Bronx-ul este bordat la vest de Hudson River, la sud de Harlem River, fluviu ce-l desparte de Manhattan, spre est de partea oceanică, numită Long Island Sound, iar la nord de restul continentului spre Connecticut şi celelalte comitate-Counties ale statului New York.

            Aşa cum am menţionat în prima parte a seriei, istoria aşezărilor de aici, transformate în orăşele, devenite acum cartiere şi-a pus amprenta în dezvoltarea oraşului.

            Cu numele păstrat din aşezările originale, vechile ferme ale Bronx-ului au făcut loc prin sec.18 caselor particulare şi construcţiilor înşiruite, iar mai recent construcţiilor pentru cei săraci şi şoselelor. Masiva funcţie originală de locuire a fost înlocuită treptat de industrii, comerţ, distracţii, şi clădiri guvernamentale. Din păcate, multe clădiri de interes arhitectural-istoric au fost neglijate, multe distruse, dar din fericire cele câteva păstrate sunt recent redescoperite. 

            Voi începe cu descrierea punctelor de atracţie mergând de la sud înspre nord.

           Bronx-ul de Sud 

Mott Haven/Melrose

            Numele de Mott Haven (original Mott Iron Works) vine de la proprietarul original, Jordan Mott, inventatorul sobei cu cărbuni, în prima jumătate a sec. 19. Iniţialele MH se mai găsesc încă pe mozaicul staţiei de metrou de la intersecţia străzii 140 cu Jerome Avenue.

            Zona a fost supranumită la un moment dat Piano Town (oraşul pianului) la sfârşitul sec. 19, perioadă când clasa de mijloc şi-a permis mai mult şi a putut să-şi cumpere piane. Pianola-pianina, era fabricată pe scară largă şi lucrători germani erau angajaţi în industria pianelor aici în Bronx ca şi peste fluviu în Queens, la fabricile Sommer şi Steinway.

            Aici s-au păstrat câteva grupuri din casele originale. Declarat zonă istorică, aşa- numitul Bertine Block, pe strada 136 are case în stil Queen-Anne de la sfârşitul sec. 19.  Faţade de cărămidă, alternate cu ancadramente de piatră de culoare închisă (aşa-numitele brownstones), cu mansarde, acoperişuri, cornişe şi şeminee înalte, ele dau o notă locală.

            Mai întins ca suprafaţă este Mott Haven Historic District, aflat la strada 139, despre care se poate spune că este cel mai frumos grup de case din Bronx. Cu parter înălţat pe două nivele, fiecare tronson-unitate are decoraţii unice, cu stiluri amestecate de la neo-grec, cu detalii de romanesc şi renaştere, cu arce în plin cintru.

            St. Ann’s Church împreună cu cimitirul de la jumătatea sec. 19 formează cele mai vechi instituţii religioase din Bronx. 

            Centrul Bronx-ului este focalizat la intersecţia a cinci străzi: 149, Third, Willis, Melrose şi Westchester Avenue (poreclit the Hub-centru), loc de manifestări de distracţii.

La sud de parcul St. Mary din apropiere se afla uzina de prelucrare a fierului James Kirtland & Company – unde se aflau cele mai mari forje din ţară. De aici trasă de cai a fost dusă imensa cupolă a Capitoliului din Washington, clădire terminată în 1863. 

Morrisania

            Mergând spre nord, ne amintim că în sec.19 pe aici era o populaţie de origine germană, şi de aceea era o cerere continuă de bere pentru menţinerea tradiţiei. Înainte de inventarea păstrării frigorifice, procesul de fermentare al berii (lager vine de la cuvântul german liegen – a sta liniştit), necesita un loc răcoros pentru procesul de fabricare.    Peşterile făcute în dealuri au făcut posibilă depozitarea butoaielor de bere, împreună cu gheaţa naturală tăiată din fluviul din apropiere şi sigilarea lor până când berea se finaliza. Eagle Avenue (Strada Vulturului), foarte în pantă, era plină de asemenea berării. Azi aceste peşteri sunt folosite pentru depozitare. În timpul prohibiţiei aceste locuri au fost folosite drept laboratoare clandestine. Nume ca Hupfel Brewery, St. Anns’s Eagle Brewery ne amintesc de aceste timpuri.

