi, doar acelea merită cu adevărat să fie numite întrebări. Să medităm mai mult asupra condiţiei noastre, să renunţăm la paradigmele absolutizate ale societăţii de astăzi. Până la urmă, fie că vrem, fie că nu, mergem înainte... Iar dacă trebuie neapărat să credem în ceva, să credem în răspunsul la cea mai importantă întrebare, de ce...? 

“Numai proştii se bazează pe răspunsurile de-a gata, pentru că asta nu necesită inteligenţă. Memorează o listă, care nu e foarte lungă şi ştiu ce e bine şi ce e rău. Ce e aşa greu să memorezi lista cu Cele Zece Porunci? O memorezi şi ştii bine ce e bine şi ce e rău, e foarte simplu. Dar viaţa e în continuă schimare. Dacă Moise s-ar întoarce, nu cred că ar da aceleaşi zece porunci – n-ar putea. Cum să dea aceleaşi zece porunci după trei mii de ani? Ar trebui să inventeze ceva nou.” 

                                                                                                            Osho