George GEORGESCU

Moartea ultimului pui de vultur

MIHAI BIBESCU BRANCOVEANU

    "A fost o data un zburator cu par de aur si ochi de vultur, care in bezna noptii conducea pasarea de otel cu suflet de foc". Sunt cuvintele Generalului de Escadra Gh.Jienescu, Subsecretar de Stat al Aerului in anul 1943, rostite la moartea tanarului sublocotenent de aviatie printul Mihai Bibescu Brancoveanu care si-a frant aripile intr-o misiune de lupta din cel de al Doilea Razboi Mondial, salvandu-si coechipierii cu pretul vietii sale. Era ultimul vlastar al brancovenilor si implinise de putin timp varsta de douazeci si doi de ani. Asa cum se mentioneaza intr-un ferpar din ziarul Universul datat 25 Octombrie 1943, "a cazut pentru totdeauna, in ceasurile in care moartea secera flamanda recolta ei de vieti omenesti". 

In cavoul familiei Bibescu din parcul Palatului Mogosoaia dorm astazi alaturi ultimii Brancoveni care au incheiat un capitol al zbuciumatei noastre istorii. Langa Mihai Bibescu Brancoveanu, vanator de noapte, este inmormantat si fratele sau George Basarab Brancoveanu, vanator de zi, care a cazut eroic refuzand o misiune lipsita de pericol recomandata de comandantul de Escadrila Lt.Dicezare care i-a atras atentia dupa moartea fratelui sau Mihai ca a ramas ultimul dintre Brancoveni si trebuie menajat. "Nu pot accepta, sunt un Brancoveanu si trebuie sa imi fac datoria !", i-a raspuns acesta si a cazut eroic intr-o inclestare aeriana cu Messerschmidt-urile germane langa Sibiu, in luptele pentru eliberarea Transilvaniei. O data cu el a disparut astfel ultimul urmas al celor doua familii care au dat un mare numar de Domnitori pe tronul Tarii Romanesti.

In mijlocul unui parc inconjurat de arbori seculari pe soseaua ce duce la Targoviste, la numai treisprezece kilometri de Bucuresti intr-o regiune deosebit de pitoreasca, se afla fosta resedinta a Domnitorului martir care a dat numele sau unui stil arhitectonic ce a supravietuit pana in zilele noastre. In anul 1702 Constantin Brancoveanu a construit Palatul dela Mogosoaia pentru fiul sau Stefan, alaturi de care si impreuna cu ceilalti trei fii ai sai, Constantin, Radu si Matei avea sa fie asasinat de otomani la Istambul. Palatul ale carui ziduri groase se oglindesc in apele lacului din apropiere este un monument de arhitectura specifica stilului brancovenesc, cu elemente bizantine, de renastere italiana si de stil autohton romanesc. Marele Logofat Constantin Brancoveanu, nepotul pe linie materna al Domnitorului Serban Cantacuzino se tragea din neamul Basarabilor. Urcat pe tronul Tarii Romanesti la cererea boierilor, a dus o politica in urma careia au luat un puternic avant cultura si artele. Dupa moartea lui, Palatul dela Mogosoaia a fost jefuit pradat si restaurat in cateva randuri, trecand in posesia unora dintre urmasii Domnitorului martir. Ultimul descendent direct, marele Ban Grigore Brancoveanu-Basarab, neavand copii, a infiat-o pe nepoata sa Zoe sotia lui Gheorghe Bibescu, care a urcat pe tronul Tarii Romanesti purtand numele ilustrilor sai inaintasi, Bibescu-Brancoveanu.

Dupa abdicarea Domnitorului Gh.Bibescu si plecarea lui din tara resedinta a ramas fiului sau Nicolae Bibescu, care a construit in parc o capela unde au fost inmormantati ultimii mostenitori ai palatului. In anul 1911 Palatul si Domeniile dela Mogosoaia au revenit printului George Valentin Bibescu si sotiei sale Martha (Lahovary) Bibescu, ultimii mostenitori ereditari care au restaurat Palatul cu ajutorul arhitectului venetian Domenico Rupolo, dandu-i aspectul pe care il are astazi. George Valentin Bibescu era nepotul domnitorului Gh.Bibescu, fiu al principelui George Bibescu si al Valentinei de Riquet, contesa de Caraman-Chimay din vechea nobilime franceza cu care tatal sau se casatorise la Paris unde studiase la Academia Militara Saint-Cyr. Era un pasionat al aviatiei, poseda brevet international de pilot obtinut la Scoala de Aviatie a lui Louis Bleriot, iar in primul Razboi Mondial a fost comandantul a doua Escadrile cu care a efectuat raiduri in liniile germane. Era posesor al catorva recorduri aviatice printre care zboruri pana in Africa, America si India, unde avionul "Fokker" pilotat de el a fost atacat de un stol de vulturi la inaltimea de 2500 de metri, la aterizarea fortata pierzandu-si viata secundul sau locotenentul Radu Beller. In anul 1927 George Valentin Bibescu a fost ales Presedinte al Federatiei Aeronautice internationale. Probabil acest pionier al aviatiei noastre a insuflat celor doi nepoti ai sai, principii Mihai si George Basarab Brancoveanu dragostea si pasiunea pentru pilotaj.

