Iubi... 

Mi-e dor de vremile-alea bune, iubi,

Când mi-ascundeai pantofii în almar;

Eram nebuni şi tineri, fără dubii -

Ieşeam desculţi la mijloc de brumar ;

Şi la pervaz se gângureau hulubii ;

Spre-nalt scuipa cenuşă un fumar

(Mi-e dor de vremile-alea bune, iubi)

Stam rezemat de vechiul pălimar;

Şi, ştii, visam s-oficiem conubii

Dar mă-ta, crâncenă bigotă, m-ar

Fi sfârtecat să-mi sperie incubii -

Că fost-am cel mai mare-al ei coşmar.

Mi-e dor de vremile-alea bune, iubi...  

Numai proştii se grăbesc...

Că numai proştii se grăbesc - o ştiu,

E-o vorbă veche, şi îi dau dreptate;

La rândul meu, încerc şi eu să fiu

Un om normal şi sobru – cât se poate.

Conştiincios şi foarte grijuliu,

M-am vaccinat –  deci am imunitate

Fi’n’că doar proştii se grăbesc, cum ştiu –

Şi toate îmi mergeau chiar ca pe roate;

Dar făr’ de veste, ca într-un raliu,

M-am pomenit îndrăgostit, măi frate –

Şi, nu’ş de ce, de-o vreme sunt sanchiu,

O boală grea şi fără leac mă bate –

Dar numai proştii se grăbesc... o, ştiu...

Rondel anti-tristeţe 

avem nevoie să şi râdem, zic;

e prea multă depresie nătângă

în viaţa asta, veşnic stând să plângă,

simandicos filtrată-n alambic;

să ardem iarba rea crescută lângă

grădina vie, unsă cu mastic

(avem nevoie să şi râdem, zic) –

s-o mângâiem pe răni cu mâna stângă ;

să-i răsădim un zâmbet, cât de mic,

să nu lăsăm tristeţea să ne strângă

în chingile-i de fier; nici să ne-nfrângă

mereu, lasciv, cu dansu-i din buric –

avem nevoie să şi râdem, zic… 

Rondel de citit de la coadă la cap 

Că te iubesc la fel ca la-nceput

e clar. Dacă-ţi închipui, eşti nebun,

că n-am uitat amanţii din trecut –

şi-mi este greu, dar trebuie să-ţi spun,

mie dintotdeauna mi-a plăcut

de tine. Tip solid, precum un tun,

greaţă-mi făcea, chiar de la început ...

să mi te văd mereu la mic-dejun,

mă crede ! - cum eşti tu, sfrijit şi slut,

cât mi-o doresc !... De-ţi zic că nu eşti bun,

că vreau pe tine câinii să-i asmut - 

sunt doar minciuni. Dar crede-mă când spun

că te iubesc la fel ca la-nceput

Rondel de-a...mor

Sunt îndrăgostit - mi-e foarte clar;

Capul mi se plimbă printre nori

Când te vad zâmbind, mă iau răcori

Şi-n picioare parca am mortar -

Nu pot să mai merg, iar uneori

Buzele-mi se mişcă în zadar

(M-am îndrăgostit, asta e clar !)

Vocea ta mi-e sunet de viori

Aş veni la tine, zău, măcar

C-un buchet (nu foarte scump !) de flori

Dar mi-e frică rău că mă-ta ori

M-ar ucide, ori m-ar da afar’

Deh... îndrăgosteală... nu e clar...

Rondel de  rablă cu alarmă 

Opreşte, bă, alarma la maşină !...

la ce-oi fi pus-o, nu pricep deloc !...

cin’ dracu’ crezi că ar putea să vină

să-ţi fure hârbu’ ?... zău, ai minte – ioc !

Deh, pentru tine-o fi vreo limuzină

răpciuga cumpărată-n iarmaroc

şi îi puseşi o-alarmă de duzină –

la orice adiere, parcă-i foc !

N-am linişte nici ziua, pe lumină,

nici noaptea – mă ia, vere, cu amoc !...

de urletele ei e strada plină

non-stop – fir-ai să fii de dobitoc !

Opreşte, bă, alarma la maşină !  

Rondel de-amor pe internet 

de când te-am cunoscut pe internet –

era-ntr-o marţi, dar nu contează (oare?) – 

m-ai cucerit cu stilu-ţi desuet,

mă-ndrăgosteam din ce în ce mai tare

şi sufeream ca toanta în secret

deşi ştiam că doar mi se năzare –

de când te-am cunoscut pe internet

spuneam că-n viaţă mi-ai adus culoare

în fine,-am înţeles (şi-acum regret)

că nu erai decât un oarecare,

apatic, depresiv; un fals poet

şi-un fustangiu mereu în căutare –

de când te-am cunoscut pe internet...

Working nine to five  

Eu muncesc pân’ la cinci, de la nouă;

Am un şef mitocan, încuiat –

Şi visez câteodată, când plouă,

Că-l omor ca pe-un câine turbat.

Am făcut şcoli înalte, vreo două,        

Inclusiv un select masterat;

Dar muncesc pân’ la cinci, de la nouă

Să-i fac ceai... că-i mereu constipat.

Şi în cana de şef, aia nouă,

I-aş turna, într-o zi, pe-nserat,

Un flacon de ricin –  poate două –

Să mă simt, în sfârşit, răzbunat,

Că muncesc pân’ la cinci, de la nouă...

Până când o viaţă-amară şi un trai nefericit ?

„Mai cu talent, Lenuţo !” îmi spunea

în timp ce mă punea să fac flotări

pân’ muşchiul de pe mine se-ntărea

şi oasele-mi scăpau de-anchilozări

Când butelia-n spate mi-o punea

sau sacul de ciment, să-l car pe scări:

„Mai cu talent, Lenuţo, zău aşea !...

ce specialistă-mi eşti în fofilări !”

Dar într-o zi, sătulă de belea,

cu ochii injectaţi şi fum pe nări

mi-am desfăcut cu grijă o jartea,

m-am dus spre el şi, făr-avertizări,

cu cât talent l-am strâns de gât cu ea !

Rondel de divorţ

Ne-a expirat de ieri rodajul

vieţii-mpreună. O mănuşă

ţi-arunc în faţă, că-i pe tuşă

şi rablagit, concubinajul.

Nu sta ca toanta, fă, în uşă,

şi-ajută-mă să fac bagajul –

ne-a expirat de ieri rodajul;

m-am lămurit ce ai în guşă.

Ţi-am dezmembrat tot fuzelajul –

frumoasă eşti, ca o păpuşă,

dar ai de năravuri de căpuşă – 

mă-mbarc; te las privind siajul,

că ieri ne-a expirat rodajul...

Rondel nostalgic

Ţi-aduci aminte, dragă ?... astă-vară

mi-ai spus că fundul meu te bagă-n boală,

că ţi-am făcut saftea la ceas de seară;

m-ai dus la tine, ţi-am pozat şi goală...

Mi-ai dat cu praf în ochi şi cu gargară,

mi-ai scris solemn „ai lav iu” pe o coală

(ţi-aduci aminte, dragă, astă-vară !)

şi ţi-am căzut la pat, ca musca-n oală.

Am stat cu tine, ţi-am gătit papară;

un an m-ai ocărât, mi-ai dat la gioală

şi-acu’ mi-arunci bulendrele pe scară

şi-mi spui că sunt incultă şi nasoală –

ţi-aduci aminte, dragă, astă-vară...