NIBIRU – planeta cu cincizeci de nume -
Interviu nepublicat
(Conexiuni, nr. 24, februarie 2007)
Trimiterile bibliografice pot fi gasite la adresa:
http://www.miracol.ro.bibliografie.txt
Ce se ştie despre aceasta planetă? Unde este ea acum? De unde va ajunge în sistemul nostru solar?
I se spune Planeta cu 50 de nume, tocmai fiindcă se regăseşte în tradiţiile sumeriene, akadiene, babiloniene, mesopotamiene, indiene, chineze şi ale altor popoare. Nibiru, Marduk, Planeta crucii, Eris, Regele cerurilor, Casa mărilor strălucitoare, Cel care aruncă foc, A douăsprezecea planetă, Planeta zeilor, sunt doar câteva dintre denumirile mai mult sau mai puţin metaforice ale acestui corp ceresc. La care se adaugă şi un nume modern, un index de catalog, 2003 UB 313, care indică anul târziu al înmatriculării şi care preia în mod uimitor particula UB întrebuinţată de sumerieni în clasificarea sa printre corpurile cereşti [206,282]. Nibiru are între 7 şi 12 sateliţi şi e cu atât mai greu să treacă fără efecte printre celelalte planete. Are o orbită eliptică extrem de alungită, ciclează în jurul Soarelui nostru în 3600 de ani tereştri. La trecerea (shar în limba sumeriană) prin sistemul nostru solar poate pierde sau capta dintre sateliţii planetelor pe langă care evoluează. Trece printre Marte şi Jupiter. In urmă cu mai multe treceri a dezintegrat o planetă, Tiamat, care evolua pe o orbita stabilă în zonă. Aşa a apărut cunoscuta centură de asteroizi. [206,217]
Cum ne influenţează trecerea acestei planete, dacă se va dovedi că într-adevăr ea există.
La fiecare trecere în sistemul solar se dezvoltă mari perturbaţii ale câmpurilor electromagnetice şi gravitaţionale. Plăcile tectonice ale planetelor solare, dar ne interesează în special ale Pământului, intră in derivă generând cutremure puternice. Planetele îşi pot schimba parametrii de evoluţie, vitezele de rotaţie şi de revoluţie. Inevitabilele coliziuni generează praf meteoritic care poate întuneca lumina Soarelui. Praful intră apoi în atmosferă, este antrenat de precipitaţii şi se depune la sol. La începutul lunii martie 2006 televiziunile au transmis cum la Moscova a nins cu zăpădă rozacee spre roşu. Populaţia era speriată, atribuind fenomenului conotaţii fataliste în conexiune cu plăgile suferite de egipteni în timpul exodului biblic. Atunci apele ploilor erau de culoare roşie, apele Nilului erau roşii, Marea Roşie păstrează şi astăzi aceasta denumire, primită după culoarea apelor sale din acele timpuri.
Cel mai mult se transformă clima. Mai întâi are loc o încălzire progresivă, precum constatăm în zilele noastre, pe care o atribuim în mod eronat unor tehnologii terestre, dar prin această etapă s-a trecut şi la ultima evoluţie a lui Nibiru, tradiţiile chineze au imortalizat în spaţii largi şi în numeroase texte fenomenul de supraîncălzire, arşiţă şi caniculă [7,191], cu toate că atunci tehnologia nu fusese declanşată. Încălzirea provoacă topirea gheţarilor şi chiar a calotelor polare. Tot în luna martie 2006 posturile de televiziune transmiteau cum în sudul extrem al Patagoniei, Argentina, gheţarii dintr-o rezervaţie naturală se dislocau şi se prăvăleau în mare spre uimirea patagonezilor. Topirea gheţii va determina creşterea nivelului oceanului planetar şi inundarea ţărmurilor pe distanţe greu de estimat. Oceanul planetar îşi va modifica astfel şi salinitarea nu numai întinderea ceea ce va influenţa circuitul de suprafaţă şi de profunzine al curenţilor marini, aşa numitul motor termosalin al planetei.