Despre acesti ultimi doi vulturi brancovenesti au ramas extrem de putine marturii scrise. Avand sange princiar in vine, in presa postbelica aservita in totalitate regimului comunist nu a aparut nici macar un singur rand despre acesti eroi aviatori de vita nobila. Printr-un concurs de imprejurari a fost salvat insa un articol din ziarul "Universul" datat 25 octombrie 1943, in care atasatul militar al Spaniei la Bucuresti, Contele de Casa Rojas, Jose Rojas Y Moreno socrul printului Mihai Bibescu Brancoveanu aduce un ultim omagiu acestui tanar aviator care, dupa ce i s-a terminat carburantul din rezervor intr-o misiune de lupta a ordonat radiotelegrafistilor lui sa sara cu parasuta, el nemaiavand timp sa se salveze. " A murit ca un capitan curajos, scrie contele in acel articol, fara sa-si paraseasca vasul. Viteaz pana la capat. In locul in care a cazut i-am gasit trupul la zece metri inaintea aparatului din care fusese aruncat. Mereu in primul rand. Fara retorica, fara gesturi mari. Asa cum fac barbatii vrednici de acest nume".

Mihai Bibescu Brancoveanu a absolvit Scoala de Ofiteri de Aviatie din Bucuresti si cea de vanatoare dela Brasov. "Era un adevarat print, un gentlemen cu o inima de aur. A fost un om exceptional", declara intr-un interviu din anul 2002 Comandorul av. (r) Titus Axente. Avea trasaturi nobile, era frumos, vesel, lipsit de griji, plin de viata, indragostit de profesiunea lui si generos peste masura, asa cum numai un adevarat Brancoveanu putea fi. Intr-una din zile zi a intrat in biroul atasatului militar al Spaniei la Bucuresti si i-a spus cu emotie in glas ca vrea sa se casatoreasca cu fiica sa. "Elanul acela al lui, scrie contele, stiind cate risca un aviator in razboi, a invins toate scrupulele mele de parinte. S-ar putea, l-a avertizat el gandindu-se la viitorul fiicei sale, ca peste putin timp sa mi se intoarca acasa o fata vaduva. Dar daca va iubiti nu sunt in stare sa ma impotrivesc dorintei voastre. Casatoriti-va si Dumnezeu sa va ajute", a incheiat el avand presentimentul destinului implacabil al tanarului aviator. Din nefericire casatoria lor a durat numai o luna si in ziua in care printul Mihai Bibescu Brancoveanu a fost inmormantat in cavoul familiei, contele i-a marturisit fiicei sale: "Chiar daca viata voastra impreuna ar fi durat treizeci de ani, amintirea pe care ai fi pastrat-o despre el nu ar fi putut fi mai frumoasa. Ai trait o luna de fericire intreaga. Pentru tine el reprezinta un ideal la care ai ajuns. Nu i-ai putea descoperi decat calitatile si perfectiunile. Tristetea ta va ramane pentru totdeauna impreunata cu o poveste de iubire pe care in cateva saptamani ai umplut-o pana la margini si impotriva careia timpul va fi neputincios". Raspunsul tinerei contese a fost demn de fiica indragostita a unui conte spaniol: "Nu-mi pare rau de nimic. Chiar de ar fi sa se sfarseasca la fel, nu as da luna petrecuta imprena cu Mihai nici in schimbul unei vieti intregi!". Incercand sa-i aduca o consolare, contele i-a spus intr-una din zile: "Daca vrei poti redeveni spaniola". Fata i-a aruncat o privire plina de demnitate care l-a inghetat, dandu-i un raspuns demn de o nobila cu sange iberic: "Ar insemna sa-i tradez amintirea. Ocupa-te te rog de schimbarea tuturor actelor mele spaniole in acte romanesti".

