Aurel POP

        Alexandru Zotta  -  Criticul  generaţiei sale

Niciodată n-aş fi crezut că după atâţia ani de la evenimentele din decembrie 89, cineva să vină atât de puternic cu literatura de sertar şi nu numai, prezentată într-o suită de cărţi: „Comentarii de teorie literară” şi „Lecturi parabolice din proza românească”, ambele la editura Risoprint din Cluj Napoca, 2006 şi „Lecturi parabolice din proza rusă postbelică” la  editura Dacia, Cluj Napoca, 2006. Iată că Alexandru Zotta, cadru universitar în urbea de pe Someş, şi-a asumat acest risc, după care recidivează în aceeaşi manieră cu un op care merită toată atenţia cititorului, „Intermitenţe critice”, editura Risoprint, Cluj Napoca,  2007, (cu aspect grafic deosebit) justificându-şi de această dată întârzierea: „obligaţiile profesionale nu mi-au oferit răgazul unor însemnări sistematice şi consecvente” şi reproşându-şi că nu a reuşit să întreprindă „un demers absolut obligatoriu pentru conştiinţa oricărui intelectual”, ca apoi să recunoască deschis valoarea a două personalităţi asupra operelor asupra cărora ar fi trebuit să se aplece, regretând că „nu am notat nimic despre activitatea de excepţie în plan cultural şi literar a profesorului Nae Antonescu” şi că trăieşte aceeaşi insatisfacţie şi „în cazul regretatului om de cultură şi prieten, Vasile Savinescu”. Criticul îşi motivează lipsurile într-o manieră elegantă ;  „nu pentru că nu aş fi simţit datoria şi plăcerea unei asemenea întreprinderi, ci, dimpotrivă, pentru că acestea s-ar cuveni să fie cuprinse cel puţin într-o lucrare monografică închinată acestui neobosit intelectual, critic şi istoric literar, cu o contribuţie de exemplaritate academică în domeniul revuisticii româneşti şi cu o existenţă de martir.”

     Prima parte a cărţii cuprinde cronici la cărţile unor poeţi aflaţi într-un „spaţiu geografic şi spiritual, real şi simbolic” unde „cuvântul devine armă, tăiş ascuţit, mânuit cu pricepere de un luptător care deţine tenacitatea funciară a barbarilor energici, migratori odinioară prin Nordul arhaic”, apărute într-un interval de aproape un sfert de veac (1983-2007) prin diverse publicaţii cu răspândire regională sau naţională. Autorul a întâmpinat critic cărţile mai apropiate de debut (Radu Ulmeanu, Ion Vădan, Ioan Nistor). Alţii „ajunşi la o venerabilă vârstă” au beneficiat de acelaşi spirt critic aplicat la cărţile scrise la deplina lor maturitate (Ovidiu Suciu, Petre Got, Ion Ghiur) sau a altora ce şi-au făcut „intrarea în eternitate” (Alexandru Pintescu, Gabriel Raţiu). O amplă analiză asupra creaţiei literare i-a rezervat-o lui George Vulturescu, poet care, în perioada analizată, şi-a adus o contribuţie majoră la promovarea culturii în această zonă a geografiei literare, al cărui volum se constituie în întregime într-o „figură care ar urma să combine şase dimensiuni ce s-ar putea considera definitorii pentru spaţul nordic.” Alexandru Zotta, practică o critică atentă, cu argumente temeinice la ideile formulate, dezvăluind o viziune care respectă deosebit textul şi sugestivitatea acestuia, deschizând cititorului calea spre reflecţii proprii.

     Partea a doua a cărţii „se referă doar la cărţile unora dintre prieteni şi cunoscuţi, (Gheorghe Bulgăr, Vicu Mândra, Monica Spiridon, Gheorghe Glodeanu, Elena Abrudan, George Achim, Alexandru Pintescu) „fără nici o pretenţie de clasificare după nici un fel de criteriu,  aducându-le astfel modestul omagiu pentru harul şi hărnicia lor”, dar ele pot fi considerate o valoroasă contribuţie la „o istorie regională a literaturii sătmărene”. Ea cuprinde cronici la cărţile criticilor menţionaţi, asupra cărora Alexandru Zotta şi-a exprimat opiniile, contribuind la promovarea lor în perioada amintită. Cu toate că registrul lecturilor se limitează la un anumit spaţiu literar, Alexandru Zotta face, prin interpretările sale critice, o raportare a literaturii  regionale la cea naţională, aducând contribuţii substanţiale la panorama contemporană a scrisului românesc.

     Privind mai atent cronicile prezentate în actualul volum, Alexandru Zotta poate fi considerat un critic al generaţiei sale cu preocupări majore pentru marile valori ale literaturii universale, cu predilecţie pentru  marea literatură rusă.

     Cele două discursuri ale autorului, prilejuite de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa unor personalităţi cu contribuţii remarcabile la scrisul românesc, Nicolae Breban şi Joachin Garregos Buena încheie strălucit prezenta carte.

     După parcurgerea cărţii se poate observa că Alexandru Zotta şi-a consolidat atât statutul său profesional cât şi pe cel de critic, exersat în toate genurile literare, ambele fundamentate pe un bagaj imens de cultură şi un rafinat gust estetic. Din cărţile lui emană în permanenţă un spirit critic întemeiat estetic şi filozofic care face ca  lectura şi interpretarea să nu dea greş şi să contribuie astfel la promovarea unor reale valori spirituale. Dovadă stau operele analizate în această carte, cu predilecţia radiografierii unei anumite perioade de timp şi a unui spaţiu bine delimitat al geografiei noastre literare.