Fenomenele evoluează lent dar în ultimul timp pare că s-au exacerbat. Astfel va începe o nouă glaciaţiune, ce va fi resimţită cel mai drastic pe ţărmul de vest al Europei respectiv pe coasta de est a Americii de nord, încălzite în prezent de cunoscutul Golf Stream. Mediul biologic va avea mult de suferit şi va fi profund afectat. Deja primele efecte ale apropierii Planetei zeilor sunt resimţite de locatoarele extrem de sensibile şi precise ale păsărilor migratoare, ale balenelor sau ale porumbeilor călători. Vor fi desigur afectaţi apoi sateliţii de telecomunicaţii.
Dată fiind înclinaţia axei pământului accentuată de la 23 la 29 de grade este posibilă schimbarea polilor magnetici ai planetei, fenomen care s-a produs şi la trecerile anterioare şi a fost consemnat în multe din scrierile sacre şi tradiţionale [233,132]. Informaţiile cele mai abundente se găsesc pe sute de plăcute sumeriene în ENUMA ELISH, epopeea sumeriană a creaţiei, de unde au fost preluate în Biblie dar şi în scrierile egiptene, incaşe, în Vedele sanscrite, în mitologia greacă şi romană. Toate planetele sunt zeificate şi personificate [206,217]. Sunt cunoscute şi studiate sute de documente străvechi, extrem de precise care prezintă schimbarea punctelor cardinale şi a configuraţiei constelaţiilor pe bolta cerească [233,134]. Consemnările sistematice şi îndelungate ale egiptenilor amintesc o succesiune de patru astfel de evenimente [233,125].
Schimbarea polarităţii magnetice a globului pământesc se desfăşoară într-o durată estimată la 3-4 zile, timp în care “debusolarea” navigatorilor va fi cel mai neînsemnat prejudiciu. Fiinţele vor percepe fenomenul ca pe o acţiune de ştergere a creierului, cunoaşterea acumulată fiind pierdută. Animalele până atunci sălbatice vor deveni blânde şi ascultătoare.
Cine studiază aceste evenimente, care este atitudinea oamenilor de ştiintă?
Dată fiind relaţia directă cu planeta creatorilor noştri cele mai interesate şi îndreptăţite să ia atitudine sunt feţele bisericeşti de la Vatican. Religia a avut din start misiunea de a intermedia relaţia dintre zeii creatori şi oameni. Primii preoţi iniţiaţi, leviţii, cei care aveau printre altele şi harul levitaţiei, nouă ne-au comunicat doar termenul. Apoi cercul iniţiaţilor s-a mai extins, desigur tot sub controlul zeilor, ceea ce le-a mai diluat statutul şi prerogativele. Desigur embargoul total asupra domeniului, menţinut cu străjnicie de milenii prin intermediul religiei a fost spart de câteva secole, nu multe, dar inerţia se manifestă în continuare. Ştiinţa şi-a croit greu şi cu multe victime drum, savanţii au fost sacrificaţi sau marginalizaţi, bibliotecile incendiate ritmic, tehnologiile întârziate sau dosite. Papa Paul al XIV, cu circa un an înainte de a se stinge acceptase să vorbească despre extratereştri ca despre ale fiinţe din Univers. În numele religiei atot puternice până nu demult Vaticanul a adunat şi pus la loc de veci, în renumitele sale pivniţe, cele mai mari taine ale cunoaşterii. Acum lucrează cu specialişti de prima mână nu numai în aprofundarea dogmei dar şi în cercetarea ştiinţifică. Mă refer doar la specialiştii de marca antrenaţi în astronomie, astrologie. La Tucson în Arizona, SUA, Vaticanul deţine unul dintre cele mai moderne observatoare astronomice. Dar perşii se mândreau cu observatorul astronomic a lui Ulubek la anii 1200!