Impartasind durerea ficei sale contele a apreciat sacrificiul pe care ea a dorit sa-l ofere, dupa cum marturiseste, "unei Romanii generoase si magnifice pentru care si-a dat viata Mihai." In sufletul acestui parinte a avut loc o adevarata drama pe care a concretizat-o in urmatoarele cuvinte: "Plecand din tara voastra va las o romanca mai mult. Impreuna cu ea ramane si exaltarea dragostei acestei fiice, carne din carnea mea, care a inceput sa-si usuce lacrimile si vrea sa sarute pentru totdeauna pamantul pe care l-a stropit sangele lui Mihai, pentru care nu a mai stiut sa spuna altceva cand a ajuns langa dansul, indata ce am aflat de nenorocire: "Vreau sa ma duc cu el, vreau sa ma duc cu el!".

Aproape ca nu ar mai fi nimic de adaugat la sfarsitul acestei patetice marturii a contelui de Casa Rojas care s-a reintors in Spania cu sfletul zdrobit, lasandu-si in Romania unicul copil care a preferat in locul titlurilor de noblete ale stravechii sale familii pe acela de sotie a ultimului vultur brancovenesc. Sursele documentare cercetate nu mentioneaza ce s-a intamplat cu aceasta tanara contesa dupa intrarea armatelor sovietice in Romania si instaurarea comunistilor in fruntea tarii. Este de presupus ca a parasit tara in acelasi mod in care Martha Bibescu, matusa sotului ei Mihai Basarab Bibescu a reusit sa plece cu un pasaport britanic, sau ca atatia altii care au scapat inaintea declansarii valurilor masive de arestari si deportari. A mai ramas un timp in tara fiica lui George Valentin si a Marthei, Valentina Bibescu maritata Ghica-Comanessti, pe care Martha Bibescu a reusit sa o scoata cu mare greutate mai tarziu din tara.Din pacate doar o mica parte din elitele neamului nostru au reusit sa se salveze sau sa supravietuiasca in infernul comunist.

Imi amintesc ca am cunoscut in casa prietenului meu maiorul Mircea Piperescu o doamna in varsta care avea distinctia familiei princiare Cantacuzino, al carei nume il purta cu demnitate, fosta detinuta politic, care scapase ca prin minune din lagarul de munca unde fusese deportata, datorita unor portocale pe care le sorta, avand voie sa manance din cele degradate. Dar aceasta este o poveste care face parte din istoria universului concentrationar din tara noastra in care au fost lichidate toate valorile neamului romanesc si va face obiectul unui alt articol.

Autorul acestui remember tine sa multumeasca D-lui General aviator (r) Ioan Dobran, cunoscator al pasiunii mele pentru eroii aerului care au scris pagini de vitejie in Epopeea aviatiei Romane in cel de al Doilea Razboi Mondial si au aparut intr-un serial in paginile prestigioasei publicatii "Cuvantul Romanesc" din Hamilton. D-sa mi-a oferit cu multa generozitate prilejul de a cunoaste frumoasa si inedita poveste de iubire, precum si moartea eroica a tanarului sublocotenent aviator in vinele caruia curgea sangele a trei familii princiare ce au lasat urme de nesters in istoria tarii noastre.

Am sentimente de gratitudinie si fata de D-l general aviator (r) Ion Dicezare, cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul" primit in luptele dela Stalingrad, care si-a reamintit si a confirmat intr-o convorbire telefonica, dupa saizeci si doi de ani, dialogul pe care l-a purtat cu pilotul George Basarab Brancoveanu caruia i-a propus trecerea din Escadrila 1 Operativa, intr-o Escadrila neoperativa, pentru evitarea confruntarii cu avioanele de vanatoare germane deosebit de agresive in retragerea lor de pe teritoriul tarii noastre, pentru a fi protejat ultimul vlastar brancovenesc. Bravul aviator a refuzat insa cu demnitate, asa cum numai un print cu sange nobil in vine putea sa o faca. Fapta lui de abnegatie si curaj il inscrie in galeria eroilor neamului romanesc care au pus o picatura din sangele lor la temelia statului modern de astazi. Multumesc pe aceasta cale si Comandorului av. (r) Fl.Buchiu, care m-a stimulat enorm la realizarea serialului "Figuri legendare ale Aviatiei Romane", facilitandu-mi contactul cu mari personalitati ale aviatiei romane care au supravietuit celui de al Doilea Razboi Mondial.

P.S. Acest articol face parte din volumul cu acelasi  nume, aflat in curs de aparitie.