            Alte zone de case originale au rămas, precum Longwood  Historic District, la strada 156. De un stil consistent, casele se ridică pe parter înălţat cu două nivele, cu forme de camere rotunjite, în stil de neo-renaştere.

            Dintre clădirile individuale menţionăm Bronx Borough Courthouse (Primăria Comitatului Bronx), în stil Roman Revival (un fel de neoclasic), cu coloane gigantice la intrarea principală. Aici se pot admira detalii de piatră sculptate cu teme ca Succesul, Progresul şi Puterea Legii.

            O clădire deosebită numită Peter Hoe, Sunnyslope este un exemplu rar de Gotic–Revival de la jumătatea sec. al 19 lea. Din piatră, cu ancadramente gotice de contrast, ea a  servit model de arhitectură pentru alte lucrări de gen.

            Park Plaza Apartments  pe Jerome Avenue, nu departe de apă, reprezintă poate unul din cele mai bune exemple de clădiri de apartamente Art Deco, de la începutul sec. 20, ce au lansat stilul cu acelaşi nume ce s-a răspândit mai târziu (clădiri importante cum ar fi Chrysler Building sunt un exemplu). Structura de cărămidă portocalie, caracteristică acestui stil, conţine ornamente cromatice de teracotă, cu detalii simboliste. 

Washington Bridge

            O parte din pod, construit în 1886-1889, face legătura pricipală a Manhattan-ului cu Bronx-ul. Construcţia lui adună contribuţiile multor ingineri şi arhitecţi, şi a fost denumit de arhitectul modern, Le Corbusier, drept cel mai frumos pod din lume după structura lui din cabluri ancorate de o pereche de arce de fier suportate de stâlpi de zidărie.

            Amplasarea podului în acest loc a urmat criterii politice dar şi de construcţie. Distanţa dintre New Jersey şi New York prin tranziţia spre zona de sus a Manhattan-ului, apoi roca tare de aici a eliminat necesitatea fundaţiilor (foarte costisitoare la un pod de o asemenea amploare), cât şi distanţa creată de la nivelul apei, ce la mijloc dă posibilitatea trecerii ambarcaţiunilor fluviale de calibru, au redus costurile podului la o treime faţă de varianta iniţială de amplasare din zona de midtown.

            Un mare constructor al începutului sec. 20, Gustav Lindenthal, intenţiona conectarea liniilor ferate din New Jersey cu New York şi New England. Un protejat al acestuia, Othmar Amman, designer de poduri, a avut o idee opusă. Din argumentele economice prezentate, el a convins pe guvernanţi să desemneze o comisie de investigaţie care a ajuns la aceleaşi concluzii, astfel încât amplasarea podului a folosit elementele naturale la maximum pentru minimalizarea costurilor de construcţie. Luptele politice însă au amânat acest fapt până în 1925, când soluţii diferite au fost concepute, şi într-o invenţie inginerească s-au eliminat ancorajele cablurilor, rezumându-se la cele 4 cabluri imense care elimină forţele de deformare prin însăşi greutatea proprie e elementelor formate din cele 2 niveluri de şosele. Firma Roebling and Sons (inginerii lui Brooklyn Bridge), a fost angajată pentru calculul şi execuţia cablurilor răsucite.

            Turnurile, iniţial gândite în piatră, au fost înlocuite de o structură de metal foarte modernă la timpul respectiv. Pentru prima oară în istoria oraşului New York o echipă profesionistă a fost angajată de la început pe tot parcursul lucrărilor: o echipă la turnuri, una la cabluri şi una pentru soşea. Aşa-numitul Hudson River Bridge, cum era denumit iniţial G. Washington Bridge, era la timpul respectiv de 2 ori mai lung decât orice alt sistem de cabluri ce exista atunci. Drumuri de legătură şi un complicat sistem de rampe din toate direcţiile, care să aprovizioneze cerinţele de trafic, au adăugat la complexitatea proiectului. Lucrările s-au executat în paralel pe ambele maluri. Cablurile au totalizat în lungime peste 150.000 de km.

            Proiectul a fost prezentat, publicat şi fotografiat imediat şi completat în 1931, cu câteva luni înainte de termen, şi a fost redenumit şi inaugurat în prezenţa oficialităţilor, printre care Franklin D. Roosevelt, în onoarea idealurilor naţionale pe care G. Washington le-a apărat, nu departe de actualul pod.

           (va urma)