Sunt de asemenea foarte cunoscute şi citite, încă din secolul trecut lucrările unor cercetători Immanuel Velikovski [233] apoi Zecharia Sitchin [182], [184], [206], [220]. Ca să nu mai vorbim de reputaţii sumerologii S. N. Kramer [244] şi Vojtec Zamarovsky [245].
Din păcate înclinaţia firească spre adevăr şi rigoare ştiinţifică se transformă sistematic în controversă, neîncredere, suspiciune. Autorii sunt discreditaţi, cum s-a întâmplat cu I. Velikovsky sau marginalizaţi ca în cazul lui Z Sitchin, cercetători care au adunat cantităţi enorme de mărturii documentare din toate tradiţiile popoarelor. Şi asta în secolul XX! Insă în secolul XXI lucrurile s-au mai schimbat. In august 2006 la Praga a avut loc un congres al astronomilor, care după două săptamâni de dezbateri au retrogradat planeta Pluton la rangul de planetoid. Ca să nu le mai iasă socoteala cu Nibiru a douăsprezecea planeta!
Apoi NASA, universităţile, oamenii de ştiinţă, cercetătorii din întreaga lume.
Cei de la NASA ce ştiu despre această planetă?
Intrebarea este absolut fundamentată, NASA este etalonul de încredere şi potenţial al lumii moderne pragmatice, materialiste, tehnologizată. Probabil cei de la NASA ştiu mult mai multe decât lasă să se înţeleagă. Fac intense cercetări şi experimente. Intâmpinarea cu foc a unui asteroid la 130 milioane de km de pământ, în zona planetei Marte, pare însă a fi un test mai necesar zeilor pământeni decât oamenilor. Dar şi oamenii şi-au primit răsplata publicitară cuvenită pentru efortul depus, de vreme ce interceptarea s-a produs cu succes, chiar în data de 4 iulie 2005, de ziua naţională a SUA. NASA dezvoltă programe spaţiale interplanetare, dar le prezintă în maniera hoolywoodiană.
Pentru a nu face notă discordantă NASA continuă să-i sfinţească şi să-i împărtăşească pe cosmonauţi. E adevărat că postul şi rugăciunile prind bine, iar dacă proiectele sunt bine executate şi verificate, misiunile chiar se termină cu succes. În martie anul acesta NASA a lansat în mare grabă şi cu destule ghinioane o rachetă spre Pluton pentru a capta cât mai repede informaţii direct de la sursă despre Nibiru care e deja acolo. În 1999, NASA anunţa cu nedumerire că sondele sale Pioneer care străbat sistemul solar întâmpină o presiune inexplicabilă la înaintare, ceea ce le încetineşte viteza de parcurs [233,420].
Războiul stelelor este mai degrabă un program vital intratereştrilor încartiruiţi pe Terra, încă de la coborîrea annunnakilor (an-nun-na-ki, cei 50 care au coborît pe Pământ din Cer [206,342]) de pe Nibiru, decât popoarelor belicoase de pământeni, care până la urmă pot fi aduse uşor la masa tratativelor cu un blid de pilaf. Războiul fiilor luminii - zeii plecaţi - contra fraţilor lor, fii întunericului - zeii rămaşi pe pământ - este în plină desfăşurare. Patriarhul Enoh ne menţionează în cartea sa, eliminată de şapte secole din Biblie - ca dintr-un almanah în care fie că introduci, fie ca scoţi tot almanah rămâne - numele şi specializările profesionale ale acestor îngeri [6,VII;VIII]. În scenariu oamenii au un rol neesenţial dar îşi mai rezolvă unele interese locale şi temporare, în schimbul resurselor terestre pe care le exploatează.
Despre ce resurse poate fi vorba?
