Rondel de An Nou

Vin anii-n şir şi-apoi se duc,
prin bradul prins într-o beteală,
ca globuri, puse pe butuc
sau şnur, de trecere egală,

pe unde viforul e-un cuc,
vestind ca într-o aiureală
că anii-atunci când vin, se duc
cu brazi pe moarte, în beteală...

Când ochii nopţilor se spală
cu artificii, trist apuc
pe Dumnezeu, de un papuc
şi-l rog, în taină, cu sfială:

"Nu-mi da alţi ani! Oricum, se...duc..."

Revelaţie pong-ping

Rămăsesem în şanţ cu o prigorie
Avea ochi prinşi în lut şi purta un cioc abisal
Unde a trăit
poate oricând altul să ne spună cum e
cum e când sfârâie pe miocardul sub gratii în mlaştină pulpele micii
Oameni ai cuibarelor stoarse
Peste noi tăciunii cad liniştit
fără ca scânteile apelor să aibă habar.

Trec mâinile peste coardă şi cu ea odată vibrez
pong-ping - hai cântă îi spun - sângele meu stropeşte urna ecoului
Am pijamaua cu maci la marginea serii orgasmele
mi le respiră nişte broaşte hartiste

Pajiştea mă îmbracă decent
în orăcăieli şi creier afazic
mor liniştit am observat că asta se poartă

Pandelii

aşa mister
Pandele
cu bretele
strânse de sus pe gât in lotuşi
de pulpe să-i ardă
omuşorul nu pomenise obtuzul
de când îl făcuse mama lui mic şi mare

mare luptatoare

la munci
se dusese doar pentru praxii
se antrena numai la stat şi mersul agale
până când tocul nemilos cui
i-a făcut inima în felii de gutui
vai lui vara
trecea aşa
subţire ca braga prin Timişoara

ar fi cântat din Bizet ar fi urcat la La Paz
cu inima lui condor sub condurul smintelii

mister Pandele a murit ca pe Bounty rebelii
ne
mulţumito
i-a mai spus cum sfârşea
aşa ne
atârnat
de gât de bretele de
asupra de pat

demona (Lisa)

cu privirea de roşu
mă desenam
în chipul tău bicolor
gram cu gram
maree eram
sau doar un covor zburător

străvezie părea pielea ta
şi prin ea
clapele trupului tău
de pian negru-alb
expirau simfonie
cu nuanţele ochilor
mirosind a cafea
mi-adânceai
mai mereu nebunie

sufletul îmi zbura
în spirală
răscolind structuri şi culoare egale
eşarfă lucind
a galben de gală
îmi prindeau la gât
dimineţile tale

pe din afara lumilor
timpului
eram contopire -
culorile nordului
sudului
amestecate-n plutire

…

ca dintr-o pânză de arcă
îmi zâmbeşti
mult mai frumoasă
şi mai departe
acum

printre cearşafuri fine
şi rupte-n felii
eu sunt tot roşu fum
iar tu …

tu ai numai ochii…
portocalii 

floare de eroşi (poftiţi …)

eram doar un contribuabil? (mincinos?) trăitor
la bloc mă aburcam
asemeni zeilor
gâfâind pe treptele altora de care fel or fi
fost până la grila - năvod noapte - zi
astfel încât călcăturile mele
zguduitoare
stricau aşezarea
petelor în soare
şi la coloana infinitului dreptele judecăţi
despărţitoare de scoici calpe-n bucăţi
pe din două perle
sau chiar mai multe jumătăţi

care jumătăţi se prindeau în altar
ba de o lavă
ba de pâine şi vin chihlimbar
apoi de creneluri de burg - “cheese, cheese”,
se ciocneau din ţeastă-n ţeastă şi apoi de o ţeavă
de bar
cu halba cea “freeze”
umplută-a destin
toţi hooligănoşii cântau: God Save…

însă pe trepte rămânea
trist si răscolitor
de neînţeles întotdeauna ceva -
Trupul tău trup cioplit doar cu nimbul decor
prăvălit şi clipind vestitor
ca o barcă pe valuri abjecte-n adânc
cu focul pe maluri unde eroşii mint
iar săgetarea
şi-o tot plâng (şi-o tot plâng, şi-o tot plâng… - în mod cert)
părăsiţi
şi căzuţi la punct fix
în deşertul lor ics
– câţi aleşi câţi
poftiţi …

cel mai iubit nepişcat 

aveam în apropiere de tine saltul mai drept
şi mai înalt decât zidul Berlinului
dacă ar fi venit încă unul nebun
după sfârcurile tale cum eram poate
vrei să te întorc la stadiul celular ve-
ne-ti-cu-le i-aş fi urlat fi`ri-ai pe celofan
să te umfli numai cu aerul tău şi să faci poc
mi se urca rezilina din mar`ne
până la buricul tău ca un scut

cel mai iubit nepişcat purice-idol din Bali eram ce plăceree
ce aromată fiecare undă a ta de kecak şi ale
tale uleiuri din ochiuri din cercuri ce mulg
parcă gene de aur îţi cresc
în pântec ai un soare mai mic rubiniu de cândva pe acolo s-au
dus verile şi ţi s-a împrăştiat un praf alb peste piele din oase
e-acum nisip de Giseh
aşternut peste mine
mai mă aşteaptă şi mâine îţi voi sări în garaj
mai mă cuprinde din scară în stilul tău crowl
mai mă adună din sângele tău dacă vrei
mai mă alungă de nu în clătita cu stele
crescute-n Fânar
de acolo te voi privi cum te mişti şi în rochia de bal
va rămâne după dans ca un bumb oarecare
învârtit buricul tău de lumină

cel mai iubit nepişcat purice-idol din Bali eram orice bine
se spală cu pă-cu-
ră-mâi-ne sar zilele ştiu
spre mirosul de carne al cerului
de unde mă pândeşte o urmă de sân
să mă înece în laptele stelar cu amăgiri
de 99 ocale plătibile

abataj pentru casanova profan

zilele-mi stau să moară iubitele mele sunt plecate la oaste
şi mi-au lăsat câte-un ţânc
în creier din care muşcă din ce în ce mai înfometaţi

e prea mult urlet pentru prea puţine păcate

cu buzele întinse a plasă
mi-au săpat în craniu o agora
în care din când în când se autoaprind
ca nişte foi de tutun

sau pentru că e departe Marea de Azov
se aruncă-n canale şiroaie

unde erau coapsele femeilor adânci
sunt covoare de gene sunt coasele armatelor cinice
cu armuri de cenuşă peste urmele lor scrie M. -
I. lângă N. ca un lanţ peste poartă

cui barul de noapte e acum o episcopie
şi versetele iau locul limbilor când murim
preotul ne cântă despre sfinte din cărţi

ele gem de unde sunt plecate alerg
în genunchi şi coate lucesc
am oasele împrăştiate şi creierii a duşi
de spate cară câte un copilaş
încă sorbind cu ventuze lapte din căile lor