În primul rând despre aur. Unde este aurul pământenilor? El nu se corodează, nu se consumă, se trece cu atenţie din mână în mână pentru a nu se toci pe muchii, se exploatează de milenii, dar nu se găseşte depozitat nicăieri în munţi de lingouri. Toate ţările se zbat în datorii sau îşi cresc permanent TVAul şi impozitele pentru a strânge cât mai mult aur, după care aurul trece din bancă în bancă, până dispare. Unde dispare? Răspunsul este scris peste tot în Biblie! Chiar din pagina a doua, aflăm că Domnul, după ce a asigurat cele necesare traiului îndestulător al omului, l-a pus imediat la treabă pentru a extrage aur. Din ce alt motiv ar fi fost necesară informaţia atât de devreme, în istoria zbuciumată a omenirii?
(Geneza 2,10) “Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făceau patru braţe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseste aur. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bdelium şi piatră de onix.”[2].
Abia apoi au urmat formalităţile prin care omului i-au fost prezentate, plantele şi animalele pe care Domnul i le hărăzise. Şi ca sa nu fie nici un dubiu în ce priveşte destinaţia aurului şi cum se mai poate procura el, tot din Biblie află:
(Hagai 2,8) “Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor” [1].
(Iosua 6,19) “Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier, să fie închinate Domnului, şi să intre în vistieria Domnului.”
(Exodul 25,2) “Vorbeşte copiilor lui Israel: Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine dela orice om care-l va da cu tragere de inimă. Iată ce veţi primi dela ei ca dar: aur, argint şi aramă.”
(Exodul 3,21) “Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mânile goale. Fiecare femeie va cere de la vecina ei şi dela cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur, şi haine, pe cari le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jăfui astfel pe Egipteni.”
Despre circuitul aurului în natură, pe piaţa bancară şi în cosmos sunt efectuate numeroase alte analize [170,128], [200,196].
O plăcuţă sumeriană menţionează interesul zeilor pentru
[206,340] “piatra albastră care aduce boală”
Noi îi spunem uraniu.
Lucraţi într-o editura, sunteţi un om credincios? Ce atitudine adoptaţi faţă de aceste informaţii, vi se par demne de luat în considerare?
Da, sunt foarte credincios, numai că, pe cât sunt de credincios pe atât sunt de însetat de cunoaştere. În această epoca credinţa noastră trebuie să fie cunoaşterea. Mesajele sacre ale religiei trebuie citite cu atenţie şi receptivitate. Credinţa e mistică, ne învaţă să fim atenţi doar la majusculele cu care se scrie Numele Domnului, ştiinţa ne conduce spre conţinut. De prea multă vreme religia şi ştiinţa sunt într-un antagonism interminabil.
De pe poziţii voit discretizate îşi dispută supremaţia şi prioritatea în a descifra tainele lumii, înainte ca lumea actuală să dispară, ca şi cele de până acum. Zeii sunt desăvârşiţi în abilităţile lor manageriale şi ţin religia şi ştiinţa într-un echilibru precar. Nici una nu câştigă, nici una nu pierde lupta, aşa încât controversa să se prelungească atât cât e nevoie. De fapt fiecare încearcă cu mijloacele proprii să-i explice celeilalte unde este adevărul. Pentru aflarea adevărului este însă nevoie să înţelegi ambele limbaje. În plus, este nevoie de o abordare holistică, globală, generală a problemei. Ultimele descoperiri ale ştiinţei şi tehnologiei moderne se pot regăsi în noianul de metafore, pilde, alegorii, povestioare ce fac deliciul tradiţiilor şi textelor sacre.
De altfel şi sciziunea dintre poeţi şi tehnicieni a făcut ravagii. În loc să ia în serios enunţurile tradiţiilor populare, să le dezvolte pe măsura ce ştiinţa evoluează, savanţii preferă să le redescopere, îşi ignoră înaintaşii ca să-şi proclame prioritatea. De fapt nu aveau altceva de făcut decât să actualizeze limbajul păstrând neschimbată esenţa. Să aducă informaţia la zi, să o updateze, cum am zice noi. Fizica cuantică modernă şi-a regăsit cu surprindere principiile de structurare a materiei în versetele taoismului sau ale poeţilor de limba sanscrită ai Bhagavad-Gitei, care nu le-au descoperit în ciclotroane, ci le-au aflat de la zei:
[92,225] “Când aşezi partea lângă întreg, vezi că partea umple întregul şi în acelaşi timp îl cuprinde în ea însăşi” .
Noi numim aşa ceva hologramă, dar cui îi pasă!
(Geneza 3,23) “Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”
Oameni moderni şi cu ştiinţă de carte numesc aceste săbii învăpăiate, lasere. Noi le montăm să ne păzească vitrinele cu pietricele colorate, băncile, reşedinţele, sau să ne distreze în discoteci.
(Isaia 66,15) “Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui (de luptă n.a.) sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flacări de foc. Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr."
Armele de nimicire în masă nu sunt invenţii omeneşti, nici n-ar avea cum. Şi astăzi ele se dovedesc tot instrumentele zeilor de vreme ce sunt manevrate şi comandate de aleşii poporului adică de aleşii Domnului.
(Geneza 19,10) “Dar bărbatii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.”
Astăzi, prin filmele cu băieţi răi şi băieţi buni astfel de instrumente de orbire se distribuie cu recuzita de la garderobă.
(Iona 1,15;2,10) “Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. ... Şi Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe uscat."
Am greşi mult dacă am spune ca e vorba de un submarin?
Alte arme zeieşti nu au fost încă descoperite de oameni sau poate aşteaptă încuiate prin sefuri:
(4,LIV,31) “Noi trimiserăm asupra lor un strigăt şi ei se făcură ca vreascurile făcătorului de staule"
Edgar Cayce (1877-1945), într-una din cele 20000 de lecturi ale sale a mărturisit:
[139,337] “Sunt în măsură să intru în contact cu orice minte omenească vie, şi să folosesc informaţiile din ea.”
Detaliile tehnice au fost puse la punct cam după 50 de ani după moartea sa iar procedeul a fost numit INTERNET!
Tainele mandalelor budiste ne sunt ritmic aduse la citit în desenele din lanurile de cereale, până le vom înţelege. Megaliţii săpaţi în pereţii stâncilor însemnează pe faţa pământului urmele bătăliilor de unii pierdute, de alţii câştigate.
(Apocalipsa 20,1) “Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.”
Pe capac ca pe lespedea unui mormânt a fost degrabă săpat cu lasere portretul vinovatului. Locul poate fi zărit şi supravegheat doar din sateliţi. Astăzi, numai cine nu vrea nu îşi cumpără un satelit, dar degeaba îl ai dacă nu-i citeşti ştirile şi cadastrele. Pentru cei atenţi şi iubitori de natură mesajul are altă consistenţă. Masivul şi versanţii kilometrici ai lespezii ce pecetluieşte văgăuna a fost năpădit de o plantuţă cu floricele mirositoare şi bogată în polen ca sa atragă atenţia lumii. Poate numele ei nu este suficient de clar Dracocephalum moldavica! (331)
Ce atitudine poţi lua când îţi vin astfel de informaţii? Nu trebuie luată nici o atitudine, e suficient să le asculţi şi să le asamblezi. Ele singure iţi arată unde le este locul. Am deschis o line editorială, o colecţie cu un titlu special: COSMOTEISMUL. Cine are ceva de spus, să scrie. Şi mulţi au scris. Nu jalonez eu linia dintre credibil şi fantastic. Se trasează singură. Odată un autor mi-a trimis ceva cum nu mai citisem:
Un grup de extraterestri cumsecade îi ceruseră permisiunea să-şi monteze un cabinet de terapie lângă apartamentul său. Se angajau că nu îl vor deranja în nici un fel, pentru că oricum trăiesc şi lucrează în altă plajă de frecvenţe, într-un Univers paralel. Nici măcar nu îi poate zări. Dar nu se cădea să nu-i ceară acordul. Ne se incomodau unii pe alţii şi nici nu prea vorbeau, într-o zi însă au apărut nişte probleme cu sănătatea mamei sale. Medicii nu îi mai dădeau mult de trăit şi nici nu prea ştiau cum să o mai trateze. Ciroză hepatică avansată. Şi-a luat inima în dinţi, cum se spune, şi le-a cerut ajutorul. Au examinat bolnava şi au confirmat diagnosticul. Ceea ce trebuia făcut depăşea dotările de care dispuneau. Pacienta a fost dusă la o clinică de rang mai mare. Transplant de celule stem, în ficatul care nu se mai putea reface. Celule fetale din primele 4 stadii de diviziune, absolut nediferenţiate, bune la orice. Aşezate cu grija unde trebuie, ca să înmugurească şi să se dezvolte sub formă de ficat. Activitatea clinicii era mult mai vastă şi cu o sumedenie de conexiuni pe glob. Peste tot. Ce atitudine să iei când îţi vine un astfel de manuscris. Te poţi aşeza contra progresului? Mi-am amintit că nu trasez eu jaloanele.
După câteva luni de la apariţia cărţii [151], altfel citită cu mare interes, aflu dintr-o revistă Science & vie: Premiera franţuzească, (Franţa deţine o foarte avansată cercetare în domeniul virusologiei, şi poate fără nici o legătură, dar deţine şi foarte mulţi hepatici). Transplant de celule stem în scopul regenerării ficatului, francezii dădeau şi un amănunt. Când auzi cuvântul transplant îţi imaginezi doi parteneri compatibili, pe două paturi, unul lângă celalalt deschis, deschis, scos, introdus, închis, închis. În acest caz, ca şi în cazul “transplantului” de măduvă osoasă operaţia se face prin injecţie, intravenos. Pentru ficat, prin vena femurală.
În ciuda aparenţelor, atitudinea pe care am luasem a fost cea potrivită.
Mi-aţi furnizat o sumedenie de informaţii necunoscute! Din ce surse le culegeţi?
De la oameni, din tradiţii, din cărţi, din Biblioteca Akasha.
Ce bibliotecă este asta? Unde se află?
Şi acesteia i se spune în mai multe feluri Cartea Vieţii, Cartea Memoriei lui Dumnezeu, Memoria spirituală a materiei, Arhiva vieţii, sau în plan mai restrâns Memoria speciei, Memoria colectivă. E un fel de WEB al universului, în limbaj modern. Unde este situat WEB ul? Pretutindeni şi nicăieri. La fel şi Akasha. Cum se accesează? Prin protocoale riguroase şi mai multe feluri de conexiuni, prin fire văzute şi cabluri, sau nevăzute prin radio, sateliţi, deci prin unde. La fel şi Akasha, prin unda gândului. Protocoalele de transmisie şi acces sunt echivalente. Trebuie cunoscute şi respectate unele proceduri şi condiţii de integrare în mediul natural şi spiritual. Este un volum copleşitor de informaţie organizat pentru acces direct şi selectiv:
(Psalmi 69,28) “Să fie şterşi din Cartea Vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!"
(Apocalipsa 3,4) “Totuşi ai în Sardes câteva nume, cari nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea Vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui."
(6,VI,5) "Păcătoşi cu inima împietrită, nu va exista nici un fel de pace pentru voi. Zilele voastre vor fi blestemate şi anii vieţii voastre vor fi şterşi din Cartea vieţilor; veţi fi dispreţuiţi de toate creaturile şi nu veţi obţine nici o îndurerare. În acea zi, liniştea voastră va dispărea pentru totdeauna, fiind blestemaţi de toţi drepţii, şi păcătoşii înşişi vă vor respinge."
Vă mulţumesc pentru interviu!
Cu plăcere, când îl veţi publica?
Nu îl vom publica. Sau poate după ce va veni Planeta Domnului!
Da, după? Aveţi umor! Unde, în ce ziar !?
Păi... în... Monitorul Bibliotecii Akashe!
Nici o problemă, atunci îl public eu.
În ce ziar!?
În WEB. Vă mulţumesc! Să auzim